dar – bag-sama – nu e deloc.
M-am uitat cu atenţie prin oraş în ultima vreme. Eşti privit ca ăl mai mare coclit dacă te pună naiba să-ţi iei cine ştie ce biclă ieftină. Doamne-fereşte să apari călare p-un DHS, X-Fact, First ori vreun Rich – trebuie să scrie pe cadru cel puţin Neuzer, ca să poţi ieşi pe stradă.
Acuma – nu pot zice că bicicleta populară româno-chineză e un model de fiabilitate, însă-şi face treaba foarte bine, dacă ai grijă să mergi ca lumea cu ea.
Pă bune – cine-a prins vremea apusă cînd cea mai tare bicicletă pe care-o mai puteai cumpăra era semicursa românească ştie ce vreau să zic. Am avut vreo 15 ani un hibrid de Ukraină şi Tohan, făcut de mine. Aveam roată de Tohan pe faţă şi de Ukraină pe spate, lanţ de Mini–Mobră, spiţe făcute din nu-ş ce electrozi de sudură, cel mai mic pinion pe care-l găsisem în tîrg şi rulmenţi ruseşti adevăraţi – dar bicicleta asta mergea atît de uşor şi era atît de rapidă, încît mă puteam ţine oricînd după orice pluton de cicilişti. Biciclete noi găseai foarte greu în anii 80. Legendarele Ukraine nu se mai importau, iar bătrînuluiTohan îi crăpa cadrul sau furca după ce-l cumpărai. Şi-l cumpărai şi p-ăsta cu greu; trebuia să baţi tot oraşul, între Obor şi Dioda, între magazinele de pe Doamnei şi 30 Decembrie (azi strada Franceză), să iei la rînd magazinele pustii Auto-Moto-Velo-Sport…
Doar că, în vremea aia nenorocită, dacă-ţi luai o amărîtă de bicicletă, păi o luai ca să mergi cu ea!
Acuma, fraţilor, în ziua de azi – bani să ai, nu-i aşa? Că biciclete de fiţe sînt – har-Domnului!
Nu-nţeleg. Să-ţi iei o bicicletă de 30 de milioane cu care s-o lălăi prin Cişmigiu, ca să te vadă lumea? A ajuns pedalatul chiar aşa o fiţă-n oraşul ăsta de fiţe?
Nene, trebuie neapărat să-ţi iei bicicletă de oraş olandeză! Frate, trebuie să-ţi iei Brompton ca să te duci la serviciu!
… şi să participi neapărat la toate marşurile pe bicicletă din oraşu-ăsta!
M-am uitat şi eu la ultimele două marşuri din ultima lună; să mă iertaţi – nu ştiu pentru ce erau. Nu cred că am văzut, dintr-o sută de oameni, măcar zece care să fie biciclişti adevăraţi. Biciclişti care să ştie că trebuie să semnalizeze cînd depăşesc ceva, biciclişti care nu se bagă prin parc în mijlocul copiiilor, biciclişti care se asigură cînd traversează, biciclişti care ştiu că pe trecerea de pietoni trebuie să te dai jos din şa.
V-am mai spus-o: vreţi respect şi protecţie din partea şoferilor? Păi – cîştigaţi-vă respectul! Purtaţi-vă ca şi cum v-ar păsa de viaţa voastră măcar!
Şi nu vă mai bociţi că nu e loc pentru voi în Bucureşti. Că – din ce văd io din statistici şi dupe stradă, în Bucureşti numărul accidentelor de circulaţie în care sînt implicate bicicletele e foarte mic.
De-acord – incidente de trafic există. Dar de cîte ori n-am văzut biciclişti care au pasiunea tîmpită să dea oglinzile maşinilor peste cap, numai de-ai naibii?
Las’ ca-i bine si asa! Mai bine o fitza sanatoasa in aer liber decat mai stiu ce club/bar. 🙂 Iar daca-s respectate regulile de circulatie si cele de bun-simt, si mai bine. In plus, dupa ce s-or plictisi de fitza asta, vor vinde mai ieftin bicicletele alea scumpe. 🙂
Si sa nu-i uitam pe cei care au pedalat ‘din cele mai vechi timpuri’ la si de la munca:
1. Muncitorii (unii cu copilul in fatza, pe saua bricolata, va mai amintiti ?).
2. Taranii (cu sapa legata de cadru)
Cum productiile industriala si agricola s-au redus dramatic, au fost ajunsi si depasiti de oamenii sarmani care aduna diverse chestii de la gunoi. Folosind, si ei, bicicleta.
Uf, mama ei de viata!
P.S. http://www.ziaruldegarda.ro/2011/05/fost-mare-ciclist-bacauan-traieste-la-limita-saraciei/
Am ras la faza cu “Doamne-fereşte să apari călare p-un DHS, X-Fact, First ori vreun Rich – trebuie să scrie pe cadru cel puţin Neuzer. ca să poţi ieşi pe stradă.” 🙂
Eu unu’ mi-am luat un DHS solid, inalt, de pe care sa ma poata vedea si soferitele mai scunde ascunse in spatele volanului, si nevesti-mii i-am luat un Rich (care asta sta mai mult nefolosit, dar asta e alta poveste). Parerea mea e ca e geniala, mai ales pentru peregrinarile de weekend pe aleile nesfarsite din spatele blocurilor bucurestene. Ma rog, problema mare in orasul asta pentru biciclisti sunt cainii vagabonzi, sincer, de-abia acuma mi-am dat seama cat de mare e problema asta in Bucuresti. Practic la fiecare cvartal de blocuri sunt cel putin 2-3 caini vagabonzi, unii mai prietenosi cu biciclistii, altii mai putin.
Da’ ma rog, probabil ca in cartierele din centru si in Herastrau (locurile pe unde se plimba olandezele de 1000 de euro) nu sunt atat de multi hutzache vagabonzi.
Da, cîţi navetişti mergeau pe vremuri cu bicicleta… făceau, dus-întors, şi 20-30 kilometri pe zi, de voie-de nevoie…
apropo de bicilete scumpe… mă uitam acum ceva vreme după un SH în stare bună. Am găsit unul pe la 3 milioane şi părea foarte OK; cînd am sunat proprietarul, mi-a zis că de fapt, el vindea cu 3 milioane doar furca!
folosesc marca DHS de vreo şase ani; uite că n-am rămas în drum niciodată.
In ’81 m-am dus tocmai la Pitesti caci, cu o cunostinta a unei cunostinte am putut sa dau o spaga mica si sa-mi rezerv o traditionala “semicursiera” Sputnik. Acum rugineste in pod la ai mei … Piesele le luam de la un magazin de la “Infratirea intre picioare” (inre popoare era formula dar parca e mai simpatic asa) din Bucurestii Noi. Gaseam acolo clicheti, bilutele mici la rulmentul detasabil al rotii, arcuri pentru acei clicheti, cu greu si alte asemenea – pinion si mai mic, o a doua foaie, mai mica, “ratrape”, chestii socoteli.
ce biciclete erau Sputnikurile…
îţi dai seama cît de greu se urnea droaşca mea, după ce-i pusesem – fireşte – foaie de semicursieră! Nu mai ştiu cîţi dinţi avea…48? 52? Dar şi cînd se lansa…
Salut,
Cred totusi ca articolul asta e un pic tendentios fara motiv. Eu am avut personal o experienta neplacuta cu un DHS (am ramas cu frana in mana) si am vazut suficiente cazuri cat sa nu ma orientez catre marca asta. Mi-am cumparat un Neuzer pe care intre timp l-am vandut
Da, pentru oras iti trebuie o bicicleta olandeza. Asa cum daca treci de pe berlina pe Logan ti se pare ca te-ai urcat in “navete spatiale”, trecerea de la un MTB la una “olandeza de oras” este foarte naturala
Am luat-o SH, e de fitze doar pentru cunoscatori…
Pe mine mă amuză foarte tare poziția pe bicicletă a multora, chircită, aproape că își ating bărbia cu genunchi.
@Hm și eu am pățit-o, am comandat o bicicletă de 399,99 Lei (care costa 3999,99 Lei) , noroc că am fost sunat pentru confirmare.
@brebe85: orice olandeza de oras care e mai mult de 300 lei, e o fita.
deci – uite că bicicleta nu e deloc ceva simplu!
Treaba cu ‘chinezeştile’ e clară – cine a avut probleme cu ele, le-a lepădat şi a trecut la ceva mai bun. Ştiu şi cum se ‘simte’ o biclă de 5 milioane, şi una de peste 20; cred că peste cîţiva ani vor fi tot mai multe biciclete de oraş în Bucureşti. Şi mult mai ieftine!
Eu nu ma pot lauda decat cu experienta unui Pegas model nu stiu care, pe la jumatatea anilor 1990. Era unul dintr-acela care se plia de la jumatate. L-am primit cadou si din cauza tuturor gropilor si offroad-ului facut cu el, a ajuns sa se rupa de acolo de unde se indoia. Asa ca a fost sudat :))
Alta amintire haioasa: nu mai stiu cum, dar a ajuns sa aibe pedale de bicileta mare, asa ca la curbe trebuia sa tin pedalele la jumatate, altfel atingeam de pamant cu ele.
Pentru multi, bicicleta e un accesoriu si o moda. La fel cum isi iau haine scumpe, cu brandul la vedere, asa si bicicleta trebuie sa fie intr-un anumit fel.
Inteleg bicicletele scumpe doar atunci cand e vorba de mountain bike, unde componentele mai bune iti pot salva viata la un downhill sau la cursiere, cand nu vrei sa te lase franele pe sosea.
Culmea e ca bicicletele astea de oras scumpe si frumoase nici macar nu au componente de calitate, sunt grele si incomode. Pretul vine din floricelele de pe cadru. 🙂
cred că n-am văzut niciodată vreun Pegas care să fi rămas întreg şi ne-adaptat!
La noi se merge mult prin Bucureşti cu MTB-ul; bine – la gropile şi bordurile care sînt, cam e o necesitate.
Bicicleta de oraş e de-abia la-nceput; e, pe undeva, normal să fie un pic de fiţă.
MTB-ul e cel mai potrivit pt. Bucuresti. Dar sa dai mai mult de 1000 RON mi se pare doar un moft si talentul vanzatorului de a te convinge sa cumperi ceva ce nu ai nevoie.
[…] Articolul integral […]
DA, pedalatul a ajuns o fiță. Da, ești luat la mișto dacă pedalezi pe bicle mai ieftine de 1000 de lei.
Și NU – nu ai nevoie de MTB în București.
Ca să argumentez… pentru primul punct… acum vreo 5-6 ani, în Piața Unirii am avut o problemă mecanică (la o biclă “de firmă”. Văzând pe o bancă doi (bi)cicliști d-ăia echipați până-n dinți, mă duc spre ei, îmi cer scuze că-i deranjez și le cer un sfat despre ce și cum să fac s-ajung pe biclă la un service. Prima lor întrebare??? “Ce marcă e?”. Le-am răspuns că nu contează, ca nu vreau s-o vând. Au rămas blocați… apoi am plecat pe lângă biclă, din fericire însă am reușit să prind la telefon un amic care mi-a explicat ce și cum trebuie să-i fac pentru a merge pe ea. Dar, mergeți în orice parc din oraș duminica… și veți vedea cum vin oamenii cu mașina până la intrarea în parc, își dau jos biclele de fițe și apoi se plimbă prin parc, doar pe alei că-i periculos altfel în oraș.
Argument personal la “NU ai nevoie de MTB în București” – de mai bine de 3 ani merg doar pe cursieră sau bicicletă de oraș. MTB-ul îl scot doar atunci când merg la pădure/munte sau mai nou când pun remorca copilului (din simplu motiv că a fost singura bicicletă, pentru moment, la care am putut adapta sistemul de remorcare).
Dacă mergi pe stradă, nu prea ai treabă cu bordurile. Dacă totuși ai de urcat o bordură mai mare… nu-i cad nimănui galoanele dacă descalecă (în cazul în care nu știe să abordeze bordura). Trebuie doar atenție și voință.
Românul e snob prin definiție… Din același motiv Dacia vinde mai bine în Germania decât în România, iar DHS vinde mai bine de asemenea în Germania decât în România. Pentru că nemții “e proști”.
MTB-ul a şi fost multă vreme singura bicicletă care se putea cumpăra, de asta e şi atît de mult folosită.
E şi un compromis la mijloc, legat de banii pe care mulţi n-am avea să-i dăm pe două biciclete (una de oraş şi una de ieşit la pădure) şi – de ce nu? – de spaţiul mic de depozitare din apartamente. Să nu uităm că anul ăsta cauciucurile de iarnă vor fi obligatorii pentru maşini, deci (în teorie) mai toţi va trebui să găsim loc să ţinem 4 anvelope undeva pe balcon…
Cum spuneam… … …
http://imageshack.us/photo/my-images/856/image761.jpg
fără Tohanul lui vechi, omul ăla ar muri de foame.
Ufff, am Neuzer, am scăpat! Glumesc, bineînţeles.
@Alex, în general nu e bine să laşi pe alţii să hotărască pentru tine. Ai nevoie de bicicleta care ţi se potriveşte cel mai mult. Dar dă-mi voie să te contrazic în privinţa bordurilor. Mai ai şi alte obstacole, nu numai bordurile. Gurile de canal de exemplu.
… şi şantierele, o, şantierele! ce bun e un MTB în ziua de azi pe strada Buzeşti!
Mie mi-ar placea sa introduca si in Bucuresti un sistem de abonamente la inchiriat biciclete, cum e in alte orase din Europa. Sa poti sa inchiriezi o bicicleta din Cismigiu si sa o lasi la Foisorul de Foc, totul pe baza de card de abonament (fara sa trebuiasca sa dai buletinul).
http://www.bikemi.com/home/home.php?TU5fTE9DQUxJWkFDSU9ORVM%3D&MQ%3D%3D&ZW4%3D
Ar fi cel mai bun lucru, deoarece sistemul actual de închirieri nu a făcut decît să sufoce parcurile de biciclete…
http://dulce-mahala.tapirul.net/2011/06/15/fantoma-telefonului-cu-cadran/
“Vecinul M., electrician, tatăl prietenului meu Mihăiță, e un biciclist adevărat. Pot să scriu fără teamă despre el aici, internetul neexistând în lumea lui. Așadar, lumea lui e ceva mai reală decât a mea. Eu, cu cascheta mea ecossais și velocipedul meu vintage, sunt un simulacru de biciclist în cele mai bune momente. M. nu știe despre asociațiile de bicicliști, despre Prima Evadare, skirtbike sau fietsuri urbane de treizeci de milioane. De fel lunca Dobrogei, unde timpul merge invers de 2000 de ani încoace, M. își construiește singur multele biciclete. Din bucăți colecționate de peste tot. Și nu numai biciclete, ci tot felul de mașinării extraordinare. Toată casa lui e plină […]”
http://dulce-mahala.tapirul.net/2011/06/15/fantoma-telefonului-cu-cadran/
Bun, anul ăsta m-am hotărât să intru și eu în rândul lumii (biciclștilor) Asta după ce am mai avut o tentativă nereuşită acum vreo 5 ani cu o bicicletă First Bike care mi-a creat numai belele de când am cumpărat-o și care a sfârșit abandonată la ghena de gunoi după vreo 3-4 luni. De ieri sunt fericitul posesor al unui MTB Ideal Zig Zag. Nu se poate compara o bicicletă bună cu un DHS, Rich, First Bike. Apropo de DHS. Un coleg a avut neșansa să i se rupă furca în timp ce cobora dealul de la Academie. A stat ceva vreme în CM. Nu cred că e vorba de fițe atunci când alegi o biclă mai scumpă în detrimentul unei chinezării (patronii de la DHS sunt chinezi) Siguranţa ta nu cred că e o fiţă.
Dragoş – faină poveste!
Baciule – deci, oricum am lua-o, bicicleta nu e deloc un lucru simplu. Nu pot contrazice problemele ‘chinezeştilor’. Am încercat un Rich din categoria ‘4 milioane’ şi pur şi simplu se unduia tare periculos sub mine. Am, la fel ca şi în ultimii ani, un DHS destul de (zic eu) solid. Dar am văzut foarte mulţi oameni alegîndu-şi biciclete neportivite pentru greutatea şi statura lor!
Ştiu pe pielea mea ce-i aia să ţi se rupă pedala, să se îndoaie foaia… mi s-a rupt o furcă, dar de Tohan, de mult…
Oricum, baftă cu bicla şi să te bucuri de ea, că e mişto!
cam socialisti voi asa
Și NU – nu ai nevoie de MTB în București.
1. Era foarte posibil să nu ai nevoie înainte de urcarea lui Adriean Bordureanu în fotoliul de primar. Din acel moment, orice traseu urban necesită fie BMX, fie MTB.
2. Diferenţa cea mai importantă între orice MTB reuşit şi o chinezărie de Rich este geometria cadrului.
În mod curios, pe vremea Pegasului (în cazul meu, avea şa de Tohan cu arcuri şi spiţe de motor IJ, datorită pietrei cubice şi celei rotunde 🙂 ) geometria era una cât de cât rezonabilă, puteai pedala câteva ore fără să te apuce cârceii.
Când am luat Hervis, geometria era de rahat, ori mă durea fundul de la şa, ori stăteam practic sprijinit cu toată greutatea în ghidon, altfel nu puteam.
Prin contrast, o B’Twin (nu cine ştie ce, Rockrider 5.1, asamblată în România) era o plăcere pe trasee lungi, tot datorită geometriei.
3. Nici eu cred că am văzut, dintr-o sută de oameni, măcar zece care să fie biciclişti adevăraţi – de fapt cei care au învăţat arta mersului pe bicicletă de-abia la maturitate sunt nişte cocalari infecţi, mai ţigani decât ţiganii adevăraţi, gata oricând să te scuipe şi să îţi tragă o zgârietură cu cuţitul dacă te văd cu maşină fiindcă îşi imaginează că asta îi ridică în rang, îi face hipstări de 5 stele 🙂
~Nautilus
acum vreo zece ani am văzut primul exemplar de luptător velo – o om pe care-l cunoşteam ocazional. L-am întrebat de ce folosea mănuşi cu burete la mersul cu bicla prin Bucureşti. Mi-a spus foarte franc că le ţine ca să nu-şi zdrelească mîinile cînd dă oglinzile maşinilor peste cap.