Au trecut 90 de ani de cînd Ilf și Petrov scriau asta.
„La Moscova, oamenilor le place să închidă ușile.
Intrările principale a mii de case sînt bătute pe dinăuntru cu scînduri și, pentru ca să ajungă la locuințele lor, sute de mii de cetățeni trebuie să se strecoare prin intrările de serviciu…
Trei mii de oameni trebuie să intre în zece minute la circ printr-o singură ușă, deschisă și aceea pe jumătate…
La teatre și cinematografe nu este îngăduit publicului să iasă decît în grupuri mici, chipurile pentru a evita înghesuiala. Dar această înghesuială ar putea fi evitată foarte ușor: deschizînd pur și simplu atîtea uși care există unde vrei și unde nu vrei. Dar în loc să facă lucrul ăsta, administrația folosește forța. Plasatorii se iau de mînă, formează un lanț și țin astfel publicul asediat cel puțin o jumătate de oră.
Iar ușile, celebrele uși, închise de pe vremea lui Pavel I, rămîn închise și azi.”
90 de ani mai tîrziu, oameni buni, undeva-n Rusia îndepărtată, au murit zeci de copii în foc, într-un mall. Ușile erau închise –
– pentru că nimic pe-acest pămînt nu-l scoate din minți pe „gospodarul” cel îngrămădit decît omul care umblă liber, omul care deschide ușa, omul care intră fără teamă pe ușa din față.
Cum zicea Sting, odată? „What might save us, me and you, is if the Russians love their children too”
comentarii