scris de Ando
La finalul lui decembrie, anul trecut, mi-am zis că e cazul să ajung şi într-o zonă a oraşului pe care nu o ştiam decât superficial. Auzisem de nume de străzi ca Theodor Speranţia, Valeriu Branişte sau Turturelelor dar, mărturisesc, nu păşisem efectiv pe acolo. Şi uite aşa, am dat de această discretă străduţă, Prof. Moise Nicoară, de care, efectiv, m-am îndrăgostit… „la prima vedere”!
Nu ştiu când şi cum a apărut sau cum arăta la începturi. A făcut parte din parcul Valeriu Braniște, unde – împreună cu străduța paralelă, dar mai banală, ce poartă nume memorandistului Daniil (Daniel) Bărcianu – se numea doar Aleea B; pe hărți apare mai mult ca o fundătură.
Mai multe detalii găsim, mai degrabă, despre clădirile adiacente de pe Valeriu Braniște ce se-ntind, în fapt, de-a lungul străzii Turturelelor: ele au fost construite începînd cu anii ’20 în folosul funcționarilor Băncii Naționale. Detaliile reies dintr-o monografie a parohiei și bisericii Hagiu, de care ținea zona aceasta. („Un colț de oraș și un sfânt lăcaș”, de preotul Grigore N. Popescu, 1935):
Tăierea noului bulevard Unirii a dus şi în această zonă la mutaţii evidente. Au apărut drumuri noi, alte străzi au fost „căpăcite”, devenind intrări etc. Aşa se face că acum, în doi timpi şi trei mişcări, am ajuns din Piaţa Alba Iulia chiar pe… Moise Nicoară. De fapt, pe o alee care şerpuieşte prin rândul doi de blocuri de la bulevard şi care, firesc, trebuia să primească şi ea un nume, să fie o adresă.
Trecând rapid pe lângă anonimele şi repetabilele blocuri de aici, ajungem la străduţa veritabilă. O autentică desfătare vizuală! Pe nici 100 de metri, rămâi încântat de varietatea de stiluri ale clădirilor. Una nu seamănă cu alta, dar toate la un loc creează o senzaţie de tihnită armonie. Una-două stridenţe cromatice sau o poartă mascată cu plexigas nu reuşesc să strice imaginea generală. Chiar şi cele două bloculeţe din capul de sud al străzii au personalitate şi nu fac notă discordantă. În rest: retragere aliniată de la gard, înălţime aproape constantă a clădirilor şi, mai ales, gardurile, acele garduri joase, neagresive cu privirile trecătorului, şi care, acum vara, aproape dispar năpădite fiind de tufele de caprifoi, şi da: multă verdeaţă, copaci, flori. Toate astea, adunate, creează acea atmosferă de care vorbeam.
Dar să lăsăm imaginile să vorbeasca mai departe.
… acesta este episodul XXIX din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici
Cam la fel de frumoasă este și strada paralelă, Daniel Barcianu. Mie-mi pare că ambele sunt diferite de restul străzilor (cu case) din zonă care au fronturile la stradă, nu retrase.
Strazile astea sunt dovada ca societatea s-a dus dracu’ in mai putin de un secol. Erau si pe vremea cand s-au facut aceste case ceva lautari dar astia nu avut nici pe departe contributia manelistilor de azi care fac nu numai “muzica” dar si urbanism si arhitectura. Iar manelismul asta, ca o iedera rea, o sa inghita cu totul aceste ultme oaze de liniste.
Vorbind de garduri si de schimbarea societatii, vedeti exemplul 2009/2018:
https://www.google.ro/maps/@44.4465295,26.1033697,3a,75y,42.74h,90t/data=!3m7!1e1!3m5!1sIczPLG15PLwgZOR6uCt2EQ!2e0!5s20090401T000000!7i13312!8i6656
A fost un cartier cu un farmec aparte, ridicat de clasa de mijloc a Bucureștiului (mici întreprinzători, negustori, diverși funcționari) educată și instruită. Nu angajau lăutari pentru a le face casele. Lucrau cu arhitecți adevărați.
Timp de doi ani, între 1948 și 1950, tata a fost militar în termen la trupele de securitate. Era motociclistul unei subunități care avea în pază obiective importante din București: Poșta Centrală, Stația de radio de la Mandravela și …. complexul de clădiri de pe strada Valeriu Braniște (fostele blocuri ale Băncii Naționale) unde funcționa secția română a Cominformului (serviciul de informații al partidelor comuniste frățești). Funcționarii sovietici locuiau tot acolo.
Da, și Răzvan Voinea a adunat aceleași informații despre acele blocuri, poate cîndva o să mai citim la el despre ele.
multumesc, Ando!
Este la doi pasi de mine, dar nu am mai fost de mult.
Da, merita detaliata zona.
Eu am redescoperit, cu vre-o zece ani in urma, fragmentul ramas din Cornul Caprei!
In anii ’60 locuia aici, al curtea, o colega de servici de-a mamei, la care veneam in vizita.
Zona, desi nu foarte indepartata fata de Labirint, parea exotica: erau stradute liniste, fara transport in comun, cu casute la curte.
Acum, o placuta stradala “Cornul Caprei” este pe zidul unia din blocurile P+4 ridicate in anii ’80 …
Multumim, dar ma intreb, cum s-ar putea afla numele arhitectilor care au planuit asa casute frumoase in anii 1930 in strada Moise Nicoara??
Mă tem că-i ceva tare greu.
Excelent articol și invitație la noi descoperiri. Ce bine ar fi să cunoaștem mai multe despre cei care au dat nume străzilor noastre! Foarte bună trimitere prin link la Prof. Moise Nicoară. Altfel te simți după ce ți se ridică ceața de pe minte. Mulțumim mult!