scris de Ando
Uite aşa, într-o frumoasă zi de octombrie, cu tot tam-tam-ul mediatic de rigoare, Bucureştiul s-a „căpătat” cu o nouă statuie: cea a prinţului de Monaco – Rainier al III-lea – probabil, cea mai scumpă din serialul început de noi aici şi completat pe parcurs.
Indiferent de ce s-a rostit la inaugurare, e foarte greu de identificat ce au în comun fostul prinţ monegasc şi cetatea lui Bucur. Mă rog, dacă e să ne luăm după textul înscris pe postamentul statuii şi după realităţile dâmboviţene, elementul de legătură ar fi, totuşi… circul! Aici le dăm clasă: festivalul de la Monte Carlo e anual, pe când la noi spectacolul se derulează…tot anul!
Revenim. Este vorba de o lucrare mai amplă, „un monument de for public”- cum zice comunicatul P.M.B.- amplasată în capătul aleii pietonale din dreapta, care duce la Circul Globus. Statuia în sine este banală, dar estimez că zona cu personajele culese din arta circului va avea mare succes la copii. Când am facut pozele, deşi era dimineaţă, deja câţiva prichindei foşgăiau entuziaşti printre statui.
La cei peste două miloane de euro (preţul lucrării), măcar ei să se bucure!
Bani publici cheltuiti aiurea! 🙁
Se pare că proiectul a fost lansat în 2011: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/129741 (HG 649/2011, anexa 2, punctul 49).
Din ciclul „început de Băsescu și terminat de Oprescu“
Dar Firea era obligata sa continue porcaria celor doi? Cu banii astia, mai bine puneau aer conditionat pe autobuze !
N-am idee. Probabil că era nevoie cel puțin de un nou HG care să schimbe destinația banilor veniți special de la guvern.
cum, au statuia n-are aer condiționat? ce sărăcie—
Dar acolo – http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/129741 (HG 649/2011, anexa 2, punctul 49) – scrie 300.000 lei! Adica in alte locuri se spunea ca ansamblul costa 2 milioane Euro!?!
Acuma văd diferența de preț! Chiar n-am idee. La inaugurare au venit ambasadorul principatului Monaco, ambasadoarea Franței, plus un tip pe nume Dudă, nu știu ce era cu el… O fi fost mai scump cu vedete, cine știe.
Deteră și ăi din Monaco ceva, din banii-ăia mulți. Eu așa știu.
Articolul ăsta nu zice de donații frâncești: http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21976113-statuia-printului-rainier-iii-lea-monaco-amplasata-parcarea-aleea-circului.htm
Dar cică administrația Firea a plătit doar ultima rată de 480.000 RON „in baza obligatiilor deja asumate ferm anterior”. Prețul a crescut de 10 ori în 2014, când au făcut upgrade de la statuie la ansamblu monumental.
Nu știe nici Hotnews totul. Dacă nu e cu donații ori sponsorizări, se poate face cu reciprocitate. Aflăm noi.
@Filip – “Costul total al lucrării este de 9.450.924,05 lei, TVA inclus, preț ce include și relocarea acestuia.”
Este ultima frază din comunicatul de presă al PMB, publicat de Agerpres.
https://www.agerpres.ro/comunicate/2017/10/04/comunicat-de-presa-pmb-20-14-39
Grupul Lacul Tei a solicitat „relocarea” amplasamentului. Oare asta să fi dus la creșterea masivă a costurilor? Nu știu ce să zic. Poate dacă au cerut ei statuile suplimentare :))
Pe site-ul lor și pe pagina de Facebook nu am găsit detalii despre negocierile cu PMB pe tema asta.
Treaba cu banii, cu siguranță, enervează pe oricine.
Da’ știți ce n-am văzut pe nicăieri? Pe cineva care să zică cu toată convingerea că ansamblul ăsta e urît – așa cum putem zice despre multe altele.
Pare chiar… vesel. Le-a ieșit.