Aşa-i zice toată lumea, deşi la intrare scrie Parcul Copiilor; se găseşte-n spatele Palatului Copiilor (fost Pionierilor), pe bulevardul Tineretului (fost – fireşte – Pionierilor).
Parcul, ca lucru-n sine, nu e este făcut de Piedone; era acolo încă de pe vremea lui Ceauşescu; atunci s-au trasat aleile, atunci s-au pus copacii ce dau azi umbră; dar – ce-i drept, Piedone i-a dat strălucirea de azi.
Parcul ăsta trebuie să-l vezi în două feluri.
Este – în primul rînd – un loc frumos, foarte aerist, foarte curat, foarte sigur şi liniştit. Este civilizat, şi oricît de multă lume ar fi înăuntru, tot rămîne spaţiu grămadă – nu-i ca în IOR sau Moghioroş. Drept e că nici Abatorul nu e o zonă cu sute de blocuri, precum Titanul şi Balta Albă! În plus, parcul se învecinează cu Tineretului, rezultînd o suprafaţă imensă de petrecut timpul liber.
Iar copiii nu se calcă-n picioare, jucîndu-se. De curînd s-a inaugurat cel mai înalt tobogan din oraş:
Sînt o droaie de aparate de dat burta jos şi pentru cei mari. Şi – pentru cei care nu vor să dea burta jos – o zonă specială, pentru făcut grătar.
Dar este – în al doilea rînd – un loc unde prostul-gust şi kitsch-ul îşi fac de cap…
Uitaţi-vă la zona în care au fost îngrămădite, ca şi cum ar fi trase-n ţeapă, personalităţile neamului!
… multă vreme mi-am zis, că în materie de colecţie de busturi urîte, nimic nu poate-ntrece Muzeul Militar, cu adunătura aia de voievozi din faţă (parcă răposatul popă Simeon Tatu era sculptorul vinovat). M-am înşelat. Uitaţi două exemple din parcul lui Piedone:
Un nene cu mustaţă poate fi şi Amza Pellea; cît despre săracu’ Mile (ce-o fi căutînd aici?) – urît l-au mai făcut!
Cu toate astea… da, cu toate astea, treci peste prostul gust din parc! Ştii de ce?
Uite-aici:
… da, vezi nişte leuţi de palat ţigănesc; dar mai vezi şi spaţiu liber, loc pentru toată lumea, curăţenie!
Sau aici:
… ce vezi? O statuie luată la kilogram din Brico, sau o pajişte liniştită şi răcoroasă?
E complicată treaba, prieteni! Şi mi-e că cei mai mulţi dintre cei care vin în parcul ăsta îi văd mai ales partea frumoasă:
… pozele astea le-am făcut într-una dintre cele mai aglomerate seri de sîmbătă din vara asta. Mă credeţi?
… nu-i nici pe departe vreun Jardin des Tuileries – dar ce contează! Văd bănci, văd coşuri de gunoi, loc să te dai cu bicla, cu rolele, să stai în cap, dacă vrei!
Şi-acum, luaţi piatra de pe jos (dac-o găsiţi) şi loviţi.
Vin destul de des in acest parc, locuind in apropiere. Senzatia aceea de prost gust ma urmareste mereu si umbreste lucrurile bune. E un fel de a spune “vedeti? Piedone face!”. Nu stiu cu ce peisagisti s-a lucrat, insa prea sunt prea multe feluri de mobiler si prea multe feluri de statuete si briz-brizuri + gratarele alea… Nu spun ca nu este un loc bine venit, ca nu ar fi intretinut, ca nu e curat, sigur si foarte relaxant. Totusi frica imi este ca in curand o sa arate destul de rau. Gratarele au fost deja rupte de concetatenii nostrii burtosi si cu slanina pe ceafa (lor, nu cea de porc!), iar aparatele acelea de fitness sunt abuzate intr-un mod in care nu au fost gandinte. Cat despre locomotiva adusa din Parcul Herastrau, vopsita si pusa aici pe post de atractie, imi place ideea, insa nu suport sa vad bunice sau mame telenoveliste ce isi lasa plozii sa se urce taman pe acoperis si apoi sa le faca poze, mandre toate de isprava micului cocalar in devenire. Uite-l, maica, cum rade el a prost de sus cu burtile ritmand vesel in timp ce ii fac poza, sa aibe plodu’ ce pune pe Facebook. Manca-l-ar mamaie de viteaz!
PS.
Nu stiu cum se face, ca-n serile in care am fost eu, nu aveai loc sa arunci un ac. Era mai aglomerat decat in Cismigiu 🙂
ciudat, eu am prins întotdeauna foarte liber, pe bune! şi (cu norocul meu) şi locuri mişto de parcare.
Ştii ceva? Au început să vină mulţi oameni din alte cartiere! Am prieteni care vin din Dristor şi Titan – pentru că IOR e prea aglomerat. Rahoveni – nu mai zic…
Cică se pregăteşte şi Orăşeul Copiilor, dar nu ştiu dacă e adevărat. Oricum, acolo e o mizerie imensă.
Sunt adeptul total al intretinerii si dezvoltarii pe cat posibil a parcurilor existente. Acestea constituie adevaratele ” refugii” pentru perioadele de canicula- din ce in ce mai dese – care se abat asupra Bucuresti-ului.La fel de relaxanta si revigoranta poate fi o plimbare iarna printr-un parc.
Pentru mine unul, care n-am avut sansa unei locuinte “pe pamant “, cu curte, parcurile reprezinta o modalitate comoda de relaxare…De aceea,consider pierdere de timp (si bani)asa ziele campanii pt. cate un petec de iarba sau cateva flori asezate intr-un ghiveci printre blocuri sau prin statiile RATB…Consider ca, in primul rand, trebuiesc salvati arborii !
Am vazut recent niste strazi -care desi “cu case”, deci fara blocuri- aratau dezolant fara nici-un pom pe trotuar !
sa-i recomanzi lui Raiden leii aia 🙂
crezi că… oare să… tu ai îndrăzni?
eu i-as cumpara unul identic si i l-as lasa in fata usii…pana la urma de ce sa nu recomanzi?…e leu? e in Bucuresti? este 🙂
Hahahaha! Buna asta, domn’ Popescu :))
HM, parcul despre care vorbeşti are prea multe din toate : prea multe busturi, prea mulţi pomişori în hârdaie, prea multe ciuboţele cu floricele, prea multe coşuri de gunoi, prea multe gărduleţe, prea multă apă în rondul principal, prea multe arteziene meschine etc. O mulţime de degete băgate de dl. primar în ochii cetăţeanului : că el face şi drege, nu ca alţii.
Aduc aici aminte şi de oroarea forestieră din piaţa cu fântâna Zodiacului (decorată cu exemplarele mozaicuri ale lui Mac Constantinescu), ascunsă acum între o sumedenie de obiecte inutile.
Popescule, rişti ca Raiden să ia în serios leul şi să-l pună pe biroul dumisale.
Jur că îmi placea mai mult parcul înainte, parcă era o poartă spre ultima perioadă din anii ’80, totul era rămas pe loc, excepție făceau zilele barbatului, asta mai de curând, și zilele recoltei organizate de Mihalache, dar în rest totul rămas pe loc, chiar și întâlnirile din weekend ale automodeliștilor (păstrau tradiția Palatului Pionierilor și Șoimilor Patriei, mulți fiind absolvenți ai cursurilor organizate de instiție).
Tipic Piedone – să fie cît mai multe din toate.
Fîntîna aia e nenorocită rău, cu pergole şi băncuţe care-o sufocă!
Da, îmi aduc aminte de cum arăta parcul înainte, chiar că era ceva încremenit în timp…
La sfarsitul anilor 1990 am urmat pentru 3 ani cursuri de karting (mi-a placut partea mecanica, dar in concursuri nu ma grabeam nicaieri :D) si radio-comunicatii. Ca sa ajung la Palatul Copiilor (eu asa l-am gasit numindu-se), scurtam drumul din Calea Vacaresti si pana la Palat prin acest parc. Era dezolant, mi se parea ca nu era inca amenajat, era plin de caini si balarii crescute in devalmasie. Tot atunci inca se mai puteau vedea ici si colo urme de caramizi prin acea iarba inalta, fundatii ale caselor demolate. Luminile nu erau niciodata aprinse in acest parc, iar ziua era vizitat doar de cei care doreau sa-si plimbe cainii sau sa joace fotbal pe cercul mare de asfalt. Asta cand aveau loc de noi, ca ne scoteam karturile vechi pe pista aceea si exersam tot felul de manevre. Unde acum sunt aparatele de sport, inca se pot vedea marcajele rutiere unde invatam cum sa oprim la trecerea de pietoni sau sa oferim prioritate. In general ne facea placere sa vedem pe instructor cum fugea speriat ca nu oprim la trecerea de pietoni.
PS.
In anul 1998, primul in care am avut contact cu Palatul Copiilor, la etajul 1, intr-un hol de 2 ori cat apartamentul meu cu 3 camere (atunci mi se parea cam singurul etalon pentru suprafata unei cladiri) inca trona la loc de cinste o tapiserie atent lucrata, in care ne erau infatisati pioneri multumind voiosi Tovarasei, oferindu-i flori si zambete. Pe fundal se putea admira un cer albastru, frumos si limpede, lipsit de macarale si cosuri de centrale/uzine. Tovarasul privea calm, ca un parinte intelept, de la 2-3 metri mai in spate de Tovarasa, de asemenea asaltat de pioneri in uniforme impecabile.