despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 mașini vechi XCVI

de Ando și HM

Ne vedem de treabă, ajungînd la episodul 96.

Uite-un Pontiac Eight – unde-o fi Sergiu să-i urmărească pe legionari cu el?

Găsirăm un BMW de mare excepție, un coupé formidabil:

 

Ce linie, pe acest 3.0 CSI! – și la doi pași, vedem și unde-a ajuns marca asta-n ziua de azi.

Vedem cum arată o dubiță dintr-asta de unde-o să ne luăm burgeri și alte chestii la modă pe la festivalurile de street-food. Noroc c-o vedem așa cum e: așa cum a făcut-o Citroënul

Cît de frumos putea să șeadă sigla uriașă-n față – o încîntare! Adrian mai are una, mai dichisită, pe care ne-a arătat-o mai demult.

Mai avem și-o mînă de CX-uri, unul chiar break.

Nu strică niciodată să ne completăm colecția de Renaulturi 10. Uite-le: folosite și funcționale. Cel vișiniu de la  Dragoş Bora – cel alb-murdar de la Boemul. Îmi place că ne-nfățișează ambele variante de design.

Fiindcă-i așa cuminte, privim cu drag dubița asta – IFA Barkas:

… și încheiem cu japoneza de rigoare; azi e o mașinuță de ispravă – mică și de nădejde: Nissan Micra. A apărut la-nceput de ani ’80, noi vedem cum arăta varianta cu un face-lift a primei serii. La noi a prins de minune cea din seria a treia.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie

10 comments to 7 mașini vechi XCVI

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>