… sînt, în București, demolări celebre; unele – puține! – oprite-n ultima clipă chiar.
Dar să nu ne amăgim; după ce pleacă acasă și reporterul, și activistul civic, noaptea se poate-ntîmpla să dea pe-acolo dacă nu un buldozer, măcar cineva c-o sticlă de benzină – și, cu voie ori fără voie, clădirea istorică a doua zi nici nu mai e clădire…
Dar nu despre demolări celebre, nu despre exproprieri cu cîntec e vorba acum – ci de sutele de clădiri amărîte, necuprinse-n nicio listă de monumente, negăsite nici în cine știe ce zonă protejată.
Se demolează la greu, intensiv, sistematic; și, de la un an la altul, te pomenești că nu mai recunoști locul pe unde-ai trecut.
De-odată se ridică ditai „rezidențialul” – cu blocuri la fel de înghesuite precum cele ale lui Ceaușescu!
Ce n-a apucat nebunul să termine, se rezolvă azi, în timp ce vorbim; în spatele canionului de blocuri ridicate la bulevard acum juma’ de secol, cartierul de case e înlocuit, pas cu pas, de blocuri, bloculețe, ansambluri de blocuri și bloculețe!
„Se curăță zona!” ai zice, cînd vezi cum își iau tălpășița familii sărace, murdare, ce ocupau case dărăpănate, insalubre, periculoase; grozav ce se curăță!
Mergeți, așadar, curioși prin Bucureștiul „rămas”; căci n-a mai rămas chiar așa mare lucru din el.
Din ce an e anuntul din ziar?
1949!