… mai de fiecare dată cînd ne pomenim prin oraș – la cuvenitele plimbări – ni se-ntîmplă să intrăm în vreo librărie, vreun anticariat. C-or fi, ele, și buticuri de săpunuri, ceaiuri și cadouașe, e altceva; noi intrăm ca să vedem cărțile.
Așa cum îs ele editate, traduse… se cheamă că-s cărți; și niciodată nu m-a lăsat baltă curiozitatea, cheful și bucuria de-a pune mîna pe ele.
Și ce noroc: dacă-mi iese mie din cap să mai deschid ușa librăriei, fii-mea mă trage de mînecă; ea-i mîndră de carnetul ei, în care-și trece, titlu după titlu, cărțile pe care le-a citit.
Și, departe de vuietul străzii, ne-afundăm în liniștea cărții.
De-asta, probabil, se fac deja ani buni de cînd n-am mai trecut pe la vreun tîrg de carte. E-atîta lume acolo, atîta iureș, atîta… iarmaroc… lipsește taman tihna aia minunată de-a citi, de-a răsfoi, de-a te pierde printre rafturi.
Pentru că-i plăcut – așa de plăcut! – să fii în oraș, să te plimbi, să-ți iei ceva de ciugulit, să te uiți la lucruri și la oameni și – de-o dată! – să te hotărăști să intri să te uiți și la cărți; de-asta ne plac librăriile; așa cum sînt ele.
comentarii