despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

fraţi români, votaţi!

Popescu ţine alegeri! Mergeţi degrabă să vă interesaţi cum devine cazul:

A venit timpul pentru a face un nou sondaj. Poate va amintiti primul sondaj in care ati ales dintre patru zone propuse de mine. In urma votului de atunci a iesit “castigatoare” Zona Dambovita intre Opera si Eroilor. Pentru al doilea sondaj am decis sa rog patru bloggeri care au ca tema principala orasul Bucuresti, prezentat din puncte de vedere diferite…

Fiecare zona are caracteristici diferite si poate genera solutii interesante cu efecte la nivelul orasului sau doar a imprejurimilor. Dumneavoastra puteti hotari ce poate fi mai interesant de imaginat, alegand una dintre zonele propuse…

Aşadar, Adrian s-a gîndit la Moara lui Assan, Raiden la locul aflat la intersecţia străzii Polizu cu Calea Griviţei, Armyuser la bucata de oraş aflată între şoselele Grozăveşti şi Vasile Milea; iar eu m-am gîndit la ţărişoara mea… la cartierul meu… la intersecţia dintre Trafic Greu şi Rahova, cu locurile alea virane.

E greu de ales.

Moara lui Assan – unde reconvertirea unui obiectiv industrial foarte vechi e miza. Păcat că, orice-ai face acolo, accesul este foarte greoi, strada Lizeanu fiind foarte îngustă. S-o gîndi cineva s-o sacrifice, lărgind-o?

Maidanul dintre Polizu şi Griviţa stă aşa de aproape un sfert de veac. A fost sacrificat de Ceauşescu pentru nişte proiecte ezitante ale Metroului. Acum, pe lîngă lărgirea străzii Buzeşti şi construirea de clădiri de birouri care-de-care mai urîte, e vremea să ne gîndim dacă mai avem vreo şansă să punem în valoare zona asta istorică.

Să fie un parc? Să fie o extindere a Politehnicii? Să fie orice – dar să fie! Între Grozăveşti şi Vasile Milea e un teren imens. Nu e periferic, dar mai degrabă departe de orice zonă de locuit.  E la mijloc între două zone noi de distracţie ieftină: mall-ul din Cotroceni şi complexul Orhideea.  Noul pasaj Basarab aici ajunge. Eu sînt foarte curios ce-ar putea fi făcut acolo.

Rahova e atît de-aproape de centru, încît ar trebui să arate cu totul altfel; dar n-arată. Maidanul de la intersecţia Traficului Greu cu Rahova e o ruşine, şi nu ştiu ce-ar putea fi făcut acolo; aş zice că – în  situaţia actuală – orice ar fi bun. Ce-ar fi însă să ne dorim ceva şi mai bun pentru Rahova?

… şi cunoscîndu-l pe Popescu, ştiu că ideile sale urbane sînt bune: aşa că una din zonele astea – aceea aleasă de voi – va arăta altfel. Virtual, deocamdată.

7 comments to fraţi români, votaţi!

  • mersi pentru reclama sau face parte din campania ta de a castiga? 🙂

  • @HM: pai ce, era sa aleg ceva usor? :)) “We chose that not because it is easy …” zicea (citat aproximativ) candva, inainte sa ma nasc eu, un om important 🙂

  • hm

    ah, dar nu o să cîştige vreunul dintre noi… o să cîştige Bucureştiul!
    Hai c-am zis-o, oameni buni!

  • hai ca ai zis-o :))…vad ca bagi texte de campanie si promisiuni pentru tot poporul 🙂

  • Dan

    Eu am votat…. nu mai zic ce 😉 Zona in care stau e chiar o rusine pentru oras, probabil ignorata fiindca e in principal doar o zona de tranzit iar densitatea populatiei e mica. Poate un primar post-Vanghelie sa treaca serios la fapte… macar sa faca un pic de curatenie, ca e greu sa faci chiar si un parc acolo: sunt numai fundatii de case acoperite cu piatra sfaramata de la demolari si cu resturi de materiale de constructii uniformizate. Sa sapi 1-2-3 metri si sa aduci pamant bun de la marginea orasului – deja e un cosmar logistic. Uf.

  • hm

    … doar să mă aveţi în vedere cînd o să mă vedeţi candidînd la Primărie, vă rog frumos.
    @Dan: Da, e o ruşine. De 25 de ani e maidan. Măcar Mall-ul a mai scos aurolacii din vechiul circ a foamei; era o faună acolo!

  • Dan

    N-ai tu grija ca n-au plecat departe. Pe maidanul ala pe care il cunoastem exista un palc de copaci, o zona de cateva zeci de metri patrati cu o vegetatie densa. Acolo in niste cotete improvizate… mai bine oprim deductia. Ii mai viziteaza din cand in cand politia, probabil mai baga si ceva pe vena… Oricum, par sa aiba un interes sa se ascunda cat mai bine posibil, daca dau vreo lovitura sigur nu o fac in imediata apropiere. Surprinzator, zona chiar e “safe”, dar la anumite ore nu e nimeni nimeni nimeni pe strada.

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>