transportul electric – batjocuri istorice

Pare incredibil azi, dar chiar au existat vremuri în care nu eram chiar tălîmbi.

Nu punem nicidecum la-ndoială dezvoltarea Bucureștiului între Războaie – nu era perfectă, dar avea ambiție, avea un plan, avea un rost; și avea în vedere atît nevoile oamenilor, cît și cele ale Capitalei: și așa se năștea un oraș în care viața se ducea mulțumitor.

Atunci, transportul public se-ndesea și lega cătunele ce deveneau, unul după altul, cartiere…

După Război și mai ales după ce lipsurile sale au mai trecut, Capitala începea o nouă viață: creștea, se-nmulțea, se umplea de fabrici, de cvartale de blocuri.

Începea o perioadă prosperă, în care oamenii vedeau că azi e le e mai bine decît ieri.

Sigur – era o prosperitate comunistă, organizată și planificată; și cine s-arăta împotriva ei, o făcea cu un preț uriaș.

Dar să-nțelegem: au fost ani în care s-au ridicat uzine de care oamenii erau mîndri, ani în care s-au construit case în care oamenii se bucurau să se mute…

… și au fost ani în care s-a așternut o rețea de transport public de care oamenii se foloseau.

La 20 de ani după Război, Capitala noastră își construise deja o rețea de troleu extraordinară! O rețea care se lungea și se îmbunătățea de la an la an! Troleul ajungea la Aeroportul Băneasa, la Herăstrău, în Floreasca, în Tei – azi cum mergi din Tei direct în Centru? -, la Gara Obor; troleul ajungea în Titan, în Berceni, în Drumul Taberei, în Militari, înspre Bucureștii-Noi! Cred că numa-n Rahova-Ferentari nu băgaseră troleu, bulangiii…

Fiecare cartier nou de locuit care se construia beneficia de transport electric – iar asta se-ntîmpla cu mai bine juma’ de secol în urmă, fraților.

Da – troleul mergea-ncet, săracul: dar mergea!

Ce s-a ales din toată rețeaua asta construită cu cap? După ce falimentul comunismului a-nceput să se vadă bine, în anii ’80, transportul public a fost sacrificat. Sub pretextul că pe arterele deservite de metrou nu mai e nevoie de transport de suprafață, s-au desființat kilometri după kilometri de trasee de troleu.

Nici azi nu mai e troleu înspre Băneasa, înspre Floreasca, înspre Tei – iar troleul din Berceni rămîne rupt de restul Orașului.

Cu siguranță că a fost o mizerie uriașă și o greșeală peste care nici azi nu se poate trece…

Iar dacă am putea socoti că, la o adică, scoaterea unor trolee nu-i o măsură care să aibă să-și bată joc prea tare de investiția de-a băga acele troleee cu niște ani înainte…

… nu la fel e cu tramvaiele!

Comunismul și-a bătut joc de tramvaie la fel de mult. A-nceput cu scoaterea tramvaielor din Centru, de pe axele Nord-Sud și Est-Vest: dintre Unirii și Victoriei și dintre Iancului și Eroilor. A fost o greșeală a anilor de-nceput? Sigur; a fost, cumva, justificată de nevoile de dezvoltare? – prea puțin. Era, tramvaiul, o victimă la-ndemînă din cauza vagoanelor mici, incomode, zdrăngănitoare și a șinelor predispuse la denivelări și gropi? – mda…

E drept și că s-au întins linii de tramvai înspre toate ieșirile din Oraș unde apăruseră uriașele platforme industriale, dar cu ce trudă s-au așternut linii de tramvai pe bulevarde-ntregi… doar pentru a fi mutate, dezafectate și bramburite peste doar ceva vreme!

Tramvaiul 5 a mers pe Calea Floreasca, între Urgență și Automatica, doar vreo zece ani, știați? A fost scos de pe Calea Dorobanților, băgat pe Floreasca… și scos! – și băgat pe Barbu Văcărescu. Se justifica o așa tîmpenie? Nu: dar Ceaușescu voia liniște pe lîngă lacul Floreasca. Așa că s-a desființat și linia care ducea direct la Aurel Vlaicu…

Tramvaiul băgat pe șoseaua Berceni a fost scos, că dubla metroul; a fost dus pe Iriceanu, înainte de a fi scos și de-acolo.

Tramvaiul băgat pe Armata Poporului – kilometri, kilometri – a fost scos și mutat pe Timișoara. Că aveam metrou. Firesc, poate: dar ce pierdere, ce investiție dublată.

Ce să mai zici de ciuntirile cauzate de construirea Centrului Civic? Pe unele le-nțelegi; dar nu-nțelegi la ce ocolișuri au dus – ocolișuri care ne mănîncă și azi viața! Piața Unirii ar trebui, cu orice preț, să fie străbătută de tramvai!

Toate astea s-au petrecut cu adevărat – și s-au petrecut într-o perioadă scurtă de vreme, în 10-15 ani. Au dispărut tramvaiele și de pe Splai, de pe Calea Griviței, de pe Viilor și Panduri, de pe Coșbuc, de pe 13 Septembrie – o așa decimare a lăsat sechele, a-nsemnat o demoralizare și-a creat premisa de-a-ncepe să privim transportul electric ca pe-o cenușăreasă, ca pe ceva fără de care putem s-o ducem bine-mersi.

… nu-i așa – știți prea bine; nu-i așa. Între autobuzul și troleul modern nu mai sînt diferențe de viteză, nici de confort: am duce-o mai bine cu o flotă de trei ori mai mare de trolee. Tramvaiul de azi este un model de confort și de eficacitate oriunde altundeva – și pasul ca s-ajungem și noi la acest model nu-i așa de uriaș pe cît ne-am speria.