Mă întorceam de la serviciu. Era încă foarte cald şi de aia m-am bucurat că am prins “la ţanc” tramvaiul, mai ales că aveam şi câteva sarcini “domestice” de îndeplinit: să iau pâine, să trec pe la farmacie…
Dar bucuria a fost de scurtă durată; de la două scaune mai în spate, mi-a plesnit auzul o voce stridentă, de “precupeaţă” care se răstea la mobil:
Ce ţi-am spus eu mă Vică ?… Ai văzut dacă ieşi mereu în faţă cu gura mare ? Te-a lucrat Geagicu. Ăilalţi au tăcut şi s-a răzbunat pe tine… acum ce-o să faci? Păi vezi! Cum adică, nu-ţi pasă? Nea Fane? Pă nea Fane-l doare în cot, îţi zic eu. Merge rotund, ca bila. Hai mă, să ne întâlnim la “Mediaş”, să discutăm, că e nasoală treaba… uite eu sunt în tramavai, ajung acolo într-o juma’ de oră… Bine? Hai c-o sun şi pe Nela. Pa!
Scurtă pauză, de respiro:
Nelo, ai auzit ce-a păţit Vică? L-a dat afară… Cum cine? Geagicu, cine! Fată, io i-am zis că se dă colţos, da’n-a vrut să asculte şi uite c-a păţit-o… Auzi, ce zici: vii şi tu la “Mediaş” într-o juma’ de oră ? Păi da, vine şi el… hai ca să vedem ce facem cu nebunu’.
Deja, jumatate de vagon era – vrând, nevrând – la curent cu încercările de rezolvare a situaţiei grele în care intrase Vică (deşi, personal, după replicile şi tăcerile telefonate, aveam senzaţia că pe Vică îl cam durea la bască; ori poate se baza prea mult pe nea Fane?)
Dar “precupeaţa” era hotărâtă să acţioneze şi mobiliza rapid forţe suplimentare.
Alo, Piticule? Ce faci, eşti acasa? Ai auzit mă de Vică? Aşa, şi ce facem? Păi io am vorbit şi cu el şi cu Nela… ne vedem într-o juma’ de oră la “Mediaş”. Nea Fane? Ce-i cu el? Fii serios că ăla nu se bagă. Vii şi tu? Hai mă vino, că de tine i-e ruşine… Da? Ne vedem acolo, că eu sunt în tramvai şi vin direct.
A trebuit să cobor, e adevărat cu urechile vâjâind dar şi cu speranţa că, totuşi, “grupul de criză” va găsi o soluţie pentru necugetatul Vică. Era cât pe ce să uit să trec şi pe la farmacie!
Da, viaţa e grea, “realitatea e complexă” – cum zicea un personaj dintr-o reclamă. Un singur lucru nu înţeleg: de ce trebuie să fiu eu bombardat, aproape zilnic – în tramvai, autobuz sau metrou – cu problemele altora – de familie, de sănătate, de serviciu etc, trâmbiţate fără jenă, în gura mare pe mobil? Sincer: sunt sătul de ale mele. Nu vreau să le aflu şi pe cele ale unor necunoscuţi cărora nu le pasă de cei din jurul lor şi care, fiind “captivi” în mijlocul de transport, trebuie să le suporte torentele verbale.
De asta am ajuns să urăsc de multe ori mobilul, această unealtă ingeniosă creată – iniţial – să ajute omul dar care, ajunsă pe mâna nesimţiţilor, a devenit realmente un instrument de tortură!
P.S. numele personajelor sunt exact cele din timpul discuţiei; mi le-am notat imediat şi apoi mi-am dat seama că rimează, aşa că le-am pus ca titlu 🙂
Pe mine ma deranjeaza mai mult mirosul oamenilor, vara, in tramvai, pe canicula, decat latratul la telefon.
BTW, aia e o poza dintr-un Citaro 😛
Foarte faina poza. Ca veni vorba, pe mine cel mai tare ma deranjeaza muzica ascultata tare la mobil.
Am patit ceva similar in ghereta numita pompos “Aeroportul Fiumicino-Leonardo Da Vinci”, Roma. Diferenta este ca eu n-aveam unde sa cobor si discutia (subiectul diferea doar putintel, era vorba de cine datora cui si cat + care sunt la produs prin Roma) a urcat cu mine in avion.
Azi in tramvai o doamna in zona “early 50” discuta la telefon cu nu stiu ce prietena despre cum a fost ea la fortele de munca sa isi inchida cartea de munca, cum a trimis “nu stiu cate” CV-uri si nu a sunat-o nimeni iar acuma fusese trimisa la un curs gratuit de recalificare unde se ducea “sa iasa si ea din casa”. Bine, ocazie cu care am aflat povestea vietii, cum are un baiat la facultate la Spiru restantier fiindca daduse examenul gresit in toamna, baiat care era si el de fapt “in somaj”, adica… pierde vara? 😀 Si cum sta cu niste nepoate de gradinita in curte si nu le mai suporta, etc etc. Cred ca e o poveste standard…
in metrou lumea e mult mai culta, citeste in picioare tinand cartea cu amandoua mainile sau rezolva cubul rubik, tot in picioare. si la frane cand se dezechilibreaza cad pe prostime
In metrou mai ai ocazia,atunci cand e aglomeratie,sa stergi o multime de incaltari ale celor care stau picior peste picior,de parca ar fi acasa,la birou sau la cafenea.Cat priveste vorbitul in gura mare,exista un leac:scoateti propriul mobil si faceti-va ca vorbiti cu cineva,folosind acelasi nr de decibeli.
… sau ne luăm un jammer 🙂
Buna idee cu jammeru’ 😀 Azi am avut parte in tramvai de o minoritara colorata fara dinti in gura care a povestit unei terte persoane la mobil cum i-a pus “aia” in mana un boschetar si ea i-a dat cu lopata in cap ca era in timpul serviciului si apoi a chemat “garda”, au venit jandarmii si l-au luat pe respectivul. Dupa aia a dat-o in discutii despre mii de euro si cum o sa stea ea in Franta un an; deh, din gunoier… boier 😀
@Dan : tare de tot asta cu lopata !!! mi-e ca, pana la urma, ne apucam sa facem o culegere de texte “alese” de prin tramvaie,autobuze, metrou etc.:-)