Chiar vine, vine primăvara. Se simte: miroase și sună a primăvara.
… la propriu.
Și nu miroase doar a pomi înfloriți și nu sună doar a păsărele vesele.
E-o uriașă învolburare de senzații și de stimuli care țîșnesc.
Miroase iar a oameni! Se-aud oamenii!
Se deschid geamurile și ușile, în sfîrșit!
E senzația aceea pe care-o ai seara, într-un oraș străin și viu: cînd te izbesc sunete și mirosuri…
Nu-ți dai seama niciodată, însă, de sunetele și mirosurile de-acasă.
Le ai undeva încolăcite-n tot ce te face om.
Deschide geamul larg, omule din Oraș!
O s-auzi seara nu doar larma Străzii.
O s-auzi oamenii din jur. Vasele care zdrăngăne-n chiuvetă la spălat, vorbele din jurul mesei de seară, ciondăneala strînsă peste ziua grea, aromele cinei gătite pentru toți cei care s-au strîns acasă.
Nu pot sa deschid geamul larg. Din cauza mirosurilor de rantas, de peste ars in tigaie, din cauza racnetelor microbistilor de noapte, din cauza rasetelor lor isterice, din cauza prafului si a zgomotului traficului. Deschid intotdeauna cu maxima vigilenta. Si cateodata, destul de des in sezonul de deschis geamul, sun noaptea pe la politie sa vina sa-i amendeze … Prea viu pentru gustul meu.