N-am prea mai frecventat „grillul” de la Kaufland, așa că habar n-am de cînd s-au mărit așa de mult prețurile. Porția de mici e șapte lei, ceafa a ajuns nouă; și puii prăjiți s-au scumpit cu vreo doi lei. Sînt bani în plus. Scump!
La mai bine de un an de la apariția burgerilor gata făcuți și vînduți calzi, „Lidl” continuă să nu-i aibă decît ici-colea: nu-n toate magazinele. La mine-n zonă nu se găsesc decît pe strada Doina; nici pe Teiuș, nici pe Sebastian, nici pe Rahova. Aiurea!
Încheiem c-o altă recomandare de cartier: un local absolut onorabil, pe Năsăud, lîngă complex; firește, e vorba despre „Nussdorf”, care face mîncare bună și livrează iute acasă. Bravo!
comentarii