despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Fabrica de oţet

Poate unii-şi mai aduc aminte. Cîndva, demult, era o aventură pusul murăturilor, făcutul zacuştii… Vara nu se găsea ulei, pentru că uleiul din recolta nouă de floarea-soarelui se livra cam de pe la mijlocul lui august – şi-i vedeai pe oameni dînd  tîrcoale fabricilor de ulei de la Obor şi de pe Viilor. Ba lipsea sarea, ba borcanele, ba ceolofanul, ba oţetul… şi treaba asta a ţinut şi-n anii 90.

Dar era un loc în Bucureşti unde oamenii ştiau că se găseşte oţet – şi anume la Fabrica de pe strada Titu Maiorescu, aflată între Ion Maiorescu şi Vaselor (cu o ieşire şi-n Vaselor), în zona Moşilor-Mihai Bravu. Mi-am adus aminte de fabrica asta cînd m-am aflat recent prin zonă; m-am abătut să văd ce-a mai rămas din ea:

… mare dezamăgire. Am găsit doar un ornament pe un perete, amintind de oţet..

Lîngă, la fel de dezolant, un fost chioşc de dulciuri, că tot e o veche şcoală aproape…

LE: Marian ne spune mai multe despre istoria recentă a fabricii:
Mama mea a lucrat in aceasta fabrica 20 de ani. Pot spune ca am copilarit prin acea curte…plina de navete si lazi vechi cu sticle. Tin minte si acum hala cu butoaiele imense in care fermenta vinul. Tin minte si chioscul de dulciuri al fabricii…, pe langa sectia de obtinere si imbuteliere a vinului, mai erau si cateva sectii mici ce produceau dulciuri: nuga (halvita si nuca la inceput, mai tarziu cu alune), saratele, diferite sortimente de bomboane (mi am pierdut cativa dinti ca rezultat direct al faptului ca mama lucra in acea fabrica). Prin ani 90 fabrica inca mai producea… dar la capacitate redusa si doar otet… din ce in ce mai redusa pana a fost condusa in faliment. Sectiile de dulciuri au fost inchise iar cladirile inchiriate unor arabi ce au desfasurat diferite activitati de productie (unii au continuat productia abandonata de stat, folosind utilajele vechi). Din pacate in jurul anului 2000 fabrica s-a inchis. Mama mea plecase din fabrica inca din 1998, stiind ca viitorul fabricii este compromis. Prin 2005-2006 a avut loc un incendiu puternic in fabrica. Nu stiu daca butoaiele de lemn si utilajele au fost mutate inainte de inchiderea fabricii. Dar mi ar parea rau sa stiu ca acele butoaie vechi, fabricate probabil in perioada interbelica, au ars. De la incendiul respectiv cladirea a inceput sa se degradeze din ce in ce mai tare… si probabil vom admira vreun bloc de sticla in viitorul apropiat.

15 comments to Fabrica de oţet

  • Fostele glorii, astazi umbre.

  • hm

    se duc toate!
    mi-e tare milă de făbricuţele astea mici de dinainte de război, ajunse în comunism secţii de producţie sau depozite – şi acum lăsate-n paragină.

  • andrada

    da.este intr-adevar foarte trist ce se intampla cu ele.

  • marian

    Mama mea a lucrat in aceasta fabrica 20 de ani. Pot spune ca am copilarit prin acea curte…plina de navete si lazi vechi cu sticle. Tin minte si acum hala cu butoaiele imense in care fermenta vinul. Tin minte si chioscul de dulciuri al fabricii….., pe langa sectia de obtinere si imbuteliere a vinului, mai erau si cateva sectii mici ce produceau dulciuri: nuga (halvita si nuca la inceput, mai tarziu cu alune), saratele, diferite sortimente de bomboane (mi am pierdut cativa dinti ca rezultat direct al faptului ca mama lucra in acea fabrica). Prin ani 90 fabrica inca mai producea……dar la capacitate redusa si doar otet……din ce in ce mai redusa pana a fost condusa in faliment. Sectiile de dulciuri au fost inchise iar cladirile inchiriate unor arabi ce au desfasurat diferite activitati de productie (unii au continuat productia abandonata de stat, folosind utilajele vechi). Din pacate in jurul anului 2000 fabrica s-a inchis. Mama mea plecase din fabrica inca din 1998, stiind ca viitorul fabricii este compromis. Prin 2005-2006 a avut loc un incendiu puternic in fabrica.Nu stiu daca butoaiele de lemn si utilajele au fost mutate inainte de inchiderea fabrici. Dar mi ar parea rau sa stiu ca acele butoaie vechi, fabricate probabil in perioada interbelica, au ars. De la incendiul respectiv cladirea a inceput sa se degradeze din ce in ce mai tare…..si probabil vom admira vreun bloc de sticla in viitorul apropiat.

  • hm

    Mulţumesc mult, Marian!
    Dacă-ţi mai aduci aminte şi alte lucruri, dacă ai şi poze cumva – te aşteptăm oricînd!

  • marian

    Imi pare bine ca ti am fost de ajutor…….sincer sunt un abonat al site-ului tau. Despre fabrica sunt multe de spus…..dar nu am si dovezi care sa mi sustina amintirile. Mama are poze cu interiorul fabricii si cu linia de imbuteliere a otetului dar din pacate ai mei s-au mutat in provincie si pozele sunt la ei. Fabrica din cate imi amintesc are o forma dreptunghiulara, cu cladirea principala in partea stanga a curtii interioare( cum stai in fata portii) si doua randuri de cladiri mai mici si dreptunghiulare in partea dreapta (o cladire aproximativ in centrul curtii dar mai scurta si o alta cladire in partea dreapta si lunga cat toata latura alipita de gardul scolii vecine). In prima poza realizata de tine se observa cladirea principala a fabricii. Incaperile de la strada (surprinse in poza…….ceea ce a mai ramas) erau birourile fabricii, laboratorul de analize si vestiarele muncitorilor. In continuarea birourilor se afla hala mare cu aparatele (butoaiele imense….asa cum mi se pareau mie) in care fermenta vinul pana cand se transforma in otet. Aparatele aratau ca niste butoaie uriase, din lemn de stejar parca, inalte cam de 8-10 metri. Tin minte ca o ajutam pe mama sa fabrice un fel de site din rogojini prin care se filtra otetul cand era transferat dintr-un aparat in altul…..in functie de etapa de fermentare. Chioscul era un punct de desfacere a produselor obtinute in fabrica, atat otet cat si dulciuri (dar otetul era cel care lipsea cel mai mult din rafturile acestuia). Imi aduc aminte cozile lungi care se formau la fabrica in sezonul muraturilor. Directorul fabricii a fost un om cumsecade din cate mi a povestit mama, ea fiind printre ultimi angajati ai fabrici. Din cele 12 sau 14 aparate de productie cate avea fabrica….s au inchis treptat o parte din ele pana cand mai ramasesera 2-3 aparate de obtinere a otetului. In consecinta productia a scazut,si tot mai multi angajati au fost disponibilizati. In ultimi 6-7 ani de activitate a fabricii, linia de imbuteliere a otetului a fost inchisa, iar acesta era transportat in alta unitate pentru ambalare. Cred ca fabrica era printre putinele din Romania care mai fabricau otet dupa metodele vechi. Tin minte ca imi spunea mama ca cei din mediul privat care fabricau otet il falsificau, obtinand otetul prin dilutia acidului acetic absolut pana la concentratia de 9% ( nu stiu cat de adevarata este povestea). Cladirile anexe din partea dreapta, cum am mai spus reprezentau sectiile de productie pentru dulciuri: nuga, bomboane, saratele. Mai erau si diferite linii de ambalare pentru condimente ale unor arabi: boia de ardei, scortisoara, condimente de origine araba etc. Imi pare rau ca nu am nici o poza momentan cu vremurile de glorie ale fabricii, si sunt curios cum va sfarsi fabrica de otet dintr-o zona atat de vanata a Capitalei.

  • hm

    Marian, mulţumesc încă o dată! Am transformat acest comentariu în articol de sine stătător, fiindcă povestea fabricii merită spusă!

  • Alex

    Frumos articol, dulci amintiri !
    Ca un “absolvent” (la inceputul anilor ’80)al scolii aflate “gard in gard” cu Fabrica de Otet..am amintiri interesante, prin prisma unui “intrus”:
    – intre scoala, terenul de fotbal mai exact si fabrica, era un gard despartitor ce depasea patru metri in inaltime, din plasa de sarma..probabil tocmai ca sa nu ajunga “lumanarile noastre”..peste otetul lor (!)
    – evident ca Legile lui Murphy “functionau” si atunci…cu cat ne straduiam noi sa nu dam mingea peste gard, cu atat afurisita sarea cu o mare veselie..la otet !
    – recuperarea mingiei presupunea o adevarata “escapada & escalada”..se tragaea la sorti cine sare dincolo…mai ceva peste ca Zidul Berlinului !
    – cum a “picat magareata” si pe mine de cateva ori, nu pot sa uit “matematica” cu care imi faceam franjuri pantalonii sarind gardul, aterizarea “cu harmalaie” exact peste navetele de lemn, pline cu sticle de otet, cainii numerosi ce ma pandeau “ca pe o friptura”, precum si (odata) militianul cu cainele ce patrula pe interior, avand in grija probabil lotul de export, de care face vorbire Marian !
    Ulterior pana prin anii 2000 acolo a functionat (culmea) Asociatia Municipala de Fotbal ??

  • hm

    Mică-i lumea, domnule!

  • Alex

    @hm
    Da, e mica !
    Ati absolvit cumva aceiasi scoala ?
    Suntem doar generatii diferite ?
    Cu simpatie,
    A.G
    PS. Ati mai “apucat” Profesorii..din “vechea garda” ?

  • hm

    nu la asta ma refeream, din pacate!
    Ci la felul in care un articol pe care l-am scris acum patru ani in primul rand a avut sansa sa fie citit de Marian, iar acum sa fie citit de tine!

    Iar eu ma aflasem pe acolo doar in trecere, uitasem ca fusese o fabrica de otet…

  • Alex

    @hm
    Un exemplu foarte bun de “nemurire” !
    O samanta aruncata care a rodit frumos !
    Felicitari !

  • hm

    Ma gandesc ca as fi fost pescar bun, la cata rabdare am!

    Sa astept sa se apara roadele. Si doamna Venera, de pilda, a ajuns la noi in urma unui articol mai vechi de cinci ani.

    Merita, deci… sa iti faci treaba!

  • Alex

    “aprob pozitiv” I.L Caragiale, O scrisoare pierduta..

  • Ando

    @Alex: acum m-am prins de ce a ramas scris pe poarta de metal “Observatori si arbitri”

    Daca stau prin apropiere, trec destul de des pe langa fosta fabrica, asa ca am scris tot aici,in completare, despre situatia “la zi”

    http://www.simplybucharest.ro/?p=22878

Leave a Reply to Alex Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>