Iată-ne la Basarab, în dreptul marelui magazin Kaufland. Ce găsim noi aici?
Ca să nu traverseze oamenii alandala – fiindcă stațiile-s taman în fața magazinului – și să nu-ntoarcă mașinile la fel de alandala – deși nu pare a fi interzis – s-au pus niște garduri.
Așa-i orașul prietenos, ca un uriaș staul; dar ne-am obișnuit; e un motiv și pentru existența unui asemenea gard urît.
Fiindcă, totuși, e greu pentru șoferul care vrea să devină client Kaufland să-ntoarcă sub pasaj și să piardă vreo două semafoare (sau să se gîndească să intre mai înainte, prin Fluviului)… gardul a fost – vedem cu toții – demontat în dreptul intrării-n parcare:
Nu știu dacă a fost demontat sau „dat jos” – că-s niște nuanțe aici, nu? Dacă e să ne uităm la șuruburile care-au rămas aiurea-n beton, am putea zice c-a fost „dat jos”:
… ca atare, oamenii traversează printre mașini, ca să se ducă-n stație; de ce să ocolească o sută de metri-n total, pe la trecere?
Noroc că nu-i cine știe ce trafic; dar nu asta contează.
Și-atunci, ce contează? Ori e gard, ori nu e gard; și dacă e gard… păi să fie gard pentru toată lumea.
E în natura umană să cauți și să exploatezi orice scurtătură posibilă. Prin țările cu apă caldă nu se poartă totuși “plasa de Buzău”, bună de cules noaptea și dat la reciclat, ci mai degrabă scuaruri cu borduri și flori.
… cuuum? borduuuri? panseluuuuțe?
interesant…
Aici avem o lecție de urbanism și de filosofie politică: dreptu’ și deveru’ nu există în abstract, ci doar cu voie de la primărie, adică prin raportare la comunitate.
Întrebarea de baraj e dacă cineva a pus o vorbă bună pentru Kaufland la primărie sau corporația a smuls singură gardul nedrept, noaptea pe răcoare.
Noaptea, ca retailiștii 😀