… de la o vreme-ncoace, se vede că oamenii nu se mai pricep la prăjituri. Nici consumatorii, nici cei ce le fac: cererea și oferta merg, firește, mînă-n mînă!
Da: cofetăriile s-au prostit, s-au plafonat, au subțiat serios varietatea din vitrină. Și în ultimul deceniu nici n-au mai creat vreo prăjitură nouă, care să prindă la oameni.
Era greu altfel, fiindcă toate ce intră-ntr-o prăjitură s-au scumpit, așa că – dacă nu vrei să vinzi cu zece lei bucata – trebuie să faci rabat la ingrendiente.
Și – o știe oricine! – cînd pui lucruri ieftine, rezultatu-i pe măsură.
Nu ni s-o trage numai de la sărăcie, zic eu. Ci și de la abundența de rețete rapide de la televizor și de pe internet, abundență care te face pe tine ba să-ncerci mereu ceva nou, ba să nu te mai încurci cu dulciurile obișnuite de cofetărie, simple dar bune.
Și mai e și timpul… că nici ăla nu mai e; căci o prăjitură veche nu se face repede; e cu foi care se coc de dinainte, e cu creme care șed cuminți la rece, e cu dichis – dichis peste care nu poți trece fără să se simtă.
Așa că ne-am dezobișnuit să căutăm și să apreciem prăjituri grele, gustoase, construite cu știință, răbdare și migală.
Vin generații de consumatori care nici n-au mai prins prăjiturile de la mama, cum s-ar zice; căci mama asta – săraca – n-a avut de la cin’ să mai fure vreo rețetă…
comentarii