despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Fragmente din memoria unui ziar (4)

scris de Ando

Citiți primul primul episodcitiți al doilea episod citiți al treilea episod

Cum spuneam în primul episod, „în noianul de publicaţii care umpleau la refuz tarabele şi chioşcurile, acest ziar (Libertatea) păstrase încă o sensibilă şi substanţială apropiere de viaţa Capitalei”.

De fapt, nu era nimic ieşit din comun. Ziarul îşi urma, pe noile coordonate deschise de revoluţia din decembrie ’89, drumul început la apariţia sa din 27 iulie 1953.

Şi, într-adevăr, timp de aproape 5 ani, „Libertatea” a fost o vitrină sui-generis care a oferit cititorilor un imens caleidoscop de ştiri şi imagini cu şi despre Bucureşti (fără a se înţelege de aici că nu se abordau în paginile ziarului cele mai importante ştiri, subiecte şi comentarii despre ceea ce se petrecea în ţară sau în lume).

Evenimentele mai mult sau mai puţin plăcute, problemele şi deficienţele administraţiei Capitalei erau tratate cu multa atenţie. Şi nu erau deloc puţine, începând de la campaniile electorale pentru primării, cea mare şi cele de sector, trecând prin lipsurile din aprovizionare şi terminând cu haosul legat de estetica şi igiena oraşului.

Erau însă nelipsite şi bine dozate ştirile mondene, din sport, din cultură sau din sănătate. Ziarul avea rubrică permanentă cu programul teatrelor şi cinematografelor plus nelipsitul careu de cuvinte încrucişate. Ecaterina Oproiu, Silviu Brucan, Cornel Dinu, Radu Cosaşu sau Valentin Silvestru aveau tabletele lor de autor, se adăugau, de multe ori, desenele aspre şi profunde ale renumitului grafician Eugen Mihăescu şi, bineînţeles, nu lipseau editorialele „la zi” ale lui Octavian Andronic.

„Am reuşit să facem un ziar foarte viu, care se citea dintr-o suflare. Ziarul permitea o exprimare foarte liberă, fără restricţii. S-au format şi ziarişti redutabili” spunea Octavian Andronic, fondatorul ziarului, într-un interviu din decembrie 2019.

Vă oferim acum, doar o mică selecţie dintr-o generoasă ofertă de titluri, selecţie menită să  ilustreze cele spuse mai sus.

     

va urma

1 comment to Fragmente din memoria unui ziar (4)

  • TVlad

    Ce tare, “Ciorile au pus stapinire pe Cismigiu”! Nici in ziua de azi nu e altfel, se pare ca nu au reusit sa le alunge, daca au incercat cumva.

Leave a Reply to TVlad Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>