despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

hoinăreală de toamnă pe la niște blocuri

Toamna, cînd știe că vremea o să se strice, omul caută să-și facă – cumva – rezerve. Nu doar murături și rafturi pline-n cămară – ci și rezerve de frumusețe, de timp liber, de hălăduială: frumoase-s plimbările de-acuma!

M-am gîndit să strîng, pentru azi, o mînă de blocuri vechi mai puțin luate-n seamă pe lîngă care-ntotdeauna am trecut cu drag, fără să știu de ce am o slăbiciune pentru ele; pesemne e momentul ăla-n care se folosește cuvîntul „inefabil”.

Blocul de pe Biserica Enei, la care avem – la parter – și una din cele mai reușite exemple de firme (Căminul artei) realizate pe vremea comunismului; păcat că nu mai e îngrijită.

Pe Bulevard în jos, vizavi de fostele cinematografe, blocul ăsta are încă mult farmec. Funcționează aici – dacă aveți trebuință vreodată – un atelier bun de reparat telefoane; se mișcă repede, așa că nu stați mult în clădire, mai ales că are și bulină…

Mergînd în Centrul Vechi, admirăm încă o dată clădirea cu vestigiul firmei interbelice din care se mai ghicește „Technice cauciuc”. Reușit este și dosul construcției, nu-i așa?

Firește că nu m-am dumirit unde se termină blocul ăsta și unde-ncepe cel de pe Splai (țineți minte că toate clădirile de pe partea asta a Splaiului, de la Manuc și pînă-n Calea Victoriei, sînt la numărul 2… pînă la „J”). În fine: zăbovim un pic și pe malul Gîrlei, fiindcă blocul ăsta – frumos, fără îndoială! – are și una din cele mai strașnice copertine comerciale pe care le putem admira-n București; aici – peste drum de Tribunalul Mare – era raiul dactilografiilor. Vitrinele-s și azi deosebite, chiar dacă deverul s-a subțiat considerabil.

Mergem pe Dacia, unde dăm peste unul dintre cele mai reușite fronturi de blocuri. O plăcere să te uiți la jocul balcoanelor și-al orientării fereștilor.

… nici de jos, de la parter, nu poți zice că nu-i o plăcere să treci pe lîngă ele.

Dacă stai bine să te gîndești, toată partea asta din Dacia – de după intersecțiea cu Dorobanții – e reușită; la fel și cea similară a străzii Mihai Eminescu; și nici colțul care dă-n Dorobanți spre ASE nu e mai prejos; felia asta care-l închide e un reușit exemplu de clădire cu birouri.

Nu părăsim zona înainte de a ne întreba ce-o fi fost înainte de construcția ASE și a hotelului „Dorobanți”?

… pe blocul ăsta de pe Edgar Quinet (mai țineți minte bancul cu milițienii și mortul?) l-am luat mereu ca pe un biscuite, strecurat lîngă cel al fostei bănci Albina. Clădirea corespunde însă-n Bulevard și a fost construită ca un ansamblu ce-nconjura pe Academiei – blocul „Carpați”. La Cutremur s-a prăpădit sfertul de pe colțul dinspre Arhitectură – blocul care s-a construit apoi nu mai „zice” nimica despre asta. Corpul principal – cel de la strada mare, cum s-ar zice – a fost renovat de curînd.

Bucureștiul ăsta de care ni-i așa de drag mai are, desigur, și alte blocuri vechi – mari și mici – care-s chiar excepționale; e plină zona centrală (mai ales cea dindărătul axului nord-sud) de splendide construcții; dar pe astea le știm cu toții.

Dar același București a excelat la altceva: la vile, viluțe și bloculețe: aici, la clădiri de cel mult două-trei etaje, ne-am făcut dovada stilului, gustului și – de ce nu? – a priceperii de-a folosi loturile. Nu-i plimbare fără să mă nimeresc în fața vreunei asemenea isprăvi arhitectonice: și pentru azi am ales să vă arăt una de pe strada Fetițelor:

Încheiem undeva prin spatele pieței Rosetti, unde – că tot vorbirăm de folosirea loturilor – vedem ce se-ntîmplă cînd, pentru intrare nu mai rămîne loc decît pentru o pisică. Ce se-ntîmplă? Te strecori, asta se-ntîmplă.

10 comments to hoinăreală de toamnă pe la niște blocuri

  • Anonymous

    Din păcate, trebuie să ne luăm la revedere de la astfel de construcții care să ne mângâie privirea și încânte sufletul. Va trebui să purtăm banderolă neagră la mână. Construcțiile de astăzi, moderne și „practice” sunt în cel mai bun caz anoste și de un urât splendid.

    Multe din clădirile la care am privit mai sus și pe lângă care obligatoriu îmi voi face timp să mă plimb și eu (mulțumiri constante pentru aperitivele frumoase pe care ni le împărtășiți :)) se referă la arhitectura modernistă.

    Conform marelui arhitect Marcel Iancu ( pe care l-am descoperit cu mare plăcere prin intermediul articoleleor dvs), succesul acelei arhitecturi interbelice se datorează unei combinații de 5 factori:

    1. Prosperitate economică.
    2. Un număr consistent de mare de comenzi.
    3. Un enorm efort pentru încurajarea arhitecturii de calitate.
    4. Existența unui grup mare de arhitecți talentați.
    5. Atenția acordată de media locală și internațională contemporană modernismului românesc și Bucu reștiului.

    Să ne lăsăm plimbați de pași și cu ochii mari pe lângă aceste clădiri pe cale de dispariție, odată cu timpurile lor, și să medităm ce oportunități am avut în ultimii 30 de ani, ce am fi putut face, ce am realizat și ce ne anticipează viitorul.

    • hm

      E prea mult spus, urît splendid! Ar însemna ceva, ar însemna că cineva ar vrea cu adevărat să spargă o barieră – azi construim de un urît mediocru… doar atîta ne iese.
      De ce? Exact ca mai jos, în înșiruire – de asta nu ne iese.

  • Ando

    Clădirea de pe Fetiţelor este şi una din favoritele mele. Păcat că e neîngrijită.

  • Cristian Ioan

    Fantastic!

    Multumim pentru articol. Intrarea “pentru pisica” sin spatele pietei Rosetti eset inedita: toata lumea stie de Strada Sforii, dar care este cea maiingusta intrare din Capitala?!

    Multumesc si pentru blocul de pe Fetitelor, pe Parfumului am mai fost de cateva ori, pe calea Calarasi la fel, dar pe Fetitelor nu am mai ajuns din 1988!
    Strazile mai sunt pavate cu piatra?

    • hm

      cea mai îngustă? poate aia de prin Mărțișor, Obolului. Foarte mizerabilă.
      Pe Fetițelor nu mai e piatră, nu mai e nimic neasfaltat prin cartier (dar și multe gropi)

  • Multe sunt asfaltate peste piatra. Si arhitectura anilor ’30 s-a vrut tot simpla, in spiritul zicerii ca ornamentul ar fi o crima. Asta nu a impiedicat detaliul de calitate iar intrarile, cu tot cu holurile din spatele usilor erau bine studiate. Pana la urma este mult mai greu sa faci ceva simplu de calitate decat ceva complicat care in toata valmaseala de detalii mai poate masca si gandiri meschine.

  • Mare +1 si de la mine pentru poza cu cladirea de pe strada Fetitelor, mi se pare exceptionala si recunosc ca nu o stiam.

    Apropo de frontonul minunat de blocuri pe Eminescu, se poate observa cum pana si in comunism cand se dorea respectarea “unitatii arhitecturale” a frontonului se reusea, dupa 2000 nu cred ca am vazut vreun exemplu reusit pt asa ceva.

Leave a Reply to mihai Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>