La mare

… mi-e drag la mare – la marea noastră – şi mai ales în partea de sud a litoralului. Nu-i cel mai grozav loc din lume, dar e-n regulă, aşa cum e.

Am un soi de slăbiciune pentru micuţul 2 Mai. Mi-e milă cînd văd că nici acum nu s-au construit trotuare, mi-e milă cînd văd cît de mult s-a-ngustat plaja, mi-e milă să văd pustietatea de dinafara sezonului – dar îmi place liniştea, mîncarea bună, şi senzaţia aia că nu vin cei care vor cu tot dinadinsul să fie lume-n jurul lor.

Oricine merge la 2 Mai are un loc preferat unde mănîncă. Eu am încredere în Casa Margo – terasa aia mare cu mii de flori; unde salatele sînt excepţionale, hamsiile delicioase şi ciorba de peşte bună de tot!

Pensiuni – sînt destule. Unele sînt pentru cei cu copii, altele pentru cei care nu vor copii – şi cel mai mare ghinion e să nimereşti la genul greşit de pensiune, zic eu.

Am petrecut cîteva zile frumoase pe plaja din Vamă; n-am ştiut niciodată care-i spiritul Vămii (dacă chiar o fi fiind aşa ceva) dar îmi place cum au loc acolo, pe nisip, şi rockeri, şi corporatişti, şi moşi ciudaţi, şi pletoşi incerţi pîrliţi de soare, şi cocalari destul de zgomotoşi; pare, uneori că-i chiar capătul lumii. În weekend e plin-ochi, dar în timpul săptămînii chiar e o plăcere să fii pe-acolo. M-am încrezut în mîncarea de la Bibi, şi n-am ieşit deloc în pierdere; adaug servirea bună şi ajung la o recomandare sinceră.

Anul ăsta m-am fîţîit o mulţime prin oraş – prin Mangalia. La prima vedere mi s-a părut mai mic şi mai urît ca niciodată; dar, de la o zi la alta, a-nceput să-mi placă la loc de el. E păcat că nu prea are copaci şi că s-a cam degradat în ultimii ani; dar s-au şi făcut multe lucruri frumoase pe-acolo. Dacă plouă, te plictiseşti de moarte în partea asta de litoral; dar măcar poţi mînca într-un loc în faţa căruia-mi ridic pălăria de soare: se cheamă Cafe del Mar şi e peste drum de hotelul President.

Să nu uităm că-n Mangalia găsiţi nemaipomenitele şuberekuri; nu-s deloc uşoare, da-s delicioase! Am dat şi peste o tanti care, la 9 seara, încă mai scotea gogoşi proaspete din uleiul fierbinte…

E frumos să te plimbi seara pe digul cel lung, să te uiţi la mîţele cerşetoare care aşteaptă pescarii care se-ntorc cu cinci fîţe-n traistă; are şi un soi de portuleţ unde sînt trase cîteva bărcuţe şi vaporaşe…

… păzite de dulăi fioroşi şi plictisiţi care pozează…

Pe aşa numitul trotuar al steluţelor de mare se regăsesc toţi cei care s-au produs, de-a lungul timpului, la festivalul Callatis. Nu prea ştiu ce caută Raed Arafat pe-acolo:

… cine ştie? La anul, cînd o fi să donaţi iar 2 la sută pentru SMURD, gîndiţi-vă că merg la costumele cu sclipici ale doctorului, la trupa sa de backing-vocals şi aşa mai departe.

Dacă-i tot de glumă, mozaicul casei de cultură a oraşului poate fi văzut în două feluri:

Dacă ai chef poţi să te sui în maşină (sau pe bicicletă) şi s-o iei înspre continent, ca să zic aşa. Mangalia pare înconjurată de bălţi puturoase, dar sînt şi peisaje faine şi te poţi plimba în voie; e şi un soi de rezervaţie, la Hagieni. Mă bătea gîndul să merg pe-acolo şi eu, dar după ce-am citit că-şi face veacul pe-acolo un neam de vipere, m-am răzgîndit. Oricum, am dat de destui cetăţeni care s-au întors acasă nemulţumiţi că nu s-au întîlnit cu ele; eu zic să fie mulţumiţi că s-au întors; părerea mea.

De Mangalia – după cum ştiţi – e lipit Saturn; în partea asta a anului e aproape pustiu şi în afară de cîţiva sindicalişti şi pensionari nu e nimeni; sînt şi destule hoteluri închise de tot şi te aştepţi ca din bălăriile care le-nconjoară să iasă cine ştie ce balaur (sau viperă de-aia de care ziceam).

Asta-i treaba cu marea noastră. Se ajunge bine, dacă nu pleci la drum sîmbăta şi duminica; oamenii aşteaptă să se termine odată şi autostrada, şi centura Constanţei; una peste alta – e-n regulă.

Ăsta a fost primul articol despre mare; data viitoare – despre fel de fel de oameni care te pot scoate din minţi.