despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizaţie publică (LXXV) – Primejdia aşteaptă la semafor – Mersul ostilităţilor (III)

scris de C. D. Mocanu

citiți articolul: „Primejdia așteaptă la semafor” • citiți articolul „Primejdia așteaptă la semafor – mersul ostilităților (I)” • citiți articolul „Primejdia așteaptă la semafor – mersul ostilităților (II)” 

S-au scurs cele treizeci de zile rânduite pentru primirea răspunsului la petiţia pe care la data de 2 septembrie 2020 am adresat-o Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti (CMIPB) şi spre ştiinţă Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). Informam astfel menţionatele instituţii asupra pericolului public pe care îl prezintă stâlpii de beton ai reţelei electrice de iluminat stradal şi/sau ai reţelei de alimentare a transportului electric (troleibuze), aflaţi în stare avansată de degradare, din zona intersecţiei străzii Constantin Brâncuşi cu bulevardul Nicolae Grigorescu.

Răspunsul cuvenit se lasă aşteptat şi dincolo de termenul legal. Între timp s-au întâmplat unele lucruri, dar niciunul nu poate înlocui poziţia oficială, prezentată în scris, a celor implicaţi. Dacă PMB şi CMIPB au reacţionat fiecare cum a putut şi cum s-a priceput, STB tace mâlc, n-aude, n-a vede!

La data de 22 septembrie 2020 Direcţia Servicii Publice din Primărie a transmis petiţia, spre competentă soluţionare, chiar STB-ului!

Către: SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI
În atenţia: Domnului Alexandru – HAZEM KANNSOU – Director General
Spre ştiinţă: Domnului Dan Constantin MOCANU 

Stimate Domnule Director General, 

Vă transmitem anexat în copie adresele primite din partea domnului Dan Constantin MOCANU, înregistrate cu nr. 1878912/03.09.2020, nr. 1881084/10.09.2020 şi la Direcţia Servicii Publice cu nr. 2760/07.09.2020 şi nr. 2854/14.09.2020 prin care ne semnalează pericolul de prăbuşire a unui număr foarte mare de stâlpi din beton aflaţi într-o stare avansată de degradare în jurul intersecţiei străzii Constantin Brâncuşi cu bulevardul Nicolae Grigorescu şi pe întreg traseul linilor(!) de troleibuze 70,79. 

Având în vedere faptul că o parte din aceşti stâlpi au fost dublaţi cu alţi(!) noi pentru susţinerea liniilor troleibuz(!) şi a semafoarelor electrice pentru dirijarea circulaţiei se impune dezafectarea acestora de către proprietari (respectiv STB, Enel, Administraţia străzilor), pentru evitarea producerii de evenimente nedorite. 

În prezent pe aceşti stâlpi se mai află amplasate numeroase semne de circulaţie şi de orientare, tăbliţe staţii STB, reţea electrică aeriană. 

Vă rugăm să transmiteţi atât petentului cât şi Direcţiei Servicii Publice măsurile ce vor fi luate pentru soluţionarea în regim de urgenţă a cauzei. 

Cu mulţumiri pentru colaborare. 

p Director General, Daniel ISTRATE
Director Executiv, Pavel GAGIU
Sef Serviciu, Valentin LITTERA
Expert, Victor DOROBANŢU” 

Constatări nevinovate şi câteva nedumeriri: 

  • Petiţia a parcurs drumul de la Direcţia Relaţii cu Publicul şi Registratură până la Direcţia Servicii Publice (DSP) în 4 (patru) zile. 
  • După încă o zi a ajuns la Serviciul Iluminat Public (SIP). În aceeaşi zi a fost repartizată unui expert pentru  soluţionare şi formularea răspunsului.  
  • Până ce expertul a născocit o soluţie neangajantă pentru sine, pentru SIP, pentru DSP şi pentru PMB, până au aprobat-o şi semnat-o un şef de serviciu, un director executiv şi un director general au mai trecut 14 (paisprezece) zile. 
  • În total, pentru a arunca pisica în ograda STB, Primăria a avut nevoie de 19 (nouăsprezece) zile. 
  • De ce invocă Primăria starea avansată de degradare a stâlpilor de pe „întreg traseul linilor(!) de troleibuze 70,79? Eu i-am menţionat doar pe cei din jurul intersecţiei Constantin Brâncuşi cu Nicolae Grigorescu. Cunoştea SIP situaţia şi nu a făcut nimic? Am verificat din mersul maşinii doar porţiunea de traseu dintre bulevardul Basarabia şi şoseaua Mihai Bravu. Estimez că 5% din stâlpi sunt în stare bună, 65% necesită reparaţii făcute de profesionişti pentru a le stopa sau încetini degradarea şi 30% ar trebui imediat înlocuiţi. 
  • De ce se adresează Primăria doar STB-ului? Sunt celelalte entităţi (ENEL, Administraţia străzilor, …) doar utilizatori? De ce este rugat STB-ul să transmită petentului „măsurile ce vor fi luate pentru soluţionarea în regim de urgenţă a cauzei? Asta înseamnă că STB este proprietarul stâlpilor şi poartă toată responsabilitatea pentru starea în care aceştia se află 
  • Niciunul dintre stâlpii văzuţi de mine în porţiunea Lucreţiu Pătrăşcanu – Constantin Brâncuşi – Baba Novac nu este dublat. STB nu are ce dezafecta. Are în schimb ce înlocui! De unde ştie SIP că stâlpii au fost dublaţi cu alţi(!) noi pentru susţinerea liniilor troleibuz(!) şi a semafoarelor electrice pentru dirijarea circulaţiei? 
  • Deşi stâlpii poartă corpuri de iluminat şi braţe, toate noi, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti este omisă de SIP. Oare de ce? Zmeii iluminatului stradal bucureştean au văzut pe ce hodoroage îşi amplasează fierătaniile? Dacă n-au văzut sau dacă au văzut şi n-au spus nimic, atunci sunt numai buni de concediat. 
  • De ce rezolvarea unei chestiuni banale de serviciu trebuie să ajungă la ditamai directorul general al STB? Eu cred că domnia sa are alte treburi. Spre exemplu, să găsească soluţii de eficientizare a activităţii. N-am auzit încă de o astfel de iniţiativă. 

După apariţia episodului II din povestea ostilităţilor determinate de primejdia de la semafor cineva, nu ştim cine, a trecut pe la locul faptei. Dorea probabil să verifice că resturile de beton rămase din stâlpul pe care tot cineva, nu ştim cine, l-a tăiat au fost abandonate pe spaţiul verdeŞi pentru că era chiar aşa isteţul a încercat  să ascundă gunoiul. Dacă avea un preş îl vâra dedesubt. N-a avut şi atunci l-a îndesat  în interiorul tronsonului  de stâlp rămas în fundaţie. Ce n-a încăput a lăsat pe loc. 

Au rezolvat-o şi pʼasta! Prostia, incompetenţa şi ticăloşia au ieşit pe teren! 

4 comments to Civilizaţie publică (LXXV) – Primejdia aşteaptă la semafor – Mersul ostilităţilor (III)

  • Petiţia se adresează directorului că aşa e cutuma, când scrii un act oficial, îl adresezi directorului cel mare, chiar dacă tu ai nevoie de Ilie de la Sculărie.
    E clar că la va vedea actul doar în treacăt, când va pune apostila pe el, asta presupunând că nu a stabilit deja un alt circuit în instituţie… bine, fiind vorba de un act trmis de la primărie, acesta ajunge direct pe faxul din secretariatul directorului general, dacă nu cumva PMB o avea ce nu au multe instituţii – adică contract cu Poşta – caz în care se trimite prin poştă şi mai face 3 zile pe drum. Dacă nu are contract cu Poşta… Dumnezeu cu mila, dacă se consumă bugetul pentru trimiteri poştale pe luna în curs (la mine la serviciu se consumă în 2 zile), aştepţi luna următoare ca să trimiţi sau trimiţi din banii tăi, că lucrarea rămâne în sarcina celui care a întocmit-o (adică acel expert), nu a şefilor care i-au ţinut lucrarea câteva zile fiecare.

    Acum că petiţia a ajuns la STB, se mai numără 30 de zile de la data înregistrării petiţiei acolo, adică data la care ăia au primit-o, nu data la care PMB a expediat-o.

    • C.D. Mocanu

      Mulţumesc pentru detalii! Sunt bine-venite pentru cei care nu prea ştiu cum e cu birocraţia excesivă. Lucrurile stau întocmai cum le-aţi descris. Eu sunt vaccinat de foarte mulţi ani. Toate astea au în spate o suverană nepăsare. Să nu uităm că directorul general are o sefă de cabinet care trebuie să mai facă şi altceva, nu doar cafele. Apoi, subliniez încă o dată, petiţia a fost trimisă de mine STB-ului la data de 2 septembrie 2020. De atunci, compania asta subvenţiontă indirect de PMB tace. Ba, m-am adresat şi direct directorului(!) general. Aceeaşi tăcere despre care se spune că e de aur.

  • Cristian Ioan

    “Aceeaşi tăcere despre care se spune că e de aur.”

    Cum s-a incheiat povestea, pina la urma??

    Cand au raspuns?

    • C.D. Mocanu

      Au răspuns cu greutate şi la mişto! Pregătesc o nouă serie de articole dedicate stâlpilor periculoşi din reţeaua STB şi voi începe cu răspunsurile la seria trecută.
      Le voi pune în traistă alte nenorociri gata să se întâmple. Nici Primăria şi nici STB nu vor face nimic. Ambele instituţii, conduse de nişte nevolnici, sunt varză. Nu aştept nimic bun de la ele. Îmi fac doar datoria ca profesionist şi ca om normal la cap.
      În cazul nedorit al unui incident, toată corespondenţa mea cu Primăria şi cu STB va fi pusă la dispoziţia organelor de anchetă.
      Să auzim de bine!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>