scris de C. D. Mocanu
Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.
Mai puțin aspectuoși dar trainici și bine făcuți din piele și talpă adevărate, nu din înlocuitori. Împreună cu niște hăinuțe, i-am primit gratis în toamna anului 1969 ca echipament de protecție. Eram elev în anul întâi al Liceului Industrial Energetic. Nu știu cum se petreceau lucrurile în alte părți. Ministerul Energiei Electrice moștenise această regulă de la Societatea Generală de Gaz și de Electricitate. De punerea ei în practică se ocupa Energomontaj, întreprinderea care patrona școala.
Sunt și acum în stare bună. Eu i-am purtat ocazional, de regulă, când nu aveam încotro. În schimb tata i-a folosit mulți ani, pe timpul iernii, la vânătoare. Îi usca lent și apoi îi trata din belșug cu ulei de oase. La ieșirile săptămânale în teren le adăuga ciorapi și jambiere din lână. Nu a avut niciodată probleme.
Talpa, cusută la meserie, s-a tocit un picuț fără să ceară pingele noi. Tocurile însă, protejate cu flecuri din cauciuc produse de C.C.J. (Combinatul de Cauciuc Jilava) au rezistat fără stricăciuni semnificative. Până și șireturile au trecut prin ani fără să se rupă.
Acum cincizeci de ani bocancii ăștia țărănești nu erau de unică folosință. Elementele uzate se înlocuiau cu ușurință și pe bani puțini. Niște proști! Niște săraci!
Godillots … https://fr.wikipedia.org/wiki/Alexis_Godillot#/media/Fichier:Vincent_Willem_van_Gogh_118.jpg
Omul care a dat numele bocancilor impermeabili de armata e cel care a facut Hala Unirii, Hala Amzei, pavajul si imprejmuirea Gradinii Episcopiei (in care e azi Ateneul).
Mulțumesc domnule profesor! Nu știam. Omul cât trăiește învață! E o binecuvântare să ai în preajmă oameni de la care mai poți învăța câte ceva!
Apropo de trăinicia şi de calitatea bocancilor fabricaţi într-o anumită perioada la noi, iar o dau pe…militărie Inainte de plecarea în armată, primeam, fireşte, tot felul de poveţe de la cei cu experienţa stagiului deja efectuat. Astfel, unul dintre amici m-a sfătuit ca la repartizarea efectelor personale (uniforma, încălţăminte etc.), pe cât posibil, să nu aleg bocanci noi, ci unii ceva mai uzaţi, adică purtaţi deja. “Dacă ţi-e cumva silă că au fost purtaţi, mi-a spus, ia-ţi de acasă câteva perechi de ciorapi noi şi cu ăştia te încalţi şi porţi bocancii ”. Zis şi făcut. Am ochit o pereche de bocanci mai uzaţi şi cu ei am făcut, fără probleme, aproape toate cele 6 luni de stagiu. Nu m-au bătut, nu m-au strâns, au rezistat la ploaie şi la zăpadă.
Spre supărarea mea, când mai era circa o săptămână până la plecarea acasă, a venit plutonierul de companie şi ne-a ordonat să ne adunăm pe terenul de sport al unităţii. Aici, după o inspectie ochiometrică, pe toţi cei care aveam bocancii ceva mai uzaţi, ca ai mei, ne-a pus să ne descălţăm şi i-a adunat pe o prelată întinsă pe gazon. Apoi, ne-a dat niste leviere metalice şi ne-a pus să le desprindem talpa de feţe, pentru ca, astfel distruşi, să fie daţi “la reformă” şi înlocuiţi cu alţii noi. Buni bocanci, cred că mai rezistau un ciclu.
In Olanda atelierele cizmarilor suntil prezente in orice localitate. Repara incaltaminte si confectioneaza chei.
Uzual in magazinele gasesti incaltaminte trainica (rar sub 150€) care se poate repara. Modelele de scurta folosinta lipsesc. Nu tin cont de moda . Foarte anosti fata de extravaganta bucuresteana.
Ma refer aici si la incaltamintea de dama. Foarte rar femeile poarta incaltaminte cu toc .
Le-ar fi greu sa pedaleze .
S-ar putea ca lipsa bunurilor ,,de unică folosinţă” să aibă legătură cu reticenţa (trecută şi prin legi şi hotărâri ale consiliilor locale) de a permite înfiinţarea de hipermarketuri în oraş. La fel e şi în Belgia, toate magazinele mari sunt la mama cucului, chiar şi la Anvers mergi vreo 45 minute cu tramvaiul din centru până la un Carrefour şi un Decathlon. Din motivul ăsta, în general îţi e peste mână să te duci la hipermarket (nu ca la noi unde îl ai în colţu’ blocului) şi cumperi de la micii producători (sau micii speculanţi, după caz). Cel puţin în Bruxelles, diferenţele între magazinul micului afacerist (de regulă arab, turc sau indian) şi cele de la mini-supermarket (să nu mai zic de hipermarket, dar ăsta e la mama cucului) sunt undeva între 100 şi 200% indiferent de produs. Apa plată care e 90 de cenţi la Billa e 3 euro la magazinul de cartier. De ce nu s-ar aplica teoria asta şi la pantofi? Dai 200 de euro, după un an se rupe talpa, îţi e peste mână să mai dai încă 200 şi te duci şi dai 40 – 50 pe o repraţie, care le mai prelungeşte viaţa cu un an. Oricât de buni ar fi bocancii, nu cred eu că vesticii i-ar purta 50 de ani zilnic. Iar la purtare zilnică (mă rog, pe timp de iarnă să zicem, vreo 60 zile pe an), probabil nici ăia din poză nu ar fi rezistat mai mult de 5 – 6 ani.