despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 243 și 247 – replici actualizate pe str. Roma 48 și Matei Basarab 59

scris de Ando

Din când în când, paşii ne readuc pe drumuri bătute mai demult, aşa că, vrând-nevrând, dăm cu ochii şi cu clădirile pe care le-am „încondeiat”, la acea vreme, în categoria case căzute.

Pe strada Roma 48, de exemplu, clădirea despre care am aflat, la publicare, de la Andrei-Alexandru detalii interesante despre trecutul ei, este acum în plin şantier, sub prelată, decopertată „la roşu”. Aflăm de pe panou şi cam ce lucrări sunt planificate a se efectua până în vara lui 2020: „consolidare și recompartimentare” .

 

O remarcă: pe terenul imediat alăturat, de la nr. 46, deşi conform panoului, trebuia să avem – deja – un alt şantier, e… natură moartă!

Intr-o altă parte de oraş, pe Matei Basarab 59 am constatat, cu bucurie, că ne-am înşelat în evaluarea situaţiei. Clădirea de la stradă nu numai că nu va fi demolată, ci este în plină consolidare. Se observă, de exemplu, noul planşeu turnat la nivelul acoperişului. Mi-a plăcut şi faptul că, deocamdată, bradul de care eram îngrijorat, supravieţuieşte.

mai multe despre Case căzute

3 comments to Case căzute 243 și 247 – replici actualizate pe str. Roma 48 și Matei Basarab 59

  • Cristian Ioan

    “Intr-o altă parte de oraş, pe Matei Basarab 59 am constatat, cu bucurie, că ne-am înşelat ”

    Asta-i vizavi de casa mea! Inainte de sistematizare, strada se numea Labirint.
    Da, cladirea a fost refacuta complet, iar bradul a scapat.

    Planseul de beton ma face de doua ori invidios: imobilul de vizavi nu numia ca a scapt, dar este complet reabilitat! Casa mea rezistase seismelor din 1940, 1977 si 1986, dar podul nu era utilizabil, deoarece tavanul era de ipsos, in pod erau barnele foarte solide ale acoperisului, dar nu aveam o podea dura …

  • Dragos

    Arata foarte bine casa de pe Matei Basarab 59, s-a investit mult. Chiar si curtea a fost amenajata frumos.
    Singurul compromis e blocul din spate. Asteptam sa fie salvate si casele vecine, nr. 61 si 51 (incadrate ca monument istoric).

  • Cristian M. Ioan

    Da, s-a investit mult, iar curtee arata bine!
    Blocul din spate este masiv si nepotrivit, dar pare un rau necesar – alffel de unde beni pentu reabilitarea cladirii istorice?!
    Nu stiu daca pe acoperis au refacut si paratraznetul …

Leave a Reply to Cristian Ioan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>