Fabrica de oţet II

Acum trei zile scriam despre ce-a mai rămas din Fabrica de oţet de pe Titu Maiorescu.

Astăzi, pentru că amintirile sînt cel mai valoros lucru – iată ce ne-a mai povestit Marian despre fabrică…

Despre fabrica sunt multe de spus… dar nu am si dovezi care sa mi sustina amintirile. Mama are poze cu interiorul fabricii si cu linia de imbuteliere a otetului dar din pacate ai mei s-au mutat in provincie si pozele sunt la ei. Fabrica din cate imi amintesc are o forma dreptunghiulara, cu cladirea principala in partea stanga a curtii interioare (cum stai in fata portii) si doua randuri de cladiri mai mici si dreptunghiulare in partea dreapta (o cladire aproximativ in centrul curtii dar mai scurta si o alta cladire in partea dreapta si lunga cat toata latura alipita de gardul scolii vecine). In prima poza realizata de tine se observa cladirea principala a fabricii. Incaperile de la strada (surprinse in poza… ceea ce a mai ramas) erau birourile fabricii, laboratorul de analize si vestiarele muncitorilor. In continuarea birourilor se afla hala mare cu aparatele (butoaiele imense… asa cum mi se pareau mie) in care fermenta vinul pana cand se transforma in otet. Aparatele aratau ca niste butoaie uriase, din lemn de stejar parca, inalte cam de 8-10 metri. Tin minte ca o ajutam pe mama sa fabrice un fel de site din rogojini prin care se filtra otetul cand era transferat dintr-un aparat in altul… in functie de etapa de fermentare. Chioscul era un punct de desfacere a produselor obtinute in fabrica, atat otet cat si dulciuri (dar otetul era cel care lipsea cel mai mult din rafturile acestuia). Imi aduc aminte cozile lungi care se formau la fabrica in sezonul muraturilor. Directorul fabricii a fost un om cumsecade din cate mi a povestit mama, ea fiind printre ultimii angajati ai fabrici. Din cele 12 sau 14 aparate de productie cate avea fabrica… s au inchis treptat o parte din ele pana cand mai ramasesera 2-3 aparate de obtinere a otetului. In consecinta productia a scazut, si tot mai multi angajati au fost disponibilizati. In ultimi 6-7 ani de activitate a fabricii, linia de imbuteliere a otetului a fost inchisa, iar acesta era transportat in alta unitate pentru ambalare. Cred ca fabrica era printre putinele din Romania care mai fabricau otet dupa metodele vechi. Tin minte ca imi spunea mama ca cei din mediul privat care fabricau otet il falsificau, obtinand otetul prin dilutia acidului acetic absolut pana la concentratia de 9% ( nu stiu cat de adevarata este povestea). Cladirile anexe din partea dreapta, cum am mai spus reprezentau sectiile de productie pentru dulciuri: nuga, bomboane, saratele. Mai erau si diferite linii de ambalare pentru condimente ale unor arabi: boia de ardei, scortisoara, condimente de origine araba etc. Imi pare rau ca nu am nici o poza momentan cu vremurile de glorie ale fabricii, si sunt curios cum va sfarsi fabrica de otet dintr-o zona atat de vanata a Capitalei.