Să facem plimbarea noastră printre vechiturile bucureştene aflate pe trotuare tematică: şi azi vom vedea numai maşini cu motorul în spate.
Motorul amplasat în spate fost un pic la modă după război; moda n-a ţinut prea mult, dar asta nu-nseamnă că nu au fost construite şi maşini de legendă.
Şi cea mai legendară – care poa’ să fie, dacă nu broscuţa VW?
A-nceput să se construiască încă de dinainte de Război, şi ultimele modele s-au fabricat în America Latină pînă-n anii 2000.
Iată o frumuseţe de broscuţă, frumos îngrijită:
Episodul de azi e mai special şi din alt motiv: o parte din poze – ca aceasta – sînt făcute de un cititor; Ando mi-a trimis, din drumurile sale bucureştene, multe fotografii cu maşini!
Reţeta Broscuţei a fost fost preluată de italieni cu Fiaturile 500 şi 600 – nişte maşini foarte mici însă (noi le ziceam bombiţe); fiindcă n-am mai găsit nici un 500/600 prin drumurile mele, am fotografiat un 850. Ca să vă faceţi o idee asupra mărimii acestor maşini, aflaţi că 500 era minuscul, 600 era niţel mai mare, iar 850 era deja limuzină…
… deh, aşa era după Război: industria şi consumul îşi reveneau greu… Ceea ce nu-nseamnă că italienii n-aveau mîndria lor; chiar şi dintr-o aşa maşină reuşeau să scoată un model sport:
Au fost multe Fiaturi 600 şi 850 în Bucureşti; Fiaturi 500 foarte puţine. Fiatul 850 Sport nu era chiar o raritate; mă bucur să-l văd aşa de îngrijit. Remarcaţi frumuseţea oglinzii laterale stînga (la vremea aia puţine maşini aveau oglinzi şi pe partea dreaptă…)
Fiat a mai fabricat şi apoi modele populare cu motoru-n spate; îl ţinem minte pe 126; erau pline şoselele de caravane de polonezi care veneau la mare cu Polski Fiaturi 126: mereu trebuiau să se oprească, fiindcă unuia sau altuia i se-nfierbînta motorul prea tare….
Ando a mai dibuit şi un Renault 10 bine păstrat. Renault 10 era o variantă niţel mai spaţioasă a modelului 8 – cel pe care noi l-am fabricat ca Dacia 1100.
Cam odată cu R 10, Renault a terminat cu maşinile cu motor în spate…
O să încheiem cu nişte maşini de toată isprava: cu nişte Skodiţe.
Nu ştiu de ce Skoda a trecut, în anii 60, la motorul în spate; modelele anilor 50-60 (Favorit şi Octavia) aveau motorul în faţă. Poate o fi fost vorba de o integrare a tehnologiei fabricii Tatra – cealaltă fabrică auto celebră a Cehoslovaciei. Tatra era printre primele mărci care a experimentat motorul în spate, în anii 30 – chiar şi VW s-a folosit de ştiinţa cehilor, după anexarea ţării de către Germania…
Iată deci – pozată de Ando – prima Skodiţă cu motor în spate: 1000MB.
A apărut la mijlocul anilor 60 şi a fost re-stilizată destul de repede, devenind Skoda 100:
Au fost multe Skodiţe dintr-astea în Bucureşti; le cam fierbea motorul, din păcate – dar, altminterea, erau maşini de-ncredere; şi chiar au avut ceva succes prin Vestul Europei.
Se pretau, fireşte la bancuri cu miliţieni; îl ştiţi pe acela în care un şofer de Skodă e oprit la un control de rutină şi pus să deschidă portbagajul… Şoferul vrea să deschidă, deci, capota din faţă; miliţianul zice: ‘ce, mă iei la mişto – deschide, bre, por’bagajul din spate!’ Şoferul deschide capota din spate şi miliţianul vede motorul: ‘păi, cred şi eu că nu voiai să deschizi por’bagajul, că ai un motor în el… şi tocmai l-ai furat, că văd că-i cald încă!’
La mijlocul anilor 70 Skoda scotea ultimul model cu motor în spate: 120. O maşină interesantă, cu un design ce-mi aminteşte pe undeva de urîţenia impunătoare a Saab-ului suedez:
120 nu mai avea probleme cu răcirea motorului şi – ca o curiozitate – capota portbagajului (aflat, logic, în faţă) se deschidea în lateral, precum capacul unui pian…
S-a produs pînă-n anii 90, cînd Skoda a fost cumpărată de VW şi… mai departe – data viitoare 🙂
Mulţumiri lui Ando!
Articolele de dinainte:
5 maşini vechi – unde am văzut o Skoda Octavia din anii 60
6 maşini vechi – unde – că tot o pomenirăm – am văzut o Dacie 1100
7 maşini vechi – unde am văzut un ZAZ, şi el cu motoru-n spate
Am avut si eu Skoda 1000 MB cand eram mic! … E adevarat ca era sub forma de ascutitoare :))
de-aia am avut şi eu!
Masini care au facut istorie pe malul garlei Dambovita 😉 . Un Fiat 500 cu sunroof se afla la P-ta Rahova. Fiat-ul 500 are o istorie nitel mai veche decat VW. Productia Fiat 500 ( Topolino “Soricelul” 🙂 ) a inceput in 1936 in vreme ce VW a debutat in 1938. Oricum cele doua masini s-au nascut din aceias dorinta de a motoriza populatia a doi dictatori de dreapta Benito si Dolfi. Asta nu inseamna ca dictatorii sunt buni… oricum dualitatea lucrurilor spune ca in orice lucru bun se ascunde si unul rau cum in orice lucru rau se ascunde si ceva bun. Stai ca bag pe blog un fragment care mi-a placut 😉 .
… mai era un 500 combi (cred că-i pot zice aşa) pe Ana Ipătescu, pînă mai anu-trecut.
Am mai văzut şi un 850 frumuşel pe la noi prin spate…
@Bogdan: Dolfi, cum il alinti tu, era national-socialist. Nu stiu cum se incadreaza asta pe dreapta … poate in referinta traficului auto din UK ?
Erau multe legende legate de broscuță, ba că a fost desenată de Hitler pe un șervețel, ba că unele modele aveau zvastica pe blocul motor.
Foarte tari 850ul Sport si R-ul 10.Parca semanau a masini si oricum le puteai deosebi intre ele.
Buna ziua,
Imi puteti spune va rog unde se afla situat fiat-ul 850 albastru?
Multumesc,
Dr. Felix colţ cu Banu-Manta, lîngă restaurantul Don Taco.
spoate sa ne duci o masina vechi bubrza