IKEA e la noi din 2007. Mulţi şi-au luat mobilă, farfurii, perdele… tot ce-au vrut de-acolo. La fel de mulţi merg la IKEA doar ca să mănînce. În tot acest timp, hot-dogul de la IKEA a rămas un leu (zece mii vechi) – asta e o chestie psihologică. Nu ştiu cît pierde IKEA păstrînd preţul ăsta, dar sigur cîştigă la volum. Oricine îşi poate lua un hot-dog; e drept că nu e altceva decît un crenvurşt pus într-o pîiniţă, dar costă doar un leu; doar un leu! Mai puţin ca un bilet de tramvai; cît un covrig, cît o franzelă: un leu. Ăsta e preţ psihologic; pentru că alături de hot-dogul ăsta, IKEA vinde un cîrnaţ nemţesc cu 5 lei; te face să te gîndeşti că şi cîrnaţul ăsta e ieftin, nu?
Preţ psihologic e şi hamburgerul de la Mac: doar doi lei cincizeci. E drept că e minuscul şi n-ai cum să te saturi nici pe-o măsea, dar cine n-are doi lei şi cincizeci de bani în buzunar? Cine? Cînd cu banii ăştia sînt patiserii care-ţi vînd amărîta de merdenea! Cu banii ăştia nu poţi să-ţi cumperi nici măcar o prăjiturică, cu banii ăştia de-abia-ţi iei o sută de Fornetti; doi lei şi cincizeci de bani înseamnă mărunţiş. Bine, dacă eşti în starea aia cînd ţi-e foame şi poftă de ceva de la Mac, nu-ţi ajung 20 de lei ca să te saturi de-acolo, dar asta e altceva…
Sau shaorma de la Kogălniceanu, care e 3 lei: poate ţi-e de-ajuns o shaorma mititică, dar poate-ţi iei una mai mare, cu 5 sau 8 lei – însă preţul care te face să te-opreşti acolo este acela psihologic: doar 3 lei!
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
“Leul si cârnatul”.
Nimic nou sub Soare.
🙂
dar cam puţini, cîrnaţii…
Hot-dogul ăla de la Ikaea are alt rol… ca să ajungi la el, e musai să străbaţi tot magazinul. Străbătând tot magazinul, există şansa să ,,îţi facă cu ochiul” alte produse, care depăşesc cu mult valoarea cârnatului în pâine. Cam ăsta e rostul hot-dogului: un instrument de publicitate.
Şi hamburgerul de la Mc’D cam tot asta e. Câţi dintre cei care cumpără aşa ceva se mulţumesc doar cu un hamburger? Câţi nu mai adaugă şi un pahar cu suc (în fond, un pahar de sifon cu ceva concentrat, cu nişte costuri de producţie de vreo 50 de bani, pe care ei îl vând cu 3 – 4 RON). Şi chiar dacă nu vrei alteceva (eu le mai fac aşa, eventual mă duc şi le cumpăr 2-3 hamburgeri şi cam atât, de mai au puţin să facă referiri la mama mea, că nu le-am adus niciun profit), o să vezi că vânzătorii tot încearcă să vă convingă: doriţi şi sos, doriţi bacon, doriţi o băutură, nu doriţi şi nişte cartofi prăjiţi? Pentru că din asta îşi scot ei profitul, hamburgerul e doar un instrument de reclamă, ca şi hot-dogul de la Ikea.
Cu şaorma de la Kogălniceanu nu ştiu care e treaba, nu am încercat-o 🙁
IKEA spune ca cel mai bun agent de vanzari este bucatarul.
Daca un client se simte bine in magazin (in cazul acesta, printr-o alimentatie gustoasa), atunci va cumpara si mobila.
Ei pierd la hot dog, dar castiga la suc, gogosi, carnati, cremsnit, cafea, sucuri la sticla si altele. E foarte posibil ca nici macar la hot dog sa nu piarda. Probabil acel produs il vand fara profit. “Traficul” de cremvusti este foarte mare, fapt ce ma face sa cred ca si contractele pe care le au cu furnizorii sunt unele pe masura. Un contract mare = un pret mai mic de achizitie. Parerea mea este ca acel pret de 1 leu acopera costurile de productie ale hot-dogului.
Cat despre strategie, pare a fi una reusita.
ultima dată-n Ikea, un cetăţean, în faţa mea, a cumpărat 25 de hot-dogi.