cu geamul deschis

Îs o droaie de lucruri, în jurul nostru, de care ne mirăm zi de zi că merg – că funcționează.

Fiindcă dac-ar fi să ne luăm după „tot ce nu merge” – așa cum feluriți oameni se vaită și ne-ndeamă să ne văităm și noi, am putea crede că trăim în junglă, acolo de unde numai cel mai puternic scapă.

Sigur că da: sîntem înconjurați de monstruozități și disfuncționalități publice, dar… dar niciodată dracu’ nu-i așa de negru.

Bunăoară, iată încălzirea centralizată a Capitalei – RADETU’.

Merge!

Și merge bine! Chiar și pe cod portocaliu, nu șade nime-n frig.

Ba chiar huzurește în casă!

Duduie caloriferele, de te și miri cum, în orașul ăsta apocaliptic, ceva orășenesc – profund orășenesc – funcționează.

Uite că merge, deci – și te-ntrebi cum de merge?

De-aia: fiindcă nu mor caii cînd vor cîinii.

Sistemul nostru centralizat de încălzire e plin de hibe și de bube – le știm. Dar nu știm… nu știm multe!

Nu știm că-i unul din cele mai mari din lume – bun-înțeles, fără a le socoti pe cele sovietice.

Nu știm că pierderile – pe care orișicine le invocă – s-au redus mai mult decît am crede; mai ales între centrele termice de cvartal și blocurile-n care ședem.

Așa, din peticeli și cîrpeli, Capitala face să meargă ditai mastodontul.

Că eficiența mastodontului poate fi crescută – da; toți sîntem de-acord. E aiurea ca-n plină iarnă să stea o droaie de oameni cu geamurile deschise, fiindcă-n casele lor – tot mai eficiente termic! – caloriferele frig. Nefiind obligator să țină cu toții repartitoare pe calorifere, n-au încotro și le lasă să duduie și cînd pleacă de-acasă.

… căldură aruncată, bani aruncați, subvenții nechibzuite; știm…

O să rîdeți; asta se-ntîmplă fiindcă din costurile întreținerii căldura-i cel mai ușor de plătit. Grosul facturii e-n apa rece, în salubrizare, în cheltuielile comune ale blocurilor – căldura, oameni buni, e un fleac.