de Ando și HM
Mereu, mereu omul s-a preocupat de frumusețe – și cînd preocuparea asta s-a transformat și-ntr-o industrie, a apărut și fireasca reclamă.
Anuarele, revistele și ziarele de-nceput de secol – secol trecut – începeau să ne-ndemne să cumpărăm lucruri și lucrușoare cosmetice…
Cu siguranță, însă, că cea mai abundentă perioadă a fost cea interbelică. Avîntul Țării, cheagul pe care-l prindeau orășenii, bunăstarea și consumerismul îți dădeau coate: cumpără! frumusețea e o obligație!
Nu sîntem nicidecum primii care s-au gîndit să spicuiască printre reclame – mai ales printre cele apărute în revista „Realitatea ilustrată”.
Vedem – din ele – că și-atunci ne preocupau cam tot aceleași lucruri ca și azi; și că orice mergea, dacă suna serios. Grasul trebuie să slăbească, chelul să-și îndesească părul, gura să miroas-a flori, pielea să fie tonică. Răceala de sezon trecea cu frecția „Diana” – dacă trecea sau era doar… frecție, cin’ să știe?
Strălucirea reclamei din aceste vremi fericite slăbea după Război. Parcă și interesele oamenilor erau altele – se vede că produsele cosmetice nu mai erau cele mai importante. Locul lor era luat de adjuvanți diverși pentru bucătărie; de purgative „ce se găseau din nou” ce calmau stomacul obișnuit cu mîncarea pe sponci; cu leacurile contra rîiei… Era greu – și din reclame se simte cel mai bine greul: „am scăpat de războiu, vom scăpa și de ploșnițe”…
Ati descarcat multe ziare pe vremea cand functiona dacoromanica.ro ? Ca de cand e mizeria asta trecuta in digibuc.ro, totul a mers din rau in mai rau pana s-a oprit definitiv … Mare pierdere, nu stiu cine saboteaza acel program exceptional de digitizare a presei si a cartilor esentiale.
Pe naiba, lucrăm și azi cu ce-am dat jos acum un an jumate. Și nu prea mult.
Mare mizerie.