despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 maşini vechi

… continuăm plimbarea printre rablele din Bucureşti.

Azi începem cu un ZAZ:

Maşinii ăsteia îi mai zice şi Zaporojeţ, după numele uzinei din oraşul ucrainean Zaporoje. ZAZ-ul ăsta e făcut după o maşină nemţească uitată la noi, NSU Prinz. Originalul s-a lansat în anii 60, dar replica s-a construit pînă la mijlocul anilor 90. Are motorul în spate. Dacă tot am pomenit de NSU, marca asta a fost cumpărată în anii 70 de catre Audi; înainte de asta NSU apucase să lanseze motorul Wankel pe modelul RO 80; în Bucureşti a existat un NSU RO 80, care a circulat pînă înspre anii 90…

Trecem acum la două Forduri. Un Cortina:

… au fost vreo 5 serii de Cortina, între anii 60 si 80. Acesta e din seria a treia, din anii 70.

Iată şi un Granada din seria a doua:

… nu mă prea dau în vînt după el; e doar un autoturism mare – şi atît; probabil e de pe la-nceputul anilor 80.

Însă maşina următoare este una dintre cele mai frumoase construite vreodată: Renault 16:

… ce maşină! S-a lansat în 65 şi s-a produs pînă în 80, fără să aibă prea multe modificări estetice; pur şi simplu, n-avea nevoie:

… ce formă! Cine credea că un hatchback poate arăta atît de bine şi poate deveni atît de copiat, de-a lungul anilor?

… dacă vi se pare pe undeva că aduce cu Dacia noastră 1300, e pentru că Renault a proiectat modelele 16 şi 12 cam în aceeaşi perioadă. Noi ne-am obişnuit să socotim Dacia 1300 ca pe-o maşină proastă, dar la sfîrşitul anilor 60 era ceva de capul ei.

Continuăm cu o maşină care nu prea sare în evidenţă, deşi mie îmi place:

… e vorba de Peugeot 505. I-a fost greu să înocuiască modelul 504, dar a făcut tot ce-a putut. S-a construit în anii 80 şi la-nceputul anilor 90.

Ne apropiem de sfîrşit – şi vedem una dintre maşinile secolului. Un Citroen 2CV, de prin anii 70-şi ceva:

N-au fost multe maşini care să fie cu adevărat legendare, simbolice. Au fost VW-ul broască, Austinul Mini, Renaultul 4, Fiatul 500, şi Citroenul ăsta. Cine n-a văzut filmele cu Jandarmul în care 2CV-ul condus de călugăriţele demente făcea cascadorii pe şosele? 2CV a-nceput să fie construit după război; francezii au renunţat să-l mai facă la sfîrşitul anilor 80.

Am promis că o să caut un Lăstun – şi am găsit. Aş putea să fiu rău şi să zic că Lăstunul nu e maşină, dar –  de ce să mint? – în 1988, cînd l-am văzut prima dată, mi-a plăcut la nebunie:

Am văzut şi Lăstunuri tunate (era unul albastru, grozav, pe la IMGB) care arătau ca şi cum ar fi fost chiar maşini, ca să zic aşa.

Lăstunul – sau Dacia 500 –  era tare mic; în spate avea două scaune ca dintr-acelea de autobuz, capitonate ce-i drept; avea schimbătorul de viteză la volan, ca Trabantul. A fost construit la Timişoara, la Tehnometal – nu-i de mirare că arăta ca o cutie de pus scrisorile-n ea…

… am rîs la zeci de bancuri cu Lăstunul; se spunea că nu ai cum să faci sex în Lăstun, pentru că n-aveai loc să ai o erecţie; iar dacă vedeai un Lăstun mergînd în zig-zag pe şosea, era pentru că i se schimbase motorul cu unul de la ştergătoarele de parbriz de la un Ford…

Articolele de dinainte:

5 maşini vechi

6 maşini vechi

12 comments to 7 maşini vechi

  • hero(dot)com

    Frumos modelul Renault 16, numai ca romanii i-au facut o copie ieftina fara crom mai deloc.
    Si totusi Dacia 1300 ramane probabil cel mai fiabil model din perioada de dineainte ca fabrica sa fie preluata de Renault in ’99, dovoada fiind ca sunt inca destule exemplare prezente pe strazi.
    Ramanand tot in zona asta, era un model de Renault sau chiar Dacia2000 foarte bine intretinut, tot albastru, exact langa parculetul de la Metrou Crangasi…a disparut de ceva vreme.

  • hm

    Totuşi, R 12, cel original, nu avea nici el atîta crom. Dacia 1300 arăta aproape la fel, la început.
    Atîta doar, că s-a produs mult mai mult timp decît trebuia, devenind anacronică, săraca. Renault trecuse deja la R 18 în anii 80…
    Ştiam şi eu o Dacie 2000, dar a dispărut.

  • florin

    Cred ca Lastunului i se mai spunea si ”Last One”.

  • ALex

    Poti sa imi zici te rog unde se afla lastunu asta rosu, pe e-mai daca este posibil allex_sefu@yahoo.com

  • Eu n-am mai vazut un Lastun din 2008 din Eforie… si chiar as vrea sa trag cateva cadre cu un exemplar, cat o mai exista. Stie cineva unde mai pot gasi unul?

  • hm

    daca mai este cel din Cotroceni, poate fi vazut pe str. Gh Marinescu, intersectia cu Dr. Leonte

  • @hm
    Am gasit Lastunul in Cotroceni, cam in aceeasi forma ca cea din poze, si tot pe acolo am gasit un colectionar de automobile de epoca, pe care le tine sub prelate. Cred ca am recunoscut chiar un Renault Dauphine. O sa mai fac o trecere, ca cine stie ce gasesc.

  • florin_cars

    Granada este din decembrie 1982 si a apartinut in RO, doar maestrului Florin Piersic, este abandonata de 2-3 ani in acel loc, unii i-au spart parbrizul(se vede putin si in poza), are mai multa rugina acum si e cazuta saraca..
    Iar Cortina, are motor 1.6D, acum 7-8 ani am vazut-o la vanzare in piata de masini din TM, desi nr-le sunt de CS, arata iunat atunci, aceleasi culori dar vopsita atunci, bibelou era..si cam 3.500Euro pret de afis, pacat ca a ajuns asa.

  • hm

    … n-am mai văzut Cortina de aproape un an.
    Şi parcă nici Granada? – deşi aici mă pot înşela, am trecut în grabă pe Brezoianu…

    Din episodul asta, au dispărut de pe stradă R16-le şi 2CV-ul. ZAZ-ul, 504 şi Lăstunul au rămas nemişcate.

  • Ando

    Acum două-trei săptămâni, când am făcut pozele la pasarela Halta Griviţa, am găsit pe Calea Giuleşti un Ford Granada 2,8 GL. Arăta binişor.

  • Qkatz

    La noi in Ciuc, aveam multe masini vechi, nu le-as putea enumera, dar favoritele mele erau Citroenele de tip mai mare si un Mercedes 190 D si un Opel Manta. Ultimelor le stiam si proprietarii. Ambele aveau aceeasi problema: proprietarii si-au cumparat o masina cu transmisie automata, dar dupa cateva ture la locul transmisiia s-a defectat si masinile au stat ani in parcare si in primul program “Rabla” au fost date la Remat.

  • Bibi

    Lastunul nu trebuia lasat pe drum. Era in pericol sa-l calce vreo masina …

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>