despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Multe mai trage părintele.

Începu vremea călduroasă, cînd oamenii ies afară, geamurile-s larg deschise: zumzet, larmă – oraș viu, ce mai!

Nimeni nu-i poate contesta Bucureștiului taman calitatea asta: că-i viu. Oraș care se aude, care se miroase, care se simte – care se lipește de tine.

Și-i știm atît de bine mirosurile!

… florile primăverii, înnebunitoarele izuri ale verii, mai apoi toată învălmășeala speriată cu care vine toamna – zacuști, poame, must – și cețurile ude ce-i urmează…

Dar nu se compară nimica pe lumea asta cu mirosul serii bucureștene din cartier!

Cumplit miros.

Ăla de chiftele, ăla de cartofi prăjiți, ăla de cîrnați pe care parcă-i vezi sfîrîind în ulei, ăla de sosuri, ăla de tocane – seara toată lumea face mîncare!

Și… miroase, miroase de mori; mai ales cînd stai la un loc de joacă pe bancă-n treaba ta. Ăia mici se joacă, se-aleargă, chirăie, bușesc mașini – ce le pasă lor! – și din toate blocurile năvălește peste tine miros de mîncare… de-ți vine să strigi să-ți arunce de la geam măcar o chiftea de poftă!

Și seara-i lungă… și greu îi scoți din părculeț… și deja, în casele lor, ăilalți mănîncă.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>