pregătit de HM – cu C. D. Mocanu
Iacă, veni vremea să ne uităm și ce scrie-nlăuntrul programului Campionatului nostru de fotbal, ediția ’79-80, editat de Administrația de Stat Loto-Pronosport.
Întîi – Diviza A; că așa-i zicea atunci, lucrurile erau mai simple. Turul începea la mijloc de august și se termina la-nceputul iernii; de retur nu se scrie, dar noi știm că-ncepea-n martie și ținea pîn-la sfîrșit de mai. Jucau 18 echipe; din ele trei urmau să retrogradeze. Campionatul urma să fie luat de „Știința” – adică, de Universitatea Craiova. Mergea bine, chiar foarte bine, era-n anii ei maximi de care ne-aducem aminte cu drag. Steaua era pe doi – vremea ei urma să vie! – și pe trei termina Argeșul (campioana „en-titre”, cum se zice); Argeșul lui Dobrin, nu altul.
Nu găsim Rapidul – săracu’ juca-n „B” de vreo doi ani… Acolo urmau s-ajungă, în vară, și Tîrgoviștea, Satu-Mare și Buzăul.
Vînturile, valurile… cîte din echipele de-atunci s-au pierdut! E interesant să vedem și cine-și permitea să țină o echipă bună-n „A”. Erau, desigur, echipele „universitare” – Craiova, Sportul (la care încă nu venise încă Hagi, dar se-mpiedica încă alde Coraș); plus Iașiul, Timișoara, Clujul.
Veneau echipele „departamentale” – Steaua și Dinamo, dar și A.S.A. Tîrgu-Mureș – ele erau puternice datorită puterii Armatei și-a Miliției. Sigur că marile centre industriale aveau ambiții mari și făceau tot ce se poate ba s-aducă cîte-un antrenor bun, ba cîte vreo doi-trei jucători mai mari, aflați ba la apus de carieră, ba-n urma vreunei probleme prin București, unde călcaseră pe bec…
Juca și păcătoșenia din Scornicești – F.C. Olt – echipă împinsă cu sila-n fotbalul mare, ca să aibă și Ceaușescu o mîndrie, Scorniceștiul fiind localitatea sa de baștină. Nu multe echipe au avut aura aceasta scîrboasă-n vremurile alea; poate doar „Victoria”, echipa Miliției din București, care ajungea – ani mai tîrziu – pe podiumuri, tot așa, prin furăciuni și mizerii. Cine nu-i disprețuia pe „azoreii” milițieni?
Mai departe, sigur – Divizia B. Ca să fie mai lesne deplasarea echipelor – hîța-hîța cu autobuzul – campionatul ăsta era-mpărțit geografic, pe trei regiuni. Cîștigătoarea fiecărei serii urma să intre-n „A”. Era un sezon important, fiindcă din toamna viitoare urma să-nceapă povestea ambițioasă a Corvinului și să promoveze, pentru scurt timp, „echipa frizerilor” – Progresul: o echipă cu care mulți bucureșteni, dezgustați de mînăriile granzilor, alegeau să țină. Brașovul urma să intre și el în „A”.
Din restul echipelor care jucau, atunci, la matineu, merită să amintim mica ambiție a Autobuzului de-a se descurca onorabil; dar nu regăsim încă echipa „lui Nicușor Ceaușescu” – Inter Sibiu.
Rapidulețul – după cum am zis – ședea înc-o tură, departe de prima divizie; de-abia peste vreo trei ani urma să se-ntoarcă unde-i era locul…
Găsim scrise mai la sfîrșit – pentru chibițul cu vreun lapsus – și cîștigătoarele cupelor internaționale; și cărticica se-ncheia cu ce-o să le-aștepte pe echipele noastre care-or să se bată-n Europa; și nu se băteau chiar fără oareșce folos. Era, cum am zis, vremea „Științei”; peste cîțiva ani urma să vină vremea Stelei; ba chiar și-a lu’ Dinamo. Nu era, însă, vremea Naționalei – multe ediții de Mondiale și Europene le-a văzut doar la televizor!
Se dădeau la televizor meciuri? Da – încă da. În fapt, chiar și-n anii urîți și plini de lipsuri de dinainte de Revoluție, meciurile importante se vedeau. Deși emisia televiziunii era de două-trei ore (seara), pentru meciuri se făceau excepții; desigur că nu se menționau de dinainte în programul TV. Oamenii se fofilau – de la serviciu, de la școală – spre case, așteptînd să aibă surprize plăcute. Rar s-a-ntîmplat să nu se dea vreun meci european important al echipelor noastre. În pauze – ca să umple timpul – intra un soi sărac de publicitate (la „loto”, la ceva stațiuni de turism autohton).
Meciurile – ce să zici? – erau comentate, cele mai multe, de Țopescu (la un moment dat, e drept, a fost scos din schemă și lăsat să fie doar crainicul de stadion al Stelei). Fără să simtă cu adevărat jocul trăgea de vreme prezentînd culorile tricourilor și șorturilor „pentru telespectatorii care aveau aparate alb-negru”. În anii aceia orice comentator era preocupat să nu scape vreun porumbel în direct; altceva nu prea conta. Mai țineți minte ghinionul fotbalistului Gheorghe Ceaușilă care era botezat, la Radio, numai C. (Ce) Gheorghe?
Oamenii citeau – ce să facă? – și urmăreau în „Sportul” de la-nceput de săptămînă care-ce cronici apăreau după meciuri. După cîte vreun campionat mondial, toată lumea vîna-n librării cuvenita carte scrisă de Ioan Chirilă (pesemne că se-apuca de ea dinainte să plece-n avion că și-așa era numai citate și înflorituri). Nu m-am omorît niciodată după stilul cronicarului de fotbal din anii aceia; și stilul ăsta s-a rostogolit ghebos și-n zilele noastre, intoxicînd cu aforisme, eufemisme și considerații lăcrimoase pe toată lumea – de parcă n-am avut, cîndva, condeie inspirate (G. Călinescu, Camil Petrescu) care făceau din genul acesta efemer un mic regal literar.
Frumos tare 🙂
1. La “echipa frizerilor” Progresul, mergeam destul de des pe stadionul din Dr. Staicovici, la meciuri cu colegii…in chiulul de la “munca voluntara”, devenita obligatorie, spre ’89 ! Era o fratie generala, echipa.adversarii nici nu mai contau, important era sa ne simtim noi bine, fie si impreuna cu suporterii oaspetilor..!?
2. Nu jucam la Pronosport, dar toata viata mi-am dorit sa fac rost de mascota lor din lemn, dealtfel, dar cu o mutra de betivan simpatic) zis si Iliuta Pronosport ! N-a fost sa fie, n-am putut corupe pe cineva de la magazinele de specialitate, le pazeau de parca era “Omagiu” dedicat t’sului !
3. Printre cei care aveau har si umor din belsug, bine strecurat in cronicile meciurilor era si Radu Cosasu – favoritul meu; o cronica buna si mai lejera de sport avea mai degraba ziarul “Informatia”.
4. La capitolul platitudini si non-sensuri, dupa parerea mea excela maestrul Cornel Pumnea – RIP !!
Am uitat de Pumnea!
Las-că nici Graur nu era vreun sclipitor.
Un set de Iliuță s-a dat cu 250 de iepuroi!!!
https://www.artmark.ro/arhiva-rezultate-licitatii/licitatia-epoca-de-aur-157-2015/iliu-a-pronosport-mascota-loto-prono-anii-70-lot-format-din-3-figurine.html
@hm,
Multumesc..n-aveam gusturi proaste 🙂
Graur era…”de aur”, adevarat !
Oare or mai exista mingiile “Artex” ori cele de 24 si 35 Lei..gata ovalizate !?
Dar adiddassi (nu de purcel) ci aceia bulgaresti, porecliti Romika si faimosii PUMA..facuti la Tarnovo 🙂
Totul vine din China azi!
Imi aduc aminte ca aveam un coleg, baiat de colonel IGM, care era la Dinamo la fotbal, la grupa “celebrului” Cristi Varga (fost mare fotbalist) si un om cu spirit..si cu spritz 🙂
S-a gresit o data colegul si m-a luat si pe mine la antrenament la juniori…Nu dadeam rau, dar prima intrebare pe care mi-a pus-o Varga a fost ” ce e ba tac’tu”.!? Cand a aflat ca nu e “melitian” m-a dat afara…! Nu ca as fi avut pretentii, dar m-a “marcat” faza respectiva ! Hai’ca mi’a iesit splendid jocul de cuvinte 🙂
Apropos de macaroane..au mai fost ce au mai fost, pana ce au scos si ouale si faina din ele…In ultimul timp, inainte de ’89, cred ca (iarta-ma Doamne) mergeau folosite ca si “tevi de cornete !?
care macaroane, doamne iartă-mă? Spaghetti, capellini, vermicelli, fettucini, fusilli, lasagne, linguini, tagliatelle, penne, gnocchi, farfalle, cannelloni, tortellini – de-astea mănîncă românul!
@hm
Cam asa e..din pacate !
Imi aduce aminte de o fabula a lui Grigore Alexandrescu (cred)…cea cu coada furcii..
Greu de tot…
Desi nu sunt de specialitate, am incercat sa initiez unele discutii, in vederea intocmirii unui studiu privind “psihologia actuala a poporului roman” !?
Nu se baga nimeni, adevarul doare si se cenzureaza…
Prostia și suficiența fac singure cenzura!
@C.D.Mocanu: Ce de amintiri mi-ai răscolit, Dane! O bună perioada, cam între anii 1962-1975, dăduse microbul fotbalului peste mine. Strângeam tot ce puteam: poze, reviste, ziare. In special, din programul Loto-Pronosport decupam fotografii, clasamente. Şi acum recunosc multe din figurile fotbalului de atunci. Ţin minte că depistasem un fotograf pe Calea Rahovei, cu care faceam troc: eu îi duceam fotografii (în special din reviste)cu diverse echipe celebre, el le reproducea, pe hârtie foto şi le vindea, iar la schimb îmi dădea alte fotografii cu echipele pe care nu le aveam.
Ne mutasem pe şoseaua Giurgiului, la Toporaşi. Vizavi se terminase şi blocul cu cinematograful Flamura, dar în faţa lui, la şosea au supravieţuit ceva timp câteva bujdule.Una din ele adăpostea un debit de tutun şi ziare, ţinut de nea Ionică.Omul era veteran de război, avea un picior amputat şi de aia se deplasa cu o motocicletă Jawa, un triciclu special adaptat pentru persoanele cu handicap.
Ca să fac rost de ziarul “Sportul popular”, i-am intrat uşor-uşor, pe “sub piele”, cum se spune. Când aveam ore după amiaza la şcoală, mă înfiinţam de cu zori la debit şi-l ajutam, printre altele, să facă “snopi”de ţigări (pe atunci se vindeau şi la bucată, dar cel mai mult se cereau 4 sau 8 la cornet; cornetele le rulam dintr-o hârtie groasă, de culoare maro). Aşa, aveam asigurat ziarul pentru că veneau cam 5-6 exemplare, maximum 10, iar cererea era mare de tot. Din când în când, ieşeam din debit şi priveam spre Piaţa Progresul să văd daca Volga “papuc” care aducea presa a ajuns la chioşcul de acolo.
Nu mai zic câte meciuri am halit, în acei ani, la televizor…Din 1963, începusera şi transmisiile prin “Interviziune” – reţeaua de televiziune a ţărilor socialiste. Aveam o agendă specială unde notam echipele, autorii golurilor. Ani buni, s-au transmis multe meciuri-chiar şi amicale- din “lagărul” socialist. Iar, transmisia în direct a CM din 1966 din Anglia, a fost ceva de vis. In acel an, a apărut şi revista” Fotbal”. Ţin minte că am aşteptat cu un coleg de clasă, câteva ore pe Brezoianu, în faţă la Universul, unde s-a tipărit, ca să prindem primul număr. Mai târziu, câte “meciuri” am petrecut până noaptea târziu, în careul microbiştilor din Cişmigiu…Anii au trecut şi, încet-încet, preocupările s-au canalizat spre alte zone şi am slăbit-o cu fotbalul.
P.S. Că tot aţi adus vorba: sunt macaronar înrăit. Mănânc cu mare plăcere orice fel de paste, dar în special pe cele cu brânza şi caşcaval, presărate şi cu ceva “afumătură”.
@Ando: Eu sunt doar autorul moral si furnizorul documentului. Cornel a fabricat cu mestesug textul. Amintirile tale si pasiunea pentru fotbal sunt fascinante.