Urme ale trecutului (XIII) – Radioreceptorul Selena

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

A fost cel mai performant radioreceptor care putea fi cumpărat în anii ’80 din comerțul socialist. Era fabricat la Minsk, în Republica Sovietică Socialistă Bielorusă și exportat, nu numai în țările socialiste, de către Techointorg (TENTO). Ascultătorii pasionați ai Europei Libere, care nu erau puțini, și-l doreau cu ardoare.

Putea fi cumpărat, dacă îl găseai. Apărea în magazine din când în când și în cantități mici. Se vindea ca pâinea caldă. Cei cărora le era la îndemână apelau la sistemul P.C.R. Nu, nu la partid! La Pile – Cunoștințe – Relații. L-am folosit și eu, chiar de două ori.

Am făcut-o mai întâi în anul 1982. La intersecția Ion Șulea cu Dristor, pe locul librăriei, al măcelăriei și al băcăniei cocoțate deasupra unor trepte abrupte, se construise blocul R5 care avea la parter un magazin mare de electrice, electronice și electrocasnice. Era Unitatea 74 – I.C.L. Tehnometal gestionată de M., un cioplean evadat din tradiția de grădinari și lăptari a bulgarilor așezați temeinic în jurul străzii Tomis. Soția lui a lucrat o perioadă cu mama, apoi s-a retras ca vânzătoare la același magazin, o muncă mai liniștită și mai cu folos. Familia M. m-a ajutat să cumpăr primul radioreceptor Selena. Este cel din fotografii.

Am dat pe el o poală de bani. Suma de 1800 de lei era semnificativă și pentru mulți, descurajantă. În martie ’82 reprezenta 80% din salariul meu de stagiar anul II (2310 lei/lună).

Ascultam, aproape zilnic, în condiții foarte bune, posturi de limba engleză și franceză ca exercițiu util pentru o minimă întreținere a deprinderii de a folosi cele două limbi străine. Uneori rătăceam și pe la Europa Liberă. Rar de tot.

În schimb tata își începea și își sfârșea ziua cu postul american care emitea de la München. Se chinuia cu o măgăoaie sovietică pe lămpi. Puteam să-i cumpăr unul mai pricopsit sau măcar să-l fac pe acela să funcționeze mulțumitor, dar mi-era frică. După patruzeci de ani petrecuți în filatura de la „7 Noiembrie”, într-un zgomot infernal, se pricopsise cu o diminuare importantă a auzului. Asta îl determina să ridice volumul cam sus. Cum locuia la bloc… nu știam cine mai ascultă părerile despre actualitatea românească transmise din Bavaria, chiar dacă „moșu” nu le înghițea pe toate.

Știa de Selena și din când în când mă informa cât de bun este modernul aparat de radio. Bătea șaua ca să priceapă iapa. O vreme l-am dus cu vorba. Până a aflat de la nepotă-su că noi avem unul și încă de câțiva ani.

Nu mai era loc de întors. De ziua lui a primit cadou radioreceptorul la care visa.

De această dată m-a ajutat nea Ionică Știrbulescu de la I.D.E.B. Omul cu educație aleasă, poetul sensibil și profund, inginerul cu știință de carte și-a dovedit încă o dată generozitatea. A fost suficient un telefon și gata!

L-am cumpărat de la Magazinul universal Victoria direct din depozit.

Cele două radiouri funcționează perfect și acum.