despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

să fie făcut

… sînt cinci ani jumate de cînd bulevardul Buzești-Berzei își face treaba de minune.

Încet-încet (prea încet) o să se și integreze cumva în Oraș: copăceii de pe margini se-nalță, se mai oploșesc o samă de corporatiști în cîte-un building nou…

Bulevardul a fost prevăzut cu un soi de pistă de biciclete; cît de cît, stîlpișorii ce-o delimitau de carosabil au ținut vreun an de zile.

Apoi au dispărut cu toții, iar pista a devenit bandă de staționare pentru cei ce nu se-ndură să dea zece-douăzeci de lei pe ora de parcare prin preajmă.

Iacă, mare minune: de cîteva zile se montează iar stîlpișori!

… de unde i-or fi scos, nu știu; arată de parcă deja au fost tăvăliți și călcați de mașini.

În fine: e făcut să fie făcut.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>