Cum de-am putut uita, toţi anii ăştia, de cofetăria asta? De cofetăria asta care stătea cuminte – culmea! – sub nasul meu. Ultima dată luasem de la ei nişte nuga fantastică, ditai bucata. Dar asta era, vă rog să mă iertaţi, în 2003. În 2003! Iar de-atunci n-am mai dat pe-acolo! Slavă Domnului că Harvey şi-a adus aminte de cofetăria asta. Odată-n plus Hungry Mole îi rămîne dator.
Pentru toată lumea, Anomis este cofetăria aia-de-pe-Panduri; la doi paşi de ‘Monitorul’. Ce cofetărie! Cum s-au păstrat acolo nişte reţete şi nişte secrete! Cum ştiu numai ei să facă nebunia aia de prăjitură care se cheamă africană! Şi ce creme! Ce bomboane!
Vă zic, nu-i totul pierdut în oraşul ăsta. Atîta vreme cît există cofetării ca Anomis, mai avem o speranţă.
Nu stii cate ai pierdut din 2003 pana acum 😀 Au avut niste prajituri excelente, intr-un timp imi facusem un obicei (prost pt sanatate, dar asta este) sa trec pe la ei cam de 2 ori pe saptamana. Insa cam de juma de an m-am mutat din zona si din pacate nu prea mai trec. Ce bunatati mai au in oferta?:)
Chestia e că pentru mine toate sînt noi, trebuie să le redescopăr. Africanele, alea chiar sînt ceva extraodrinar.
Frumos…atmosfera de poveste. Numai ca una e ce-a fost, si alta e de-actualitate… Din pacate multe prajituri sunt mediocre la gust, si mai nou, au umblat la reteta prajiturilor soareci, acum sunt doar o umbra a ce-au fost… (blat in loc de crema) As putea sa-i zic, cofetaria Anemis..sau An omis.