viață de piață

Cu cît e piața mai săracă, mai aruncată la margine de oraș și mai ascunsă-ntre case, cu atît e mai… bogată!

Cum de-o fi așa?

Pentru că piețele centrale, domnești și „civilizate” nu mai au puzderia de lucruri și lucrușoare care se mai găsesc doar în piețele periferice: vin de vînd „sibienii”, propășesc produsele „bio”, iar la grătarul din dos se-așează la coadă, cuminți, flăcăi cu bărbuțe pieptănate, ciorapi vărgați și cu ecusonul spînzurat de brăcinar…

Dar viața, viața de piață, nu-i aici.

Viața-i la periferie, acolo unde piața-ncepe încă de la trei străzi distanță, cu magazine-ntinse și pe trotuar cu haine „ieftine și bune”, cu produse de menaj, cu chioșcuri care mai vînd napolitane și jeleuri la kil și cu cuptorul de pîine caldă pe care se repede s-o cumpere, dimineața devreme, gospodina-n capot. Pe-aici încă mai poți spune vînzătorului din care marfă să-ți aducă data viitoare; și să-ți păstreze pentru seara, cînd vii acasă de la muncă (în cartierele astea oamenii vin de la muncă, nu de la servici) cîte ceva de-o parte: o franzelă împletită, un sfert de salam proaspăt, o fructă-ceva. „Mega Image” n-a deschis încă magazin – fiindcă nu dă pe caiet. Aici – înțelegeți voi – comerciantul e mic și nu prea-și permite să nu meargă-n cîștig, fiindcă din cîștigul ăla trăiește.

… baba vine tîrîndu-și căruciorul și pleacă după trei ore de tîrguieli și pălăvrăgeală; vecinu’ uită bicicleta sprijinită de ușa birtului; zac droaște cu roțile dezumflate din care se vînd castraveți, varză, gogoșari, cartofi…

Aici găsești în piață toate lucrurile de care-ai uitat că există-n lumea ta: mușamale, gumari, bătătoare de covoare, bețe de ținut varza-n butoi, izmene, capace de borcane, chibrite, damigene, cuie, sifoane, geci de iarnă „din puf de pinguin”… și cîte și mai cîte!