Matache-n lumea sa

Prima piață-n care-am pus piciorul vreodată – se fac 40 de ani de-atunci! – a fost Matache; vechea piață Matache. Iureș în toate părțile, țărani cu „arpagic, arpagic, și mai mare, și mai mic”, langoși pe care-i luai c-o monedă de trei lei și, cîtu-i ziulica de lungă, oameni care veneau și cumpărau de toate – fiindcă de toate se găseau aici, în piață și-n preajma ei.

Zeci de dughene, birturi, cinematografe, tramvaie-n sus și-n jos, provinciali năuciți, mizerie cît cuprinde: țin minte toate astea și nu mi-e dor de ele și nici de vremurile alea.

După cum știm prea bine, acum un deceniu zona Matache a fost condamnată definitiv. Odată cu construirea bulevardului cel nou toate s-au schimbat.

A dispărut hala, s-au închis magazinașele din zonă, casele s-au depopulat iar „afacerile” au regresat grav – și nici azi nu putem zice că locul și-a revenit.

De un an s-a deschis o clădire de birouri pe Grivița colț cu Buzești și m-am întrebat dacă asta are vreun impact asupra Pieței Matache. N-aș zice.

S-or face aicea cocoace și alte produse de panificație reușite, da’ corporatiștii fug de ele, că-i îngrașă; și nici măcar grătarul – deși merge bine! – n-a ajuns să primească eticheta aceea pe care scrie „frecventabil”, precum în Obor. S-au deschis vreo două mici bistrouașe, dar atît: piața în sine zici că-i din altă lume – moare încet, trist, în stilul ei.

De fiecare dată cînd am zis să-i dau o șansă și să caut să cumpăr ceva din puzderia de magazine din hală, am plecat dezamăgit: marfă puțină, proastă, nepotrivită; cine să-și rupă din pauză ca să vină pîn-aici ca să ia ceva? Nimeni. E un clivaj uriaș între Matache și restul orașului; corporatiștii-și fac pașii mai degrabă în căutarea hranei înspre mîncătoriile de la Polizu ori chiar de lîngă Gară și n-au de ce să intre-n piață…

Fronturile-ntregi de spații comerciale părăginite de pe Griviței, Buzești, Berzei, Cameliei și Atelierului nu te-mbie cu nimica.