scris de C. D. Mocanu
„Dacă aș fi grădinar
mi-aș sădi cuvintele în pământ:
iar din ele ar încolți cândva,
limba română.”
„În România, limba oficială este limba română.” [Constituția României, Titlul I, Art. 13].
Am pretenția ca președintele României, oricare ar fi acesta, să cunoască și să vorbească perfect limba oficială a țării mele.
Românii îl urcă în dealul Cotrocenilor ca să slujească națiunea iar limba neamului meu, „limba vechilor cazanii”, este un simbol național, un element definitoriu al identității naționale și culturale, este o valoare „moștenită, creată, tezaurizată, asumată, apărată, afirmată universal și utilizată” de poporul român „pe teritoriul său de sorginte numit” România.
Milioane de conaționali, oameni simpli, anonimi neatârnați de vreo demnitate publică, cinstesc limba moștenită din moși-strămoși vorbind-o corect și păstrând-o cu grijă fără să fie obligați de fișa postului. Doar din patriotism. Limba română e România.
Mânat de curiozitate, am vrut să știu dacă actualul președinte al țării mele, onorându-și obligațiile, face parte dintre aceștia. Iată ce mi-a fost dat să aflu:
Luni, 9 septembrie 2017 domnul Klaus Werner Johannis a participat, în București, la festivitatea organizată de Colegiul Național Gheorghe Șincai pentru a marca debutul anului școlar dar și împlinirea a 125 de ani de când prestigioasa unitate de învățământ face performanță în domeniul instruirii și educației.
Președintele țării mele nu a ratat ocazia de a transmite asistenței (și nu numai) câteva gânduri bine simțite, potrivite ca nuca-n perete cu cele două evenimente. Printre altele, întâiul demnitar român a spus:
[…]„Din păcate sunt mulți elevi în România care încep anul școlar fără manuale sau în clădiri care nu respectă standarde minime.
Se pare că de fiecare dată începerea noului an școlar pe unii îi ia prin surprindere.
În România anului două mii șaptâșpe (2017) soluția salvatoare a ajuns să fie reintroducerea și reîntoarcerea la metode de mult apuse ca de exemplu manualul unic sau recentralizarea la București a tuturor lucrurilor care au întâmpinat dificultăți la nivel local. Această abordare nu este cea bună.
Legea educației trebuie să înceteze să mai fie un pazăl (puzzle) al cărei piese se schimbă continuu pierzându-se astfel imaginea unitară.”[…]
Ia uite! Președintele țării mele dă în gard cu oiștea limbii române. Să zăbovim o clipă și să ne aplecăm asupra textului!
Stilul acestuia este complicat, lipsit de claritate, nepotrivit. Concluzii și sentințe alăturate de-a valma, fără un fir logic, anulează mesajul care se cuvenea să sublinieze importanța și semnificația evenimentelor sărbătorite. Cuvintele bolovănoase, colțuroase, alese fără pricepere și fără fantezie dintr-un vocabular sărăcuț mă fac să cred că autorul (o fi președintele țării mele?) este restanțier la lecturile consistente, de bună calitate.
Utilizarea adjectivului apus – apuse (cu sensul de dispărut – dispărute pentru totdeauna,ex. Vremuri apuse) împreună cu substantivul metodă – metode (metode de mult apuse) se adaugă inventarului de stângăcii stilistice.
Forma rostită unșpe, doișpe, treișpe … nouășpe a numeralului compus este un element de limbaj colocvial, neacademic, și nepermis de normele limbii române, specific celor cu o instruire deficitară.
Folosirea acesteia de către oricare demnitar, de la primar la președintele țării mele, în ocazii oficiale, este dovada neștiinței sau a ignoranței, ambele imputabile și condamnabile.
Și nu e tot! Va urma.
Pe preşedintele nostru îl cheamă Iohannis, cu I, nu Johannis cu J. Nu ştiu de unde a apărut ideea cu J-ul, probabil din campaniile electorale pentru primăria Sibiului, unde dădea bine să fii neamţ. Asta chiar dacă, s-o zicem pe aia dreaptă, Iohannis a fost un dezastru pentru Sibiu, iar când a plecat el, după câteva mandate, a lăsat Sibiul fără tramvai, fără troleu, fără semafoare (a copiat tâmpenia de la Braşov cu giratoriile la toate intersecţiile), ba chiar şi fără festivalul Artmania, exilat într-o hală dezafectată de prin Balanţa. A mai lăsat şi cu un centru reabilitat pe banii primăriei, în care stau nişte pensionari deranjaţi de tineretul din ziua de azi, aşa că toate crâşmele se închid la 22 (cu excepţia celor bine dosite prin vreo clădire sau vreun subsol). În plus, Sibiul are (sau avea acum vreo 3 ani când am fost ultima oară) o singură farmacie non-stop şi 0 (ZERO) blocuri reabilitate termic de primărie. De altfel, doar la Sibiu şi la Craiova mai vezi cum locatarii de la parter se extind în faţa şi în spatele clădirii… unii au doar un grătărel montat acolo, alţii au fişete metalice, mese, scule sau chiar mini-ateliere în toată regula pentru reparat diverse. La cum arată oraşul, e explicabil limbajul celui care a fost timp de paişpe ani primar.
P.S.: Am scris ,,paişpe” şi nu ,,paisprezece” pentru a nu strica momentul.
Numele de familie i s-a „românizat“ la Evidența populației. Se practica forțarea.
Da, Sibiul ajunsese uluitor de urît și decăzut, odată ce ieșeai din centrul său vechi te îngrozeai. Nu știu dacă s-a mai îmbunătățit ceva.
http://evz.ro/iohannis-sau-johannis-cum-se-scrie-de-fapt-numele-presedintelui-ales-duminica-trecuta-video.html – Se pare că aşa a vrut evidenţa populaţiei la momentul naşterii. Ştiu că aşa se făcea şi la unguri şi la alte minorităţi. După 1989 ar fi putut să ceară schimbarea numelui, dar nu a făcut-o.
—-
Dacă ieşi din centrul vechi, nu vezi mare diferenţă între Craiova Olguţei şi Sibiul lui Iohannis. Craiova, totuşi, are tramvai. Deşi parcă cartierul ţigănesc din Sibiu are case mai mari şi cu mai multe turnuleţe (deh, regele Cioabă) faţă de cel craiovean de pe Str. Râului. Ah, da, Sibiul are panseluţe prin giratorii şi pare ceva mai curat şi mai liniştit decât Craiova. Acestea pot fi admirate în cele 20 – 60 de minute petrecute în staţiile Tursib, că ăsta e intervalul de oră de vârf în Sibiu.
Ar fi avut multe acte de proprietate de schimbat 😀