nimic din vacanță (nici măcar poze)

Trebuie să pleci în vacanță, și parcă, de la an la an, ai nevoie s-o simți și să te bucuri de ea mai bine, mai temeinic. La cît o aștepți, la cît tînjești după ea…

Așa cum ai nevoie să vezi și să faci lucruri noi, ai nevoie și să-ți găsești confortul în lucruri știute.

Ne-am întors la Grecia, aia pe care-o știm de ani de zile, aia pe care-o cunoaștem din fiecare vacanță: același drum, aceiași oameni, același sat, aceiași măslini, același Soare, aceeași mare, aceleași prăjituri, aceiași munți… aceeași senzație ca la-nceput, cînd am pășit printre leandri sub dogoarea amiezei.

Ce bine e s-ajungi aici și să regăsești lucrurile știute, parcă la fel ca-n anul de dinainte!

Nici n-aș avea ce să mai scriu. A fost bine? – o, da. Am făcut altceva în plus? – o, nu.

Am plecat ca de obicei, fără grabă, fiindcă facem popas la draga Stara Zagora: nu o obligație, ci o mică parte veritabilă din vacanță!

Drumul are cîteva locuri unde s-a-mbunătățit, după Ruse și – mai ales – în Gurkovo, care-i acum asfaltat. Prin Stara Zagora-s lucrări de asememenea și se mișcă într-un mod mulțumitor.

Am găsit un apartament perfect pentru stat, aproape de Centru; Centru din care, la o adică, poți chiar s-o iei pe jos pîn’la mall, unde să-ți pui burta la cale la restaurantul Ștastliveța – prilej cu care vezi și noutățile de sezon ale meniului.

Nu știu de ce mă simt așa de bine-n orașul ăsta; știu că-mi plac oamenii – serioși, muncitori, așezați, chibzuiți și căpoși că fac bine ce fac.

Am plecat iară, după ce ne-am jucat prin parc și-am trecut pe la Nedelia, la-ndulcit.

Drumul e-n față; se mai lucrează pe lîngă Haskovo dar te-apropii de graniță. Pe unde să treci? Te uiți cît de-aglomerat e-n Kîrgeali, cîte mașini stau să puie benzină și dacă vezi că-s multe o cotești iar prin munți, pe la Zlatograd: și iar nu-i nimeni în fața ta la mica vamă! Și te pomenești în Grecia: tot mai aproape de mare.

Te lași pe autostradă, ocolești Kavala și te găsești, repede-repede, în locurile știute.

Pe-aici zici că nu s-a schimbat nimic; și asta-i bine, pentru că te ajută mult să intri-n dispoziția locului: nu anul trecut, ci mai ieri parc-ai plecat de aici.

Farmacistu-i același, tanti de la magazin se mișcă mai greu – cu vîrsta – chelnerii de la taverne nu s-au schimbat; la cofetărie prăjturile șed în aceeași ordine-n galantar.

Și Soarele bate la fel de neiertător la prînz!

Da-i așa de bine să nu faci nimic – nimic deosebit. E bine să dormi; dar nu te superi nici dacă Bobocu’ te trezește devreme, fiindcă tot devreme deschide și la patiserie, și plăcintele-s fierbinți.

Plaja are loc destul, apa-i lină, curată, caldă și te-ndeamnă la joacă. Copiii-și leagă prietenii fără să le pese de ce-i desparte pe cei mari.

Grecii-s la fel: așa cum vrei să-i vezi – și eu îi văd și-i știu muncind mult și odihnindu-se bine înainte să se-apuce iar de muncit mult.

Mîncarea-i parcă mai bună ca oricînd: nu-și bat, grecii, joc de ce bagă-n burtă. Cea mai măruntă patiserie caută să te servească regește; produsele autohtone-s marcate cu mîndrie; și nici măcar nu te afli-ntr-un loc cu adevărat foarte turistic!

Te prinde, fără să-ți dai seama pe moment, ușurința cu care-ncearcă să-și facă ei înșiși viața mai frumoasă, mai drăguță, mai dulce.

Regăsești Kavala neschimbată, pur și simplu așa cum îi șade ei bine. Cetatea, acum, e vizitată de-o fată mai mare și de-un boboc mai zvăpăiat; ea se cocoață mai sus în turnuri și el caută închisori, tunuri și mașini – de ce nu-s mașini în cetate?

E foarte greu să scrii despre o vacanță-n care n-ai făcut altceva decît să te simți bine!

Zilele trec, încet, una după alta. Pateurile de dimineață, bălăceala, somnul de la prînz, bălăceala a doua, plimbările și zbenguiala de dinainte de cină; souvlaki-urile, gyros-urile, creveții, gogoșile înnebunitor de dulci, luna plină de deasupra mării – cu cărarea ei care te-nbie, parcă, să pleci în noapte peste valuri.

Ai mai sta; dar – atunci cînd se face sorocul să pleci – îți faci bagajele cuminte, înțelept și bucuros c-a fost doar bine.

Bulgaria te așteaptă iar. Să ne fie mai ușor, venirăm de astă dată prin Makaza: ne-a ieșit – nu era coadă. Era coadă-n cealaltă direcție: spre Grecia mașinile se-ntindeau pe opt kilometri; mi-a fost milă de toți oamenii ăia care cine știe cîte ore mai aveau de stat în creierii munților.

… drumul cunoscut; iar Kîrgeali, iar Haskovo, iar Dimitrovgrad, iar Stara Zagora, iar Gurkovo, iar Veliko Tîrnovo, iar Biala – cu fiecare reper, așezat cuminte, la cîte 50 de kilometri, te afli mai aproape de Patrie, pe care-o regăsești arsă de canicula zăpăcită de-nceput de toamnă.

Acasă deja s-au schimbat lucrurile; cum s-au schimbat așa de tare-n nici două săptămîni? Soarele apune prea devreme! Dimineața-i prea răcoare! Frunzele deja se-ngălbenesc și foșnesc, uscat, a pagubă.

Mai stai o zi două-n vacanță și aici, acasă; înc-o faci pe turistul și-n orașul ăsta lipicios și dulce, care-acuș-acuș o să miroasă a must și-a poame.

toate vacanțele noastre – lista episoadelor