prin fundături XXXI

de Ando și HM

Orice localitate mai acătării din Țara noastră are o pereche de străzi Mărăști-Mărășești. Sigur, se cade să fie și cîte-un Oituz, dar Oituzul, dragii mei, n-ai cum să-l încurci!

… pe cînd cine nu s-a fript, macar odată, căutînd pe Mărășești pe cineva de pe Mărăști – și viceversa?

Și nici nu știi cum e mai bine; să fie străzile astea una lîngă alta, ca măcar dacă le-ncurci să nu te plimbi nu știu cît? – sau să fie în zone diferite, ca să le asociezi cumva pe fiecare cu cartierul ei?

În București, știm cu toții, Mărăștiul e-nspre Herăstrău și Mărășeștiul duce la Parcul Carol. Cît de cît, le știm rostul – îs ditai bulevardele. (N-avem Oituz, da’ n-am văzut pe nimeni să-i ducă lipsa…)

Da-n București eu am două străzi pe care le-am încurcat – și pe care o să le-ncurc –  întotdeauna: Sabinelor și Sirenelor.

Sînt cam paralele, deși, la un moment dat Sirenelor se hotărăște să lase de la ea și să iasă-n Sabinelor, făcînd și-un mic părculeț:

… așadar, Sabinelor e un pic mai lungă. Ea unește căile 13 Septembrie și Rahovei, traversînd Uranusul. Construcția Centrului Civic n-a distrus-o prea tare; delăsarea de după demolări, șantiere și mizerie însă… da.

Întregul cartier pe care străzile astea-l străbat e putred, găunos și gata-gata să se trasnforme-ntr-un „rezidențial” care – datorită poziției centrale – n-o să fie deloc ieftin.

Ce găsim noi pe aici?

Pe strada Acvila – ea unește, de altfel, Sabinelor și Sirenelor – o mică-mică intrare ce duce-nspre o casă frumoasă și zveltă; nici casa din stînga, din stradă, nu-i deloc de ignorat!

Strada Sabinelor – plecînd dinspre Rahova și traversînd, cum am zis, Uranusul – e largă, generoasă; pe măsură ce se duce mai adînc spre 13 Septembrie se-ngustează; se văd – din loc în loc – urmele unor decizii interbelice de retragere a noilor proprietăți, spre lărgirea albiei.

Însă ce-i super-interesant e cum perechea de străzi Adrian și Cenad au și azi, la intersecția lor cu Sabinelor, gîtuiturile astea ciudate.

Mai mult ca sigur, casele de pe colț urmau – cîndva, într-un moment interbelic cînd s-a tras pe-aici și canalizarea – să dispară, și albiile rectificate.

… dar au rămas așa! Și pîn-acum vreo șase ani… încă pietruite.

Nu părăsim zona – la doi pași, din strada Caius Marcius Coriolan (multe din străzile de-aici au nume cu așa rezonanță; în fapt, actuala Gheorghieni s-a numit Epicur, pînă să sară riveranii-n sus acum un veac și să ceară un nume mai pudic… Epicol!) mai dăm de-o intrare veritabilă.

… ieșind spre Tudor Vladimirescu, vedem cum capetele străzilor ce dădeau în această șosea au fost rase; demolate; lasă să se-nțeleagă că se avea-n vedere – pe lîngă bordarea cu blocuri ceaușiste – și o îndreptare a albiei. Să nu uităm că această bucată de inel central a stat distrusă pînă-n 2010…