scris de Ando
Despre întreaga zonă am scris destul de recent şi rămân la concluzia că se vor produce multe modificări din punct de vedere imobiliar, unele chiar mai repede decât estimam.
Aşa că nu mă miră starea jalnică în care găsim această clădire, părăsită într-un cotlon al străzii Gladiolelor, cotlon mascat de blocurile masive de pe bd. Libertăţii. De menţionat că peste drum, chiar vizavi de ea, este deja aproape de finalizare un blocuşor nou. M-a mirat că, totuşi, casa are un acoperiş relativ nou. Ce intenţii a avut sau are proprietarul cu ea… greu de aflat, dar bănuiesc că vânzarea casei şi, mai ales, a terenului aferent este mult mai avantajoasă decât renovarea întregii clădiri.
comentarii