… la fel ca şi casele, gardurile ne fac oraşul; în ce fel, ţine de om, de propitar. Aţi văzut nenumărate feluri de garduri; unele frumoase, altele urîte, unele mici, altele mari, unele de lemn, altele de fier – dar un singur fel de gard l-aţi văzut peste tot, oriunde în Bucureşti: gardul-tip de beton….
… ăsta e!
Haideţi, nu-i aşa că-l ştiţi bine? Mai pe fiecare stradă e cîte unul!
Nu ştiu cînd au apărut gardurile astea; bănuiesc că aşa cum a existat preocuparea în perioada interbelică de a construi case-tip, aşa o fi fost şi cu gardurile. Zic asta pentru că cel mai bine vedem genul ăsta de gard în cartierele noi ale vremii. M-am dus special în Drumul Sării şi în Vatra Luminoasă – cartierele-tip de-atunci – ca să mă conving că-i aşa; şi, pe lîngă modelul standard, am găsit peste zece alte modele de garduri de beton – priviţi-le!
… cîteva dintre modelele astea s-au fabricat şi încoace, multă vreme, dar nu cu atîta grijă pentru detalii şi brizbrizuri. Şi au inspirat şi modelele de garduri pentru fabrici, şcoli, spitale. Cel de mai jos este – la fel ca toate de mai sus – gard simplu, de casă. Cele care împrejmuiau locurile publice sînt mai înalte şi n-au făcut subiectul articolului de azi.
… frumoase, da. Făcute bine, trainic – din nişte timpuri în care aşa se făceau mai toate lucrurile.
Civilizaţie publică – restul seriei
Subiectul gardurilor prefabricate de beton este interesant şi merită discutat mai mult despre acestea. Consider că proliferarea lor este sincronă cu perioada în care au fost restricţionate ca materiale de construcţie lemnul şi metalul, mult mai adecvate realizării împrejmuirilor, din motive de export masiv de materii prime şi semifabricate la preţuri de dumping.
Puţine module prefabricate sunt rezultatul unui respect faţă de virtuţile organice ale betonului prefabricat, majoritatea )inclusiv cele prezentate de tine) sunt la limita kitsch-ului, imitând formele de expresie caracteristice materialelor interzise.
Panoul cu semnul de parcare are putea fi considerat de o valoare relativ superioară celorlalte.
Nu ştiu ce mă face să cred că multe dintre ele sunt rezultatul unui transfer de tehnologie, şi sunt lucrate prin multele fabrici de prefabricate, în forme din cauciuc siliconat. Oricum consumau destul metal şi lemn(pentru structura lor de rezistenţă şi pentru formele de turnare). Să zicem că a fost o modă. Unele sunt chiar reuşite. Dacă mai există şi nişte verdeaţă, e de-a dreptul romantic. În Bucureşti, romantism? Am luat-o razna?
Primul gard e de cand ma stiu si la casa alor mei, de pe vremea cand acolo locuiau bunicii :))
Pe majoritatea dintre urmatoarele le stiu de prin toate cartierele periferice. Mai putin ala care imita gardul de sipci si care e probabil de prin anii ’20 (!?). Au marea calitate ca sunt mai mult sau mai putin transparente si nu ziduri de cetate cum se fac acum in multe parti. Tranzitia mentalitatilor … De la gardul foarte jos, cu bare metalice prin care vezi tufele si florile (precum la imobilele interbelice de prin parcelarile Jianu sau Kiseleff), la gardul de beton armat mai amplu, la completara acestuia cu sarma ghimpata sau cu sticla sparta inecata intr-un strat de mortar pe coronament, am ajuns la garduri in ce in ce ai mari si ma opace. Din aceeasi tendinta provine si zidirea ferestrelor caselor catre strada si transformarea lor in calcane in multe parti ale oasului.
Adrian are dreptate : înălţimea gardului exprimă relaţia cetăţeanului cu spaţiul privat. În vremea socialismului triumfător, gardul proteja proprietatea de “completări”, de aici şi ideea de a produce oribilele panuori de gard din beton armat prefabricat, cu supliment de sârmă ghimpată sau cioburi de sticlă. Cu cât membrii societăţii au – în medie – un respect mai scăzut faţă de cei din jur, cu atât gardul va fi mai înalt şi mai fiabil.
Bunica inca mai are gard cu sarma ghimpata. Nu intelegeam cand eram mica de ce lumea zicea ca stam la Auschwitz…
Prietene, ai văzut pe undeva cum arăta, în varianta originală, faţada Palatului Victoria? Văd că se aprinde un scandal cu fântâni arteziene şi guri de leu(Raiden ce-o zice?): http://www.gandul.info/news/restaurarea-palatului-victoria-fantani-arteziene-alimentate-de-cate-trei-guri-de-leu-cheltuielile-totale-vor-depasi-175-de-milioane-de-lei-8586437
Între timp am găsit, e aici: http://armyuser.blogspot.com/2010/01/reliefurile-lui-mac-constantinescu.html
Da, existau fântânile arteziene şi leii. Concluzia? Boc, dă-o afară pe purtătoarea ta de tăcere!
Interesant articol,mai ales ca prezinta cateva modele mai sofisticate.Marea majoritate erau de tipul celui din ultima fotografie,gard”STAS”cum se zicea,si care imprejmuiau in special institutii publice,uzine,fabrici,scoli,licee,unitati militare(pe Antiaeriana era unul ce parca nu se mai termina).O varianta a acestuia era facut numai din placi pline avand pe varful stalpilor niste sprijinitori curbate pe care era intinsa sarma ghimpata.Era folosita in special in zonele de depozitare sau la imprejmuirea inchisorilor.Cred ca aceasta varianta este folosita si azi.
@Constantin Gheorghe: titlul ala ne induce cumva in eroare. Pentru ca suma aia se refera la toata investitia care presupune si noul corp din spate pentru care a fost un concurs international de arhitectura. Chestie de “jurnalisti” :)). Cred ca si basoreliefurile alea erau si vor fi niste altoreliefuri.
@ally_aria: :))
@armyuser: pe mine ma fascineaza filmele americane in care vezi mereu dezvoltari imobiliare cu case cu peluze si fara gard, sau garduturi d’alea foarte joase in statele coastei de est …
Lasa gardurile astea vechi, acum se poarta plexiglass la greu!! Pentru intimitate.
P.S.: Ai un cado’ de la mine pentru tine, in articolul despre C-ta. Fuga pe Rezistenta!
mulţam fain!
Gardul din poza nr. 10 era foarte răspândit pe la începutul anilor 1970 (o perioadă a fost singurul care se putea cumpăra de către publicul obişnuit). Bunica a avut unul identic până prin 1995. Se mai poate găsi în multe cartiere de case. Era făcut dintr-un beton prost, cu foarte mult nisip şi puţin ciment, şi se mânca rapid datorită intemperiilor, panoul traforat din centru se separa de cadru. Cei care se mai pricepeau la zidărie îl mai întăreau cu ciment pe acolo pe unde începea să se crape şi astfel a rezistat până acum.
o, da, erau din ce in ce mai proaste, pe masura ce trecea vremea, si intr-adevar se mancau in timp…