Cred că a sosit vremea să facem încă un pas mic pentru civilizație: anume, să-i învățăm și pe cei „de la privat” să nu mai trateze clientul ca pe vită.
Știu că legendele-s cu totul altele, dar realitatea momentului e că angajații de la Stat au devenit – cu greu, cu timpul – mai amabili și mai drăguți. „Bună ziua”, „luați loc aici”, „vă rugăm să aia, să ailaltă…”, „ne pare rău că nu avem acum…”
De foarte multe ori am plecat plăcut surprins din interacțiunile cu un reprezentant al Administrației!
Fiindcă mitocănia din societatea noastră trebuie să se menție, cumva, constantă, asta se contrabalansează prin mitocănia crescută a angajatului „de la privat”.
M-a ferit Dumnezeu de păcatul de-a trata oamenii ca pe servitori. Vînzătorii, angajații de la relații cu clienții, agenții de pază nu-s sclavi; cel puțin nu sclavii mei.
M-a ferit Dumnezeu și de păcatul de-a fi arțăgos, sîcîit, chițibușar…
… dar dacă-ți zic „bună ziua” și nu-mi răspunzi, crede-mă: ziua ta n-o să mai fie bună.
… dacă-ți fac loc, te ajut, și nu te duce capul să-mi mulțumești, am grijă să-ți aduc aminte ce nu te-a-nvățat mă-ta cînd aveai trei ani.
… dacă nu te duce mintea să ceri iertare cînd m-ai făcut să aștept, o să te duci peste juma’ de oră la farmacie să-ți iei ceva pentru dureri de cap.
… dacă ești vreun șefuleț și-ți zici că nu mai e nevoie să pui și tu mîna la treabă cînd oamenii se strîng la coadă, sau că te faci că plouă cînd un coleg nu face față, zic să te gîndești mai bine.
M-am cam săturat de angajații „de la privat” cu privire bovină și cu lipsuri comportamentale elementare. De dobitoace!
M-am cam săturat de țîfna că trebuie să lucreze și sîmbăta și duminica și de tendința să mă pedepsească pe mine pentru că patronul nu-i tratează cum se cuvine.
Și m-am cam săturat de angajații ăștia care nu pun mîna să-nțeleagă ce vrea și ce așteaptă omul care interacționează cu ei.
Odată cu depersonalizarea comerțului, vînzătorii buni s-au pierdut; dacă vedeți o casieră de supermarket că știe să ia clienții, că-i rezolvă și că se mișcă repede e o mare șansă ca ea să fi lucrat înainte la un butic, la un magazin de cartier: acolo a învățat cum să se descurce cu oamenii.
Fiindcă cei mai mulți dintre noi n-avem nici timp și nici chef să le facem reclamații – asta e, lăsăm de la noi! – dobitoacele rămîn tot dobitoace. E greșit.
Ieri la Cora Alexandriei era coada la serviciu clienți pentru reclamații.
Am observat si in Cora si-n Kaufland o noua specie de sefuti a căror menire e sa dea cu biciul in sclavi. Nu pun mana sa ajute, dar tipa ca asteapta clientul, in condițiile in care cei care servesc la raion sunt depasiti de volumul de munca.
În Cora nu știu, că n-ajung. În Kaufland sînt depășiți rău de tot.
În condiții dintr-astea proaste, neomenești, se înrăiesc și cei care mai erau cît de cît amabili.
Kaufland ca Kaufland, să vedeţi la Lidl (adică fratele mai mic al lui Kaufland). Nu îmi amintesc să fi stat vreodată mai puţin de 5 minute la o coadă la Lidl… a, ba da, la ăla din gara din Muenchen. Dar în România clar nu. Apoi avem Mega Image-urile, unde casiera face inventaru’ cu colega din fundu’ magazinului, îţi scanează ţie produsele, strigă şi la cel din depozit… şi după aia te trezeşti că ţi-a scanat de 2 ori un produs. Sau Auchan, unde deşi casele semi-automate au mai eliminat din scotoceala după mărunţiş şi cerutul unui leu de la colega de la altă casă, tot te pun faţă în faţă cu casierul care scanează produsele şi care îţi trânteşte sticlele de bere culcate pe role că ,,dar nu aşa trebuie? Dacă se sparge vreuna, v-o scot de pe bon”.
Şi lcoul I pentru Carrefour Market ex-Billa, unde fiecare casieră stă să-şi povestească viaţa cu tine la casă. Dacă prinzi în faţă vreo babă care n-are ce face pe acasă, stai şi 10 minute pentru că ai vrut să iei o cutie de bomboane la 7 dimineaţa să-ţi serveşti colegii de birou de ziua ta.
Kaufland Ferentari – la casă merge brici oricînd
Kaufland Sebastian, la un kilometru – la casă se mocăie la orice oră, da’ se poartă frumos.
Kaufland Basarab – la casă n-au nici un chef să se miște.