Pe colțul dintre Calea Victoriei și străpungerea Bulevardului Dacia se găsește Academia Română. S-a construit acilișa o clădire urîtă, care – cînd te uiți la ea – ai zice că-i sală de sport ori baie publică; cînd colo, e ditai biblioteca.
De bine ce-a fost construită, de ceva timp au început să i se desprindă de pe fațadă plăci. Asta e! – și cînd se desprind, cad: ce poți să faci? Să le pui la loc, să repari fațada?
Sau să pui un anunț? Ia, mai bine pui un anunț.
Mare lucru, fraților, să ai de-a face cu oameni deștepți, cu academicieni! Peste tot în orașul ăsta se desprinde tencuiala, cade ipsosul, se rășchiră cetîrnele – ca la săraci, cum ar veni – doar aici, la Academie, cade… travertinul. Asta-nseamnă să ai valoare.
Eşti cam pricinos! Păi, întâi cade travertinul şi pe urmă tencuiala.Atunci se schimbă şi afişul.
Mai e oare placuta de la intrare unde scria ca acel edificiu a fost ridicat pe vremea marelui Nastase Voda?
ia, o să mă uit.
Cladirea nu e din Nastase voda, e mai veche. Cred ca s-a inceput prin ’90, poate s-o fi terminat in vremea lui Nastase. Autorul este Romeo Belea care in acest proces de extindere a porcaiit grav si biblioteca veche, facuta de Duiliu Marcu, monumentistoric. I-au trantit o gogosa de sticla la intrare si au anulat total volumul intrat in istoria arhitecturii Duiliu Marcu fiind unul dintre cei trei arhitecti care au fost vreodata membri ai Academiei …
Inseamna ca s-a terminat pe vremea lui Nastase pentru ca in mod sigur placuta exista. Dupa ce am suportat dispretul functionarelor de acolo unde a trebuit sa ma inscriu doar pentru a afla ca nu au cartea de care aveam nevoie, la iesire am remarcat cui ar fi trebuit sa ii multumesc pentru ridicarea acestui stabliliment.