despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

5 maşini vechi

… ne pasă de case vechi, de garduri, de colţuri de stradă – nu? uneori ne doare inima cînd vedem că dispar, că se distrug.

şi nu-i la fel şi cu maşinile? Atunci cînd dăm peste un exemplar de colecţie căscăm gura la el şi-i dăm tîrcoale. Sînt încă multe maşini vechi bine întreţinute în Bucureşti, dar – uitate printre blocuri – mai găsim şi maşini căzute, ruginite, care n-au mai mers de ani buni.

Mi-e drag de ele; căci astea erau maşinile la care visam cînd eram copil. Trecînd prin Drumul Taberei m-am pomenit făcînd poze la cîteva (le-aţi zice, poate) rable…

Prima e o Skoda Octavia, o mîndreţe de maşină la începutul anilor 60:

… săraca Skodiţă, în ce hal e.

Am mai dat peste un Peugeot 404:

… ăsta se ţine mai bine şi cred că ar putea chiar fi restaurat, cu ceva osteneală. Seria 404 (lansată în 1960) e legendară şi a fost înlocuită de alta, la fel de legendară: 504. Grozav ce-mi mai plăcea 404; Alain Delon conducea unul în ‘Clanul Sicilienilor’.

Am mai găsit şi două Fiaturi. Primul e un 1800 (cred; s-ar putea să fie, la fel de bine, şi 2300):

… cînd eram mic mi se părea că seamănă tare mult cu Peugeotul 404. A fost lansat în 1959. La doi paşi era un 1500:

… care se ţine foarte, foarte bine. Seria 1300/1500 a fost lansată în 1961; e precursoarea seriei 124/125 (de o frumuseţe şi o simplitate rară), care la noi e cunoscută prin replicile sovietice Lada 1200/1500.

Puţin mai departe, mergînd înspre Drumul Sării, am mai găsit şi un Ford Taunus 20M, seria nouă, din 1967:

… astea sînt vechiturile de azi, oameni buni. O să mai găsesc şi altele şi o să vi le arăt; poate şi în garajul ăsta simpatic o fi ceva…

Vă las pe mîini bune: citiţi VW Typ3 Variant, Automobilia, Volga neagră!

40 comments to 5 maşini vechi

  • Anonymous

    Fiat 1300 a fost masina de familie in anii ’80, ce aer american ii dadea cercul de claxon si vitezometrul longitudinal plus schimbatorul de viteze de la volan. Cutia de viteze tin minte ca petrecea ceva timp si prin casa :))

  • Freesys

    comentariul de mai sus imi apartine. Pacat ca avem o lege a autoturismelor istorice foarte prost facuta si un Club Retromobil cu circuit inchis. Mi-a fost refuzata acum 3 ani cererea unui certificat de vehicul istoric pentru un Mercedes-Benz 280 SLC din 1972….

  • hm

    La 1300 îmi plăcea cum se prelungea plafonul ca o streaşină peste lunetă, lăsînd o umbră pe geam.
    Şi ce-ai făcut cu Mercedesul?

  • Freesys

    Eu il primisem de la cineva din Elvetia si l-am luat cu gandul ca il inscriu la Retromobil si scap de taxe si impozite, din pacate profesionistii de acolo nu au apreciat modelul. In final a trebuit sa renunt la el, ulterior a primit certificatul de “OLDTIMER” in Germania.

  • hm

    Halal profesionişti, am auzit că e şi acolo o clică…

  • MARIVS

    La mine in zona sunt 4 masini clasice: Trabant Break, WV Beetle, Dacia 1100 si un Fiat 600D. Acum cativa ani era si un Wartburg 311, un ARO IMS si o Dacia 500 Lastun. Din pacate acestea din urma, desi se aflau intr-o stare foarte buna, au plecat din zona odata cu proprietarii sau au fost vandute.

  • Dragos

    Skoda aia e pe langa bulevardul Timisoara nu?

  • hm

    Wartburgul 311 a ajuns aşa o raritate! Era tare frumos volanul ăla ciudat.
    Skoda – da, de acol e!

  • eu imi aduca aminte de Taunusul ala mai vechi, mai rotunjor, cu suspensia pe spate cu arcuri lamelare. dar cum eram prea mic s-ar putea sa-mi joace memoria feste … ma duc sa caut pe goagal imagini … Peugeotul ala cred ca aparea intr-un film cu Yves Montand – Police Phyton 357

  • hm

    Şi eu ţin minte Taunusurile vechi (15 m? 17m?), mai găseşti cîteva, cred… o să casc ochii.
    Am văzut filmul ăla, dar nu mi-a plăcut, eu crezusem că e comedie şi cînd colo, nu era…

  • […] bucuresteni – si nu numai –o tragi-comica galerie de fotografii ale unor masini vechi, dar care ferchezuite cum se cuvine, ar deveni piese de […]

  • bogdan

    Vede cineva nr de tel de pe ford.

  • fiatul albastru din ce stiu este 1500 cu caroserie de 1800, in zona mai sunt inca doua 1800 foarte aproape, unul bej si unul alb. fiatul 2300 are 4 faruri si stopuri mai bulbucate

  • Frumoase masini, frumoase poze! Toate par a fi recuperabile desi, inca fiind mai multe masini vechi decat pasionati cu asa ceva, si tinand in cont faptul ca de multe ori proprietarii cer sume enorme de bani pe ele, probabil inca vor mai sta acolo, ruginind, pana cand vor fi tractate la REMAT. Pana recent era plina capitala cu masini vechi, dar majoritatea au disparut.

  • hm

    O să mai fac o rundă de poze şi prin alte zone. Am văzut şi eu că s-au împuţinat, le-au hăituit primăriile în ultimii ani, odată cu betonarea de parcări printre blocuri…
    O să-ţi ‘fur’ o poză de pe site!

  • Arsene Lupin

    Stiu ca a trecut ceva timp de la publicarea acestui articol, dar trebuie neaparat sa intreb: In ce zona se afla Peugeotul 404? As vrea sa-l vad. Am si eu unul.

  • hm

    prin spatele vechiului complex de magazine aflat la intersecţia bd. Timişoara cu str. Sibiu.

  • Arsene Lupin

    Merci beaucoup!

  • b12vyp

    Frumos articol, ma bucur ca esti pasionat de masinile astea clasice, pacat ca nu ne organizam si noi ca in alte tari sa facem intruniri unde pot vedea si necunoscatorii ce inseamna o masina clasica cu crom si fara aer conditionat.

  • florin

    am o intrebare pentru MARVIS, in ce zona se afla vw beetle de care ai povestit mai sus? iti las id meu ,daca poti sa ma ajuti: barabasu_viorel@yahoo.com

  • @Florin

    Zona Piata Sudului, mai exact la intersectia dintre Soseaua Oltenitei cu strazile Lunca Barzesti si Parincia. Tot acolo mai este si un Fiat vechi.

  • Dragos B

    “Grozav ce-mi mai plăcea 404; Alain Delon conducea unul în ‘Clanul Sicilienilor’.”

    Si Columbo un 2-door convertible Peugeot 403. 🙂

  • hm

    păcat că era folosit în serial doar ca un fel de element comic…

  • Dragos B

    Tragi-comic. Mie imi era simpatica masina. Acum, ca mi-ai amintit, o sa caut sa-mi cumpar o macheta ieftina. 🙂

  • Narian

    Fiatul este 1800. Cel 2300 avea o linie similara, dar avea 4 faruri, si un interior ceva mai luxos.

  • A mea e prima, Skoda Oktavia din 1963, are talon, impozitul platit la zi si urmeaza sa fie restaurata integral 🙂 o ia un prieten sa se ocupe de ea.

  • hm

    astept sa vad. Asta-vara era inca la locul ei 🙂

  • Pai tot la locul ei e si acum, chiar in secunda asta plec spre primarie sa vad cum fac sa n-o ridice (c-am primit un advertisment), ieri i-am umflat rotile, azi o spalam si in weekend cred ca o preia prietenul pasionat 🙂

  • hm

    o fi plecat de la vreun vecin chitros care vînează locul de parcare… de obicei cam aşa e pe la noi.
    Frumos mai stătea astă-vară:
    https://www.simplybucharest.ro/?p=15710
    Mult noroc cu restaurarea. Cînd e gata, nu ne uita! Măcar nişte poze 😉

  • Nu uit, nu uit 🙂 prietenul care o ia im primire e doarte entuziasmat de faptul ca rugina n-a intrat adanc, sub masina e totul curat si blocul motor pare impecabil. Pana si rotile stau umflate.

  • hm

    încă o dată, vă ţinem pumnii! Mai era anul trecut o Octavie, pe strada Dumbrava Roşie, într-o curte. Dacă o mai fi acolo, asta nu mai ştiu.
    Şi mai e şi asta:
    https://www.simplybucharest.ro/?p=8069

  • Ando

    Skoda Octavia-gri-bleu-din link-ul lui HM-se află într-o curte -pe str. Thomas Masaryk la nr 32.
    Am re)vazut-o acum trei săptămani, când am făcut poze pentru copertine.

  • Hai ca ne uitam dupa ea, poate facem din doua una 🙂

  • Ando

    Radule,baftă !!!

  • Salutare, stie careva o octavia din anii 60 de vanzare ? Multumesc

  • andrei

    Ar trebui facut un upgrade cu ce masini mai exista in momentul de fata..me refer la cele prezentate de voi
    Prin Ploiesti nu aveti drum? nu prea am cu cine sa pozez masinile clasice prin zona..mi-ar prinde bine un tovaras

  • Ando

    @andrei: e greu, sa refaci toate traseele. Au trecut anii (42 de episoade), programul “Rabla”a secerat multe din ele…

  • Salutare, e interesant modul in care ai impartasit aceste noutati. Eu sunt reprezentantul unui service auto si imi place sa descopar opiniile altora despe acest domeniu .

  • » Manopera relocare unitate interioara 200 buc

Leave a Reply to Prin blogosfera literara (14-20 februarie 2011) | Filme si carti Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>