despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizaţie publică L – macazuri și borcane

Ce-i mai frustrant decît un tramvai care-i nevoit să se-oprească din loc în loc, ba să lase mașini să-i treacă-n față, ba s-aștepte la stopuri, ba să se scoboare vatmanul să schimbe macazul?

Fiindcă tramvaiul trebuie să fie rapid, trebuie să fie eficient: deci să dispară toate motivele care-l încetinesc.

De-aia s-a inventat drăcia aia de-i zice macaz automat!

Și s-a inventat nu de ieri-de-alaltăieri, nene. Am avut și noi, încă de pe vremea cînd tramvaiul era rege-n oraș; cînd în Centru găseam o ditai încrengătura de linii, cînd pe la Sfînta Vineri, de exemplu, se-ncrucișau zeci de trasee.

Sigur, am luat-o și noi de la piciorul broaștei. Ca să meargă tramvaiul repede, găseam și-acu’ juma’ de veac macagii. Bieții de ei ședeau la interescții și schimbau iute macazul cînd vedeau că vine tramvaiul, ca să nu-l facă s-aștepte. Ca să nu-i plouă și nici să nu-i bată vîntul, aveau niște amărîte de cotețe; altfel nu le puteam socoti. Aceste borcane – că borcane li se zicea – au fost o vreme îndelungată parte din peisajul bucureștean.

    

Primul model a fost, desigur, cel rotund; de la asta i s-a tras și numele, desigur. Era de-același leat cu borcanul milițianului, de care se deosebea prin lipsa dungilor și-a postamentului ridicat – că milițanul trebuia s-observe traficul mai lesne și postul lui să fie vizibil. Au urmat borcane pătrate, mai simplu de construit și de întreținut:

   

Vă dați seama cît adăpost țineau pe vreme de iarnă ori în dogoarea Soarelui – dar pe-atuncea oamenii erau obișnuiți s-o ducă mai greu și nu-i întreba nimeni cît pot s-o ducă; ce, pentru bietele taxatoare din mijloacele de transport în comun era mai ușor? Șoferii aveau aer condiționat? Restul chioșcurilor stradale aveau ceva confort în plus?

Pe străzile-nguste ale Bucureștiului vechi macagiul n-avea mari probleme să stea la marginea trotuarului. Mai greu îi era pe străzile cu mai multe benzi – doar nu era să se-apuce să traverseze pînă la șina tramvaiului, ca să schimbe macazul – nu?

În cazurile astea între macazul de pe mijlocul străzii și marginea ei se găsea un canal casetat în oțel prin care trecea mecanismul de acționare. Adesea macagiul nici nu mai trebuia să iasă din borcan, fiindcă putea schimba manual direct de-acolo.

Ghicim astfel de canale în cîteva poze:

Pasul următor a fost montarea de macazuri complet automate, care funcționau fără a mai fi nevoie de acționarea omului. S-au îndesit în anii ’80 și chiar au funcționat bine – au funcționat pînă cînd s-au stricat și-a devenit greu și scump să fie reparate; nici întreținerea lor nu era chiar ușoară în orașul ăsta plin de gunoaie și de noroaie. Nu știu cîte mai mergeau înainte de Revoluție și n-am găsit poze cu ele; țin minte bine unul montat pe Coșbuc, la interescția cu 11 Iunie.

surse foto: TramclubTransira

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

3 comments to Civilizaţie publică L – macazuri și borcane

  • Dan

    Parcă acum 10 ani a fost un accident la Rahova / Ferentari din cauza unui macaz automat care s-a schimbat pe la mijlocul tramvaiului în trecere. Sigur, rezultatul anchetei n-a ajuns la presă, dar cred că acela a fost momentul în care s-a renunțat, cel puțin pentru încă o generație, la macaze automate.

  • hm

    https://www.simplybucharest.ro/?p=9356

    Nu s-a renunțat la toate, doar la cele care au ghinionul să se strice.

  • După accidentul din Rahova, s-au oprit toate macazurile care mai funcţionau la vremea aia (în afară de cele de la Ghencea). După care au rămas doar cele de la Ghencea (cap de linie 41)… ulterior oprite şi ele după ce s-a rupt un V3A acolo.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>