de Ando și HM
Duminică, pe 2 Octombrie 1966, Scînteia publica Decretul acela criminal; decretul care interzicea întreruperile de sarcină.
Pînă atunci, timp de zece ani, avortul fusese permis. Dar… mereu e un astfel de „dar”. Eram prea puțini și – mă tem – o duceam prea bine; vedeți voi, tînăra noastră Republică începuse să prospere în sfîrșit. Erau ani deschiși, în care salariile creșteau, împreună cu șansele la ceea ce numim azi oportunități; oamenii își cumpărau case, lucruri, se ocupau de mers în vacanțe.
Oamenii o duceau bine și făceau tot mai puțini copii. Statistica zice adevărul. Pe parcursul anilor ’60, natalitatea scăzuse – și tot scădea de la an la an.
Firește, ca orice rahat de orice doctrină, măsura interzicerii avorturilor a fost îmbrăcată în cuvinte frumoase: „ocrotirea mamei”. Comuniștii se pricepeau să-și aducă în ajutor „unele date medicale” ca să demonstreze legături între întreruperile de sarcină și – stați așa! – „starea sănătații femeii și funcțiilor ei biologice de reproducere” – și despre vaci se vorbea mai omenește!
Ziarul arăta avantajele de netăgăduit de care urmau să beneficieze familiile cu copii. Din ’67 începea construcția masivă de creșe și grădinițe; se dădeau indemnizații de naștere mari de la cel de-al treilea copil în sus, se vorbea de posiblitatea mamelor cu copii sub șapte ani să lucreze „part-time”, familiile mari să aibă anumite priorități de odihnă și tratament, și – da! – impozitele creșteau pentru… celibatari și cei fără copii.
Două zile mai tîrziu – marți pe 4 Octombrie, că lunea nu ieșeau ziarele centrale – Scînteia scria despre „Înalta grijă față de fondul uman al Țării” – pă dracu! Și, ca să nu trăim cu ideea c-am fi noi mai proști, eram asigurați că „interdicția avortului există în peste 95 la sută din statele lumii”. România Liberă din 7 Octombrie nu putea lăsa nici ea deoparte grija față de copil – care „este înscris în viața fiecăruia cu majuscule”.
Să ne-ntoarcem la statistici… Un an mai tîrziu după decret, da – se născuseră de două ori mai mulți copii.
Și de două ori mai mulți copii morți.
Și muriseră de două ori mai mulți bebeluși.
În cîțiva ani, cifrele urmau să se stabilizeze, cumva – oamenii învățau să aibă grijă.
Dar populația creștea. În 1969 se năștea cel de-al 20.000.000 cetățean. Scînteia din 1 August marchează evenimentul.
Ca fapt divers, România Liberă ni-l și arăta, la săniuș, un an și jumătate mai tîrziu, pe 21 Ianuarie 1971.
Ce s-a ales de el? Acum cîțiva ani s-a mai scris prin ziare. Iar azi, probabil, avem același număr de locuitori ca acum juma’ de secol în urmă. Suntem sub 20 de milioane.
Scăderea numărului de nașteri era de fapt un trend început chiar din perioada războiului; sigur, discutabil – bărbați pe front, foamete după, colectivizare, cure de oase rupte pe la pușcărie – nu prea era un mediu așa de prietenos. Iar ulterior, când aerul a devenit ceva mai respirabil, cam ca în vremurile noastre după 2001, oamenii și-au găsit într-adevăr alte priorități în viață.
Motivația reală a “decretului” a provenit însă din problemele de planificare a dezvoltării economice în comunism; colectivizarea a fost o măsură din aceeași categorie, urmărind eliberarea forței de muncă din agricultură și ghidarea surplusului spre fabrici. Problema de bază a fost deci criza de forță de muncă din industrie, numai că decrețeii au ajuns la vârsta adultă într-o epocă în care nimeni nu mai făcea planuri iar fabricile existente aveau deja organigramele mult umflate.
Problema socială pusă în mișcare de acest decret s-a rezolvat prin metoda valvei de presiune, odată cu deschiderea frontierelor: vorbim de migrația unei întregi generații în Spania și Italia la începutul anilor 2000, practic în compensație cu problemele de natalitate din anii ’70-’80 din majoritatea țărilor vest-europene.
Zicea cândva un tip experimentat în răutatea omenească: ”dacă oamenii răi încearcă să te convingă că au un motiv nobil, de fapt urmăresc să tragă un profit de pe urma ta”.
Ceea ce nu a precizat tipul: atunci când oameni la fel de răi pretind că au un motiv pragmatic și vor să tragă un profit, de fapt nu au alt motiv, mult mai complicat? Nu cumva urmăresc un scop ascuns? Din care vor să tragă altfel de beneficii?…
Indiciu, cum ar fi zis Sherlock Holmes: oamenii care erau răi în 1966-1967 erau la fel de răi între 1993-1996, și aveau mai multă experiență în a face măgării.