scris de Ando
Aşadar, din 14 aprilie, avem un nou nume pe lista noastră începută acum câţiva ani. Este vorba de bustul primului cosmonaut care a cucerit spațiul cosmic, Iuri Gagarin.
Asta se întâmpla acum 58 de ani, pe 12 aprilie 1961.
Amplasat în parcul Herăstrău, destul de aproape de părculeţul de distracţii pentru cei mici, de la Roata Mare, “bustul de bronz este opera sculptorului Alexei Leonov, un cadou oferit de fondul caritabil «Dialogul culturilor – o lume unită», cum zice comunicatul Centrului Rus de Știință și Cultură din Bucureşti.
Bun. Cu ocazia asta ne-am zis să facem şi niţică ordine în acest serial care, fără să ne dăm seama, s-a întins în timp, devenind mai greu de urmărit.
Deci: avem primul episod, cel de bază, iar în cel de azi am postat fotografiile cu toate statuile personalităţilor care s-au adăugat în Bucureşti, de-a lungul celor cinci ani: Ismail Qemal Vlora, generalul Andranik, Léopold Sédar Senghor, Rainier al III-lea, Elie Wiesel, Henri Mathias Berthelot, José Martí și Alexander Dubček…
Bine, doar ca “sculptorului Alexei Leonov” nu este prea corect.
Alexei Arkhipovich Leonov a fost SI scriitor si artist, dar principala dumnealui calitate a fost de COSMONAUT, pe vremea cand foarte putini oameni zburau in Cosmos!
Este celebru pentu prima iesire in spatiu, in 1965, cu Vashod-2, si mai apoi pentru misiunea comuna Soyuz-Apollo, cea care a pus bazele Federatiei.
De aceea nava spatiala din Odiseea 2010 purta numele de Alexei Leonov!
Aici, eu am preluat din textul comunicatului Centrului Rus:
https://rou.rs.gov.ru/ro/news/45728
Ştiu şi eu de cosmonautul Leonov, dar cred că este doar o coincidenţă de nume. Nu scăpau prilejul cei de la Centrul Rus să facă precizarea.