E, lăcomia, un lucru bun? E, lăcomia, motorul progresului? Uneori aşa cred.
Lăcomia a inventat şaorma pechinez, lăcomia a inventat pizza pentru şase persoane, lăcomia a inventat conceptul de ‘all you can eat’.
Să ne bucurăm de lăcomie.
Am un prieten care aşterne pe blatul pizzei costiţă, slănină, salam, cârnaţi şi cîrnăciori, ciuperci, măsline, brînză şi caşcaval. Un om normal la cap – după ce termină o felie dintr-asta – se aşează undeva într-un colţ şi roagă pe cineva să sune după o Salvare.
Noi – prietenii lui – mîncăm cîte patru felii.
Bărbaţii fac lucruri de-astea.
Aţi văzut vreun prieten de grătar care să spună: ‘frate, mie-mi ajung 10 mici’? – nu. Cînd mergem la măcelărie întotdeauna, în ultima clipă, plusăm: ‘mai puneţi 20 de mici şi încă un chil de cîrnăciori, să fie!’
Asta e – să fie! Poate cade vreun mic pe jos – nu-i bine, reconfortant, să ştii că mai ai încă vreo şapte, de rezervă?
Aveţi vreun prieten care să zică: ‘nu mai pot?’ – nu. Vezi cum răsuflă greu, cum caută să se lase pe scaun, cum trage de timp cu deschisul unei sticle de bere; dar omul – niciodată – n-o să recunoască că dacă mai muşcă o singură dată din costiţă, leşină.
Bărbaţii aşa-s – copii.
L-aţi văzut vreodată pe zmeul-zmeilor la coadă la şaorma? Are un metru-şaizeci şi patruj-dă-chile. Ai zice că-i ajunge o juma-de şaorma mică; dar, pe măsură ce stă la coadă, se gîndeşte că dacă tot a pierdut timpul, măcar să merite – şi-şi ia cea mai mare şaormă, cu de toate. Şaorma e mai mare decît capul lui.
Priviţi cu atenţie acum: în spatele lui se poate-ntîmpla să fie o tipă. Va cădea masculul în plasă atunci cînd vînzătorul va întreba: ‘o facem picantă?’
Exact – cade! Şaorma e plină acuma cu bucăţi de ardei iute şi sos picant – dar omul şi-a salvat onoarea de macho. Îl regăseşti în primul gang, pescuind ardeiul iute dintre bucăţile de carne şi aruncîndu-l la coş… dar asta e doar între el şi conştiinţa lui.
Da – cumpărăm întotdeauna cu o merdenea în plus. Cînd ne facem un sandviş, cumpărăm juma’ de chil de parizer, pe care-l băgăm într-o franzelă. Dacă ne e poftă de amandine, luăm trei – fiindcă dacă nu ne-ajung cumva două, ce ne facem atunci? Comandăm pizza cînd e promoţie – patru la preţ de trei; comandăm chiar dacă ultima pizza – cea gratis – e doar cu ananas şi porumb.
Să trăiţi bine pe lîngă noi, voi – măcelari, patiseri, cofetari, şaormişti, pizzari (sau cum v-o zice). Atîta vrem – să faceţi mîncare bună; cumpărăm noi tot.
Eu ma intind la lucruri bune. Am fost zilele trecute la un restaurant unde-ti serveau 8 tipuri de carne si nu am putut refuza nimic. Carnea era prea frumos facuta incat sa ratezi ceva.
In schimb, cand e vorba de mancare in general, imi pun pe farfurie o portie micuta, din care stiu ca ma satur. In unele cazuri, e vorba de un efect psihologic… trebuie sa termini ce ai pe farfurie, altfel nu te simti satul.
Episodul II din epopeea mancarii ar fi “Romanul la all-inclusive” :))
all-inclusivul scoate la suprafaţă tot ce zace mai românesc în noi.
Să înţeleg că după un sfârşit de săptămână “copios” a urmat o noapte(două?) cu insomnii indigeste, regrete, promisiuni de “nu mai fac!”? Şi postul ăsta este un soi de penitenţă publică? Pentru că, altminteri, nu ar fi nimic neobişnuit: ochii sunt mai mari decât burta, parcă.
Şi da, e o veche tradiţie. În anii 50, în prăfuitul orăşel Piteşti, cârciuma “cardinală” a oraşului era “Argeşul”, cu o superbă grădină de vară. Veselul grup de prieteni ai tatălui meu, printre care şi un chirurg nemaipomenit, dar şi mare mâncău, îşi făcea veacul acolo. Cu toate cele. Comenzile sunau cam aşa: “Un grătar de mici!” Iar când ospătarul care-i cunoştea a intrat în concediu, un coleg le-a luat comanda. “Câţi mici?” “Un grătar!” “Adică?” Un grătar!” Se duce amărâtul la bucătărie, să întrebe câţi mici intră pe un grătar. Se întoarce şi întreabă: “90 de mici ajung?” “Mai pune zece, să fie!” Sună a ceva necunoscut?
ei… ‘nu mai fac!’… cine se-nvaţă minte vreodată???
Eu zic sa fiti ceva mai ingaduitori …. probabil este o foame veche, intiparita genetic …
Mitica la restaurant:
– Iaurt ai? întreabă el.
– Este…
– Dă-mi vreo câțiva centimetri.
Al dracului Mitică!
Al dracului iaurt, de poţi să-l tai la metru!
@constantin.gheorghe :” Mai pune zece,sa fie !” …excelent,
” piramidal ” si acum rad :-)) …parca vad ce fata a facut
ospatarul
“E, lăcomia, un lucru bun? E, lăcomia, motorul progresului?”
Nu.
Mãsura e unul din motorashele progresului (real).
“Nimic prea mult, nimic prea putin. Totul cu masura.”
http://www.poeziile.com/autori/Povesti/masura51.php
Si sa ne amuzam (sau sa plangem):
Gordon Gekko – Greed is Good
http://www.youtube.com/watch?v=Muz1OcEzJOs
P.S. http://earthwalker.roua.org/?p=2974