Bucureștiul n-are nici un cîștig de pe urma Dîmboviței.
N-ai pe unde să te plimbi, seara, de mînuță, s-admiri asfințitul; n-ai pe unde să te-aduni, lîngă apă, și să stai cu prietenii; trotuarul splaiului e lat de-un metru, plin de bălării-ntr-o parte – și-n cealaltă cu mașinile care gonesc pe lîngă tine, năucindu-te.
Cît despre albia de beton, ce să zici? Elegantă! … pentru un canal de irigații.
Să faci o plimbare cu bărcuța? Să se țină evenimente drăguțe nu doar odată-n an? Ar ajuta: dar n-avem.
Și totuși, pe-o bucată de cîteva sute de metri – cale de-o stație de autobuz – gîrla a devenit un spațiu încîntător.
Copaci, trotuar lat, loc de tîndălit pe mal, terase discrete una după alta – cu burgeri mari, limonade la borcan și chelneri care fac glume – mai mare dragul să te abați pe-aici în ceas de seară.
De la Unirii pînă-nspre Biblioteca Națională, gîrla e așa cum ar putea – și ar trebui! – să fie și-n restul orașului: vie, veselă, atrăgînd Oamenii.
comentarii