… mereu marile magazine încearcă să vie cu ceva nou.
După cum poate știți, Kaufland era mai degrabă genul de comerciant care-ncuraja cumpărăturile cu hurta, așa că rar vedeai coșuri; numai și numai cărucioare.
Ei, de curînd s-a schimbat calimera.
Au început s-aducă și cărucioare mai mici, mai ușor de manevrat pentru cei ce nu țin să ia baxuri mari. Și coșuri – multe coșuri! – dintr-alea cu mîner și rotile, de care te-mpiedici printre rafturi, cînd sînt tîrîte de mitocani. Coșurile au succes.
Dar cu ocazia asta s-a cam spulberat și motivul acela secret care-mi dădea ghes să cumpăr din Kaufland.
Știți? Cine cumpără cu căruțul se mișcă mai iute la casă decît acela care cumpără cu coșul.
Pentru că, odată plătite, cumpărăturile sînt puse-n căruț – și omul pleacă-n treaba lui, și nu-i mai pasă nimănui unde le pune-n plase și cît timp pierde cu asta.
Dar omul care cumpără cu coșul șade la casă pînă-și rînduiește toate lucrușoarele-n pungi, plase și sacoșe. Și șade – oricît de repede s-ar mișca… șade!
Așa că, de-acuma, face să caști ochii nu doar la ce casiere-s de serviciu – cunoscîndu-le pe cele mocaite și îmbrobodite – și nu doar la cîte lucruri au clienții pe bandă, ci și… dacă sînt cu căruț ori cu coș.
E vorba, deci, de minute care se-adună și care contează.
Asta e treabă românească… am cerut o dată într-un magazin din ăsta (nu îi dau numele, dar nu era Kaufland) să mi se permită să trec cu coşul de case până la bicicleta care era lăsată în holul magazinului. Mi s-a răspuns că ,,este politica magazinului să nu se treacă de case cu coşurile de mână”. Până la urmă soluţia a fost să fac 3 drumuri de la casă la bicicletă şi retur să duc cumpărăturile la coburii de pe bicicletă (şi întâi să le pun pe jos lângă bicicletă)… acum m-am învăţat minte, iau căruţ pe roţi şi dacă cumpăr o pâine, ca să fiu sigur că nu văd altceva care îmi face cu ochiul şi e greu de transportat. Dar aici apare altă problemă: eu îmi iau salariul pe card, plătesc cu cardul… de unde puii mei să scot o fisă de 50 bani să iau un coş? Iar dacă o ţin la minte, în 99% din cazuri o să sară un cerşetor pe mine să îi dau fisa aia. Şi după aia dă-i cu sărut’mâna pe la case să mi se schimbe o bancnotă de 1 leu sau de 5 lei pentru a avea fisă de coş…
Pe de altă parte, în Slovacia, la o fază oarecum similară (doar că eram fără biciletă), casiera chiar mi-a spus că ,,You can use it ’till there” şi mi-a arătat o bancă lungă pusă lângă uşă magazinului, unde puteai să îţi aranjezi cumpărăturile din coşul de mână în sacoşe sau ghiozdan. Iar coşul se punea acolo, mai erau şi altele lăsate acolo. Am ajuns să mă mire normalitatea.
N-am monede niciodată, da’ orice căruț merge cu orice cap rotund cheie de ușă normală, clasică.
… care cheie trebuie întâi scoasă de pe inel, ceea ce durează ceva.
Mai trebuie pusă și la loc!