despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

vreau să văd barosanul cum mă depășește cu tramvaiul

Fitece dimineață iau de la cap la coadă Basarabul, spre treabă. Uneori șed pe pod nici trei minute, alteori mai bine de-un sfert de ceas; dar de cele mai multe ori îl fac cam în cel mult zece minute.

Nu-i deloc rău. Cît de bine-am făcut Capitalei cu acest pasaj, nici nu ne dăm seama.

În alea zece minute petrecute pe pod n-ai ce face; doar să te uiți de sus, spre oraș.

Ai putea, însă, să numeri tramvaiele.

Ți-ai închipui că, mai ales dimineața, tramvaiele de pe linia circulară 1/10 ar trebui să zbîrnîie, să meargă unul după altul.

Dar nu-i deloc așa.

Dimineți la rînd mă uit după tramvai, să-l văd cum mă depășește.

Și nu-l văd. Nu-l văd azi, nu-l văd nici mîine… ce dorință să iau tramvaiul să mai am?

Fiindcă tramvaiul 1/10 merge prost. Merge repede, dar vine rar! Călătorul șade ca prostu-n stație și de-abia apucă să se urce.

Da, nene: vreau să văd barosanul cum mă depășește cu tramvaiul: asta-i pe limba mea, asta-nțeleg eu.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

12 comments to vreau să văd barosanul cum mă depășește cu tramvaiul

  • un muc

    Este denumit bine tramvaiul 1/10: unul la zece minute 🙂

  • hm

    între timp am remarcat cam aceeași treabă și pe 21. Merge de zbîrnîie pe Colentina și te uiți la el cu invidie, după aia îi vezi pe oameni stînd în stație cu ochii-n zare. Cică ar veni la 4-5 minute la ora de vîrf, așa ar trebui măcar.

  • Introducerea gardurilor a redus puţin timpii de parcurs, cât să se mai disponibilizeze nişte tramvaie. Pe 21 după garduri rămăsese intervalul de 7 – 8 minute, acum şi alea 4 – 5 minute probabil sunt teoretice.

    Etapa viitoare e retragerea Tatrelor, deja experimentată o vreme… de altfel, STB nici nu s-a mai obosit să afişeze pe site programele de circulaţie de după revenirea Tatrelor, sunt tot cele de ,,avarie” afişate. De exemplu programul pentru 47 e cel cu 4 tramvaie la ore de vârf şi 2 în rest, în loc de 5 tramvaie la ore de vârf şi 3 în rest. Bine, în perioada fără Tatre la orele de vârf un tur era redus permanent, uneori chiar 2, deci erau maxim 3 tramvaie acolo.
    La fel la 35, e pe site programul cu 3 – 4 tramvaie, nu cu 5 câte sunt în realitate.

    • hm

      S-a umblat un pic în bine la autobuze-n schimb, din ce simt eu de ceva vreme-ncoace.

      • Da, au reapărut trenuleţele pe Vasile Milea şi Cotroceni, dacă înainte depăşeam 4 – 5 cu bicicleta, acum depăşesc 6 – 7 bucăţi pe fiecare segment. În lipsa unor benzi dedicate, e doar risipă de motorină. Le cădeau ouăle (că tot vine Paştele) dacă suplimentau parcul de tramvaie (că au de unde) în loc de ăla de autobuze…

  • Credeam ca mi se pare doar mie ca circula rar tramvaiele pe linia asta, caci avum vreo 2 saptamani am stat vreo 10 minute spre 15 in statie la Perla pt un 1 sau 10, n-a venit nimic. Era miez de zi, miez de saptamana, fara sa fie sarbatoare legala, si tot degeaba. Asa ca m-am enervat si am luat 335-ul de langa, care nu m-a dus fix in aceeasi locatie in care voiam sa ajung dar am improvizat un pic, si asta doar pt ca nu mai suporam sa astept aiurea in statie la tramvai.

  • De ce va plangeti de 10 minute cand si la metrou se intampla sa stai in unele cazuri dincolo de 10 minute. Azi am pierdut unul la Victoriei la 13.53 si urmatorul a venit la 14.00. Pe linie de gara, nu pe aia de Pipera unde pare ca circula mai des.

  • hm

    boierie, nu te plouă, nu te bate vîntul…

  • Cristian Ioan

    @hm,
    sigur ca da, la Metru este boierie!
    nu mi s-a intamplat de mult sa se reseteze ceasul (9:55)
    iar dimneata, este aglomerat si uneori trec si DOUA si nu reusesti sa te urci, dar intervalul de succedare este uneori SUB un minut!

    multumim din inima lui Pingelica, ne-a facut trenul galben fara cai …

    • Ce se întâmplă la metrou e fix consecinţa transportului de suprafaţă cvasi-inexistent. Nu e doar problema de ,,etichetă” – nu dă bine pentru corporat(r)ist să vină cu tramvaiul, e vorba de faptul că tramvaiul vine la sfert de oră (dar nu mereu la acelaşi sfert al aceleiaşi ore, deci nu poţi să îţi faci programul după el) şi autobuzul stă blocat în trafic. Prin urmare, sunt oameni care merg cu metroul de la Obor la Ştefan cel Mare sau de la Apărătorii Patriei la Piaţa Sudului. Or metroul nostru a fost de la bun început gândit pentru distanţe lungi (în aceeaşi situaţie sunt şi multe alte reţele de metrou, de ex. Sofia, Budapesta, Praga, Moscova ş.a.), nu pentru o staţie sau două, de aici şi distanţele mai mare între staţii.
      Câtă vreme primăria nu face nimic la suprafaţă, pe principiul ,,las’ că e metrou acolo”, metroul va fi tot mai aglomerat. Curios e că metroul nostru păţeşte acum ce au păţit cele din Paris sau Londra prin anii ’50, adică e suprasaturat. Asta în condiţiile în care cele două sisteme menţioante anterior au fost gândite de la început pentru a înlocui transportul de suprafaţă, deci cu staţii multe şi dese… efectul a fost că ambele oraşe au dezvoltat reţele de căi ferate (sub)urbane (care fac la ei cam ce face metroul la noi, adică te duc rapid pe distanţe mari prin oraş), precum şi, în ultimii 20 ani, mai multe linii de tramvai (da, vorbesc de Paris şi Londra, se aude, duamna Firea?), că şi-au dat şi ei seama că nu poţi să bagi oamenii sub pământ precum şobolanii. Toate astea au fost dublate cu măsuri dure pentru descurajarea traficului auto (taxă de centru în Londra – şi e vreo 10 lire pe zi, deci nu câţiva bani, ridicarea maşinilor parcate aiurea, parcări numai cu taxă, piste de biciclete, ba chiar în Paris sunt zile când maşinile circulă în sistem par/impar din cauza poluării). Între timp, Bucureştiul rămâne o junglă, singura din Europa în care parchezi unde vrei. Doar la Bratislava se mai parchează aşa, dar şi acolo prin centru au început să pietonalizeze străzi şi să salte maşini.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>